“Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor, decat privelistea coruptiei, a nulitatii recompensate, decat ridicarea in sus a demeritului.” (Mihai Eminescu, Opera Politica II, 461″)

Pe de alta parte, sa constati ca votul celui care contribuie la bugetul statului cu bani grei din impozit este egal in greutate si in absoluta paritate cu al omului sarac, – acela care primeste (sau nu) ajutor de la cei pe care-i voteaza, care depinde de promisiunile politicienilor si nu are o alta alternativa decat a crede in ele – ne duce cu gandul ca poporul e condamnat sa primeasca acei conducatori pe masura stadiului evolutiv in care se gaseste la un moment dat.

In functie de banii pe care ii platesti la buget, sa ai dreptul la o reprezentare mai mare sau mai mica … aceasta s-ar cere pus in discutie, spun unii! Aceasta ne-ar rezolva problemele! Hai la votul censitar!

Insa nu cred ca din cauza sistemului de vot se amara Eminescu, deoarece pe vremea lui, votul era (desigur), censitar!

Se supara in principal de felul in care se repartizau functiile in stat, de regimul clientelar, de nulitatile care ajungeau sa comande despotic din scaunul puterii – pentru ca se adaptau cu supunere politicii de partid pentru a primi sansa de a fi “caracuda” (vorba lui Caragiale)!

Prea multe pare ca nu s-au schimbat, din moment ce nu gasim oameni mai pregatiti pentru vremurile grele care ne stau in fata! Si nu cred ca votul censitar ne-ar salva de recompensarea nulitatilor, adica de ridicarea pe functii a lipitorilor de afise electorale … dar macar ar starni o dezbatere reala despre cine pe cine reprezinta in tara asta!

Votul meu, in ce urna te-am pierdut?!