Se spune ca “increderea de castiga greu si se pierde repede”.

Asta ne duce cu gandul, pe de-o parte, la cat de suspiciosi si neincrezatori suntem in relatiile pe care le construim cu cei din jurul nostru, iar pe de alta parte, la fragilitatea acestor relatii.

Increderea – ca relatie pe care o construiesc intre mine si celalalt – ne sugereaza direct un act de incredintare (fac pe un altul partas al faptelor pe care eu le generez sau al gandurilor care preced aceste fapte) si in acelasi timp, de investitura (il ridic in rang, pana la apropierea intima).

Dincolo de increderea oamenilor in alti oameni, se vorbeste tot mai des zilele acestea despre increderea oamenilor in institutii. E greu de evaluat ceea ce apare evident ca o relatie impersonala: lucrurile (in zona increderii) se intampla de la om la om – dar in relatia om-stat, nu poti sa nu te intrebi “Cine e Statul?”

De aceea, apelul catre reprezentantii acestei constructii minunate numita “Stat” – de a continua neabatut eforturile de castigare a increderii noastre, trebuie repetat zilnic. Si, din punctul acesta de vedere, rugaciunile noastre se indreapta spre luminarea mintilor celor ce ne conduc, pentru ca starea de razboi in care ne aflam nu poate sa nu afecteze gradul de incredere pe care ar trebui sa-l astepte (daca nu chiar … sa-l ceara!) de la noi.

Basescu si Ponta: cata incredere au unul in altul si cata incredere avem noi in ei?