brazilia(Câteva gânduri pe marginea unui interviu acordat de Glenn Greenwald blogului ”Democracy Now!”.)

Nu vă sună cunoscut termenul de suspendare (impeachement)? Ar trebui, pentru că s-a încercat de mai multe ori suspendarea Președintelui, și la noi. Luați de pasiunile momentului, nu am înțeles cât de importantă a fost exercitarea democrației de către popor, testarea ei în momentul fierbinte al depunerii primului om în stat.

Să ne înțelegem, totul pleacă de la corupție. Și probabil că este atăt de generalizată la nivel planetar, încât mințile luminate care ne conduc au ajuns să spună ”HAI SĂ FACEM CEVA!”. Se vorbește deja de mai multe tipuri de corupție – ”soft” (normală) și ”radical” (acută, cronicizată, o infecție ajunsă la maturitate) …

De ce macină corupția rădăcina – altfel sănătoasă – a democrației? Pentru că politicienii – deși aparent sunt aleși de către popor, rămân în slujba celor care le-au achitat facturile campaniei. E o regulă tristă în ultima vreme, că politicienii care au cea mai convingătoare campanie să fie aleși de popor: asta echivalează cu a recunoaște că politicianul e un produs, pe care noi suntem dispuși să-l consumăm. Bugetul de publicitate ne convinge (rețeta e simplă: mesaj țintit spre target + impresii cât mai multe) și ne trezim că am pierdut alesul chiar dacă acesta iese din primul tur.

Atunci ce speranța avem? Putem spera în aplicarea legii (THE RULE OF LAW). Rolul instituțiilor judiciare și al instituțiilor de forță ale statului e mare, cu cât corupția e mai mare. Aceste instituții se maturizează pe măsură ce legea se aplică și oamenii sprijină prin aplauze (adică prin audiențe) rezultatele acțiunilor cu mascați. Se poate (teoretic) și altfel: putem dezvolta campanii serioase la nivelul targetului expus corupției – învățându-l, educându-l. Dar asta e prevention, și probabil va ține după ce ne vom plictisi de circ. Deocamdată, circul ne place, circul face bine – avem audiență.

Care este vârsta maturizării unei democrații? O democrație tânără – e cea ”proaspăt scăpată/eliberată” de o dictatură. Brazilia își măsoară vechimea democrației din 1985, cînd s-a înlăturat dictatura militară instaurată de americani în 1964. Câte generații trebuie să treacă până la vindecare?  Contează tipul de dictatură din care se naște o nouă democrație? Diferă dictaturile militare de cele comuniste, prin evoluția democrațiilor care le-au înlocuit, sau mai importante sunt vecinătățile (geopolitica)?

Când începe tragerea la răspundere a conducătorilor politici într-o democrație sufocată de corupție? Când începe societatea civilă să se maturizeze pentru a cere socoteală celor pe care i-a votat? E nevoie de impulsuri tragice – ca cel de la Colectiv, de-acum o jumătate de an? De dezvăluirea unui scandal de corupție de miliarde? Ce pune în mișcare masele tăcute, ce bagă strechea-n turmă?

Există o legătură între pasiunea pentru etică și criza economică prelungită (recesiune)? Oare descoperim importanța binelui doar atunci când dăm de rău? Sau căutăm cauzele răului (adică de ce anume nu merg bine lucrurile) și începem să ne uităm în oglindă pentru a ne îngrozi de urâțenia chipului sluțit de falsitate, doar atunci cînd ajungem la fundul sacului?!

Ce responsabilitate revine noului val de politicieni, care ajung la putere pe baza promisiunilor de stopare a corupției? Căror riscuri se expun (conștient sau nu), pentru că va veni momentul în care vor trebui să facă compromisuri (politica nu merge fără)?!

Are dreptul justiția – într-o democrație –  să se alieze de partea ”celor buni” (adică a opoziției, de regulă),  pentru a asigura alternanța la putere?!

Cum ne dăm seama de (sau cum putem distinge între) atacurile oportuniste și încriminările adevărate? Există o foame de senzațional a mediei, o goană după prezentarea cătușelor la televizor … ce învățăm din aceasta? Nu putem învăța din bine, nu putem preveni?

Furia străzii care duce la schimbarea unui Președinte ales în mod democratic – e un semn de slăbiciune a democrației și nu de creștere a conștiinței civice a poporului. Una din regulile de aur ale democrației e exercitarea dreptului de vot. Nu ne putem răzgândi, nu putem să schimbăm regulile jocului în timpul meciului … democrația implică seriozitate.

În ce măsură sunt nemulțumirile și mai ales, nemulțumirile exprimate – rodul unor procese de maturizare internă și în ce măsură sunt ele alimentate și stimulate din exterior? Există interese de destabilizare a zonei? Cine câștigă de pe urma războiului?!…

brazilia

 


E prea puternic Cuvantul lui Dumnezeu revelat in Sfanta Scriptura pentru a-L folosi in reclame comerciale sau in propaganda politica. Si totusi, am auzit cu urechile noastre si am ramas surprinsi de nebunia reducerii la conditia unor oferte trecatoare a “Dreptatii si Adevarului” sau, mai recent, a colindei “Domn, Domn sa-naltam!”…

Ne intrebam cum a fost posibil acest sacrilegiu si in ce stare va fi ajuns poporul nostru, daca cercetarile de piata au concluzionat ca o majoritate a noastra suntem gata sa acceptam terfelirea in colbul vremelniciei a celor sfinte?!

Poate ca are legatura cu modelul de conducator din ultimii ani.

Poate rememorarea jignirilor succesive la care am zambit neavand reactie civica, ne va ajuta sa intelegem cum am ajuns aici…

1. Indemnul cinic : “Cui nu-i convine in Romania, poate sa plece (in strainatate sau aiurea)!”;

2. Pupaturile “de forma” cu fratii nostri mai simpli si mai putin educati – tiganii, care au inteles de aici ca au voie sa faca orice, fiind importanti in stat si economia votului!;

3. Ambitia de a trimite un copil agramat la Bruxelles, nu pe meritele lui ci prin masinatiuni si comanda politica!;

4. Promovarea politicii aliantelor de moment, fara resentiment si fara regrete – pentru a obtine majoritatea si a conduce cu orice pret, rasplatirea tradatorilor!;

… Iar ca efect al acestei prestatii, al “nasului care s-a dat lui Ivan”, am avut parte nu numai de colinde comerciale la televizor – pe care unii dintre dumneavoastra le veti considera benigne -, dar mai ales de o tendinta imediata de imitare a tupeului.

Va aduceti poate aminte de celebra formula:

5. Suntem un popor de securisti! Pentru ca toti am fost complici ai regimului comunist, daca nu activ – atunci prin tacere aprobatoare!

Concluzia?

Marile jigniri aduse Poporului Roman sunt inghitite de acesta, care apoi pare ca le rumega linistit cateva decenii, ba chiar pare ca incearca sa se adapteze ineptiilor, sa traiasca dupa norma tupeului ridicat la rang de politica nationala!

Dar nemultumirea creste (intelegem aceasta cu surprindere si oarecare satisfactie, acum!) , si a fost nevoie de o scanteie – pentru ca “butoiul cu pulbere” tipic Balcanilor, sa explodeze!

Avem cateva intrebari deschise, pe care as dori sa le raspundem impreuna:

1. Cand a aparut tupeul pe scena publica romaneasca? Poate momentul in care Victor Rebengiuc a avut curajul de a pune pe masa speakerului TVR o hartie igienica – pentru toti anii in care s-a mancat “…”? Sau poate momentul insultei stupefiante la adresa poporului roman, adresata de “oracolul” Silviu Brucan, care a indraznit sa spuna despre noi ca am fi …”stupid people”?

2. Reactia de revolta la adresa proastei guvernari nu este o inventie romaneasca. Cu ce ne diferentiem noi fata de restul “indignatilor” acestor vremi tulburi?