Privesc de la balconul unui hotel de 5 stele parcarea bine organizată şi încerc să îmi explic de ce nu mă deranjează gri-ul închis al asfaltului impecabil? Probabil, din cauza împrejurimilor: pădurea din vecinătate, de dincolo de drumul naţional care străbate peisajul, se pregăteşte de toamnă lungă, e încă verde. Iar verdele respiră prin aer, îl purifică şi mă linişteste…
Mai e ceva, totuşi! De cealaltă parte a drumului national, observ un „gard viu”. Nepăzit de nimeni, deşi ştiu din experienţă că fiecare fir de bucsus costă… Ce caută acolo? Cum a apărut, cine îl îngrijeşte? Doar este pe domeniul public – nu pe domeniul privat; ce puteri mari are administraţia acestui oraş, ce resurse, ce fonduri?
Înapoi în cameră, găsesc o broşură în limba germană: „Das Leitbild der Stadt Sibiu/Hermannstadt”. Stiu ce inseamnă Vorbild – exemplu de urmat, acel ceva pe care poţi încerca să-l imiţi pentru că îl vezi, îl ai în faţa ochilor, este demonstrat ca fiind bun, viabil, este deja validat. Dar Leitbild ? Ia să vedem: leiten înseamnă a conduce, a călăuzi, a îndrepta. În cazul de faţă, din toate căte puţin. Sibienii sunt şi ei oameni – au nevoie să fie conduşi, să ştie că interesele lor sunt reprezentate de un Primar. Rolul de călăuză se referă la ieşirea dintr-o junglă a nepăsării şi delăsării. Iar îndreptarea poate însemna orientarea spre drumul drept sau, cel puţin, direcţia corectă…
Reuşita remarcabilă a Primăriei Sibiu – este de a schiţa o filosofie de dezvoltare viitoare a oraşului. Pe scurt, ea ar suna cam aşa: să conservăm/prezervăm/renovăm cu sârg valorile trecutului pentru a avea parte de o identitate în viitor. Nu lasăm frâu liber utopiilor, ci creionăm un profil logic sistemului complex pe care îl constituie un oraş-capitală de judeţ: economicul şi socialul trebuie să se integreze în cadrul natural (ecosistem), în acord cu tradiţiile istorice. Sună frumos …
… şi îşi demonstrează eficienţa în practică! Revenind la exemplul de mai sus, gardul viu cu pricina este îngrijit de proprietarii hotelului respectiv, care l-au înţeles ca făcând parte din peisaj! Chiar dacă nu este al nostru în acte, este al ochilor clienţilor noştri în fapt – deci cade în sarcina noastră să îi purtăm de grijă.
Misiunea Casa – a căutat pentru Dumneavoastră semnele unei primăveri a responsabilităţii şi în Capitală: ne-am bucurat să le găsim în centrul istoric, la Caru’ cu Bere. Iar dovada supremă că reţeta implicării funcţionează (adică este apreciată de contemporani) rezultă tocmai din faptul că, încercând să facem o rezervare de vineri pentru sâmbătă, toate locurile erau deja ocupate…
(Editorial publicat in revista Misiunea Casa -Noiembrie 2008)
October 14, 2009 at 5:31 am
[…] https://calindiaconu.wordpress.com/2009/02/17/viziunea-unui-primar-pentru-orasul-sau/ […]
LikeLike
November 26, 2009 at 1:00 pm
eu sper ca experimentul in care zeci de copii au fost macelariti de “hingherul johannis” sa nu -l mai repetam de Viata unor bieti copilasi care au ajuns organepentru a imbogati un dictatoras local mi se pare mai importanta raspuns deci nu poate fi clonat experimentul sibiu
LikeLike
July 16, 2012 at 3:17 am
Paule esti batran si prost … ai imbatranit degeaba
LikeLike
July 16, 2012 at 10:36 pm
De unde concluzia asta drastica? E pacat sa fim drastici!
LikeLike
November 18, 2014 at 12:58 am
[…] https://calindiaconu.com/2009/02/17/viziunea-unui-primar-pentru-orasul-sau/ […]
LikeLike
November 28, 2014 at 12:09 am
Reblogged this on Calin Diaconu and commented:
In Noiembrie 2008 – scriam editorialul pentru revista Misiunea Casa. Inspirat de imaginea Sibiului, mi-a placut viziunea Primarului. Astazi suntem curiosi sa aflam cat de actuala e “filosofia de dezvoltare a Romaniei” si cum poate fi ea pusa in aplicare …
LikeLike
March 31, 2016 at 6:27 pm
[…] lui ”Leitbild”, despre care am mai scris, în urmă cu ceva vreme (Noiembrie 2008) – după o vizită a noastră prin Sibiu, un oraș care a acceptat să fie condus spre o destinație necunoscută. Nu poți explica viziunea […]
LikeLike