E prea puternic Cuvantul lui Dumnezeu revelat in Sfanta Scriptura pentru a-L folosi in reclame comerciale sau in propaganda politica. Si totusi, am auzit cu urechile noastre si am ramas surprinsi de nebunia reducerii la conditia unor oferte trecatoare a “Dreptatii si Adevarului” sau, mai recent, a colindei “Domn, Domn sa-naltam!”…

Ne intrebam cum a fost posibil acest sacrilegiu si in ce stare va fi ajuns poporul nostru, daca cercetarile de piata au concluzionat ca o majoritate a noastra suntem gata sa acceptam terfelirea in colbul vremelniciei a celor sfinte?!

Poate ca are legatura cu modelul de conducator din ultimii ani.

Poate rememorarea jignirilor succesive la care am zambit neavand reactie civica, ne va ajuta sa intelegem cum am ajuns aici…

1. Indemnul cinic : “Cui nu-i convine in Romania, poate sa plece (in strainatate sau aiurea)!”;

2. Pupaturile “de forma” cu fratii nostri mai simpli si mai putin educati – tiganii, care au inteles de aici ca au voie sa faca orice, fiind importanti in stat si economia votului!;

3. Ambitia de a trimite un copil agramat la Bruxelles, nu pe meritele lui ci prin masinatiuni si comanda politica!;

4. Promovarea politicii aliantelor de moment, fara resentiment si fara regrete – pentru a obtine majoritatea si a conduce cu orice pret, rasplatirea tradatorilor!;

… Iar ca efect al acestei prestatii, al “nasului care s-a dat lui Ivan”, am avut parte nu numai de colinde comerciale la televizor – pe care unii dintre dumneavoastra le veti considera benigne -, dar mai ales de o tendinta imediata de imitare a tupeului.

Va aduceti poate aminte de celebra formula:

5. Suntem un popor de securisti! Pentru ca toti am fost complici ai regimului comunist, daca nu activ – atunci prin tacere aprobatoare!

Concluzia?

Marile jigniri aduse Poporului Roman sunt inghitite de acesta, care apoi pare ca le rumega linistit cateva decenii, ba chiar pare ca incearca sa se adapteze ineptiilor, sa traiasca dupa norma tupeului ridicat la rang de politica nationala!

Dar nemultumirea creste (intelegem aceasta cu surprindere si oarecare satisfactie, acum!) , si a fost nevoie de o scanteie – pentru ca “butoiul cu pulbere” tipic Balcanilor, sa explodeze!

Avem cateva intrebari deschise, pe care as dori sa le raspundem impreuna:

1. Cand a aparut tupeul pe scena publica romaneasca? Poate momentul in care Victor Rebengiuc a avut curajul de a pune pe masa speakerului TVR o hartie igienica – pentru toti anii in care s-a mancat “…”? Sau poate momentul insultei stupefiante la adresa poporului roman, adresata de “oracolul” Silviu Brucan, care a indraznit sa spuna despre noi ca am fi …”stupid people”?

2. Reactia de revolta la adresa proastei guvernari nu este o inventie romaneasca. Cu ce ne diferentiem noi fata de restul “indignatilor” acestor vremi tulburi?