In timp ce copiii se duc cu greu la culcare, invatand emotiile unei nopti de asteptare la capatul careia zorile vor aduce cadouri pe masura cuminteniei lor (si a puterilor Iepurasului) … si noi, cei mari, asteptam, cu emotie, intalnirea cu Lumina care anunta victoria definitiva a Binelui asupra Intunericului.

Sunt multe lucrurile care ne trec prin cap in drum spre Biserica.

In primul rand, nu putem sa nu ne gandim la rautatea noastra – cea care a determinat in mod direct sacrificiul Mantuitorului. El ne-a salvat, fiindca a avut de la ce: pacatele, viciile noastre, sunt de doua ori mai numeroase decat virtutile.

Apoi, ne gandim la puterea celui Rau, care se foloseste de ea pe masura rezistentei ce-i opunem: dand dovada de o putere de adaptare ce depaseste imaginatia noastra, comportamentul e ca al virusilor care se innoiesc pe masura ce antidoturile descoperite promit rezolvarea efectelor. Tulpini noi apar, pentru a stimula productia de vaccinuri noi.

Nu in ultimul rand, ne framanta versul eminescian:

“Astfel, intr-a vesniciei noapte pururea adanca

Avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca.

Cum s-o stinge, totul piere ca o umbra-n intuneric:

Caci e vis al nefiintei universul cel himeric.

Cat de adanca e noaptea, daca nu avem de partea noastra Credinta in Lumina Invierii! Cat de triste sunt umbrele sterse, neconturate, pentru ca nici macar o umbra nu poate exista in afara Luminii!

“Timpul mort s’intinde trupul si devine vesnicie”, spune Eminescu peste cateva versuri – iar noi ne cutremuram cat de relaxata pare vesnicia in aceasta metafora! 

Lumina Invierii este un vaccin puternic, pe care suntem chemati sa-l facem anual. El ne ajuta sa intelegem, dar mai ales sa traim in spiritul veghei la care suntem chemati: “pentru ca vine ceasul, si-acuma este!” … Este un vaccin vechi de aproape 2000 de ani, pe care Maica Biserica il propune credinciosilor care “au urechi de auzit” … Si bineinteles, e mult mai mult decat atat: e dreptul nostru de a participa la victoria Binelui asupra Mortii, ca o pregustare a bucuriei de la a doua venire a Mantuitorului.

Cristos a-nviat!

Icoana Invierii Domnului


“Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor, decat privelistea coruptiei, a nulitatii recompensate, decat ridicarea in sus a demeritului.” (Mihai Eminescu, Opera Politica II, 461″)

Pe de alta parte, sa constati ca votul celui care contribuie la bugetul statului cu bani grei din impozit este egal in greutate si in absoluta paritate cu al omului sarac, – acela care primeste (sau nu) ajutor de la cei pe care-i voteaza, care depinde de promisiunile politicienilor si nu are o alta alternativa decat a crede in ele – ne duce cu gandul ca poporul e condamnat sa primeasca acei conducatori pe masura stadiului evolutiv in care se gaseste la un moment dat.

In functie de banii pe care ii platesti la buget, sa ai dreptul la o reprezentare mai mare sau mai mica … aceasta s-ar cere pus in discutie, spun unii! Aceasta ne-ar rezolva problemele! Hai la votul censitar!

Insa nu cred ca din cauza sistemului de vot se amara Eminescu, deoarece pe vremea lui, votul era (desigur), censitar!

Se supara in principal de felul in care se repartizau functiile in stat, de regimul clientelar, de nulitatile care ajungeau sa comande despotic din scaunul puterii – pentru ca se adaptau cu supunere politicii de partid pentru a primi sansa de a fi “caracuda” (vorba lui Caragiale)!

Prea multe pare ca nu s-au schimbat, din moment ce nu gasim oameni mai pregatiti pentru vremurile grele care ne stau in fata! Si nu cred ca votul censitar ne-ar salva de recompensarea nulitatilor, adica de ridicarea pe functii a lipitorilor de afise electorale … dar macar ar starni o dezbatere reala despre cine pe cine reprezinta in tara asta!

Votul meu, in ce urna te-am pierdut?!