Există libertate religioasă în regimurile totalitare? Pot fi oamenii despuiați, prin teroare și tortură, de propria lor rațiune și voință? Câtă vreme și pentru ce trebuie să rămână sfinții la cheremul lepădăturilor? Când devine dragostea de țară și popor, o sfântă datorie pentru unii, în timp ce alții nu simt vinovăția trădării în supunerea față de asupritorul străin? Cum ajung românii să-i urască pe români, să-și lichideze elitele, făuritorii Marii Uniri, și mai ales, cum ajunge un popor întreg, sedat, fără reacție de apărare, fără respect față de Adevărul Istoriei …?! 

Filmul Cardinalul este un gest important împotriva uitării. La urma urmei, pe acest tărâm – al memoriei, se duce lupta noastră de zi cu zi, dacă suntem de acord că viața este o luptă pentru supraviețuire. Trebuie să rezistăm, ne spune Filmul, pentru că trebuie să spunem povestea noastră, celor ce vin după noi. Așteptările noastre de la acest film, pentru generatia Z și nu numai, sper să se împlinească într-o frământare profundă, într-un șir de întrebări curioase, de genul: Cum au apărut greco-catolicii? Ce rol au avut ei în pregătirea Marii Uniri? Cine a fost Cardinalul Iuliu Hossu? De ce a venit Papa Francisc în România, la Blaj? Ce am învățat la Școală despre Biserica Greco-Catolică? Cine are interes să ascundă pagini de istoria poporului român? …

Filmul e o mărturisire necesară. O recunoaștere a faptului – stânjenitor dar de netăgăduit, că oameni de nimic, lipsiți de caracter, au colaborat vremelnic cu ocupantul sovietic, pentru avantajele oferite de putere. Noi românii, am omorât Părinții care ne-au făurit Țara. Întreaga Generație de Aur a Marii Uniri a fost exterminată la Sighet. Va trebui să ajungem, pentru a înțelege istoria celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, în pelerinaj la Sighet: atât la Memorial cât bineînțeles și la Cimitirul Săracilor. Nu pentru a ne vaccina împotriva trecutului. Ci pur și simplu, pentru a completa cu informație prețioasă acele pagini care încă ne lipsesc, din manualele de istorie, cele pe care oricum le deschidem tot mai rar  …

În confruntarea Bisericii cu Statul, în competiția lor pentru mai buna conducere a turmei/societății, fiecare parte vine cu arme specifice. În cazul filmului “Cardinalul“, aceste arme se conturează foarte clar. Statul afișează un aparat represiv puternic, decrete arbitrare cărora le spune legi, pe care le semnează fără remușcări pe o hârtie ce nu se rușinează să le suporte, statistici mincinoase și tot felul de profesioniști care se ascund sub haina specializării și nu fac altceva decât să schimbe stăpânul, fără mustrări de conștiință … La urma urmei, ce e  un fotograf – un simplu cronicar, nu-i așa?

Biserica însă, e cea care iese triumfătoare din acest film istoric, cu ecouri până în ziua de azi și – sperăm noi -, cu influențe pozitive în zilele de mâine, deoarece are de partea ei Adevărul, Binele și Frumosul – cele trei idealuri care se desăvârșesc abia în lumea de dincolo, nu în cea de dincoace … Atunci când le-a venit ceasul să dea mărturie, caracterele spălate în conștiința propriei nevinovății, au îmbrăcat, cu seninătate, cămășile albe ale martiriului. Și astfel, au pecetluit prin jertfă de sânge Unirea Românilor, în jurul limbii latine, a istoriei adevărate și a idealurilor Romei, latura românească, din hora universală a creștinismului.