În timp ce ancheta Procuraturii caută să arunce lumină asupra cauzelor tragediei de la Maternitatea Giuleşti, Ministrul Sănătăţii iese pe post şi solicită Primăriei să suspende conducerea administrativă a spitalului.

Primarul Oprescu se trezeşte vorbind: “Nu putem să-i suspendăm, avem de rezolvat o chestiune tehnică … vedeţi, contractul de muncă al conducerii Spitalului Giuleşti este cu … Ministerul Sănătăţii!”

Ah, ce simplu e când cunoşti Legea – şi ce urât atunci când încerci să găseşti portiţe de scăpare în necunoaşterea ei… Căci odată cu preluarea Spitalelor, Primăria a preluat automat toate contractele pe baza cărora acestea funcţionau!


“Zoaie” e un cuvânt care ne-a venit dintr-un adaos slav. 

Adică, la un moment dat în gospodăriile plaiului nostru mioritic, gospodinele au simţit nevoia, după efortul lor complex de pregătire casnică a leşiei (o combinaţie astăzi secretă, obţinută din decantarea apei cu care s-a stins cenuşa cuptorului) şi a săpunului de rufe (la rândul lui un amestec bine proporţionat al apei de ploaie, grăsimilor animalice – fierte/arse şi a sodei caustice); să numească într-un anume fel apa murdară ce rămânea în urma spălării rufelor… Şi au preluat termenul “zola” – fie din bulgară, fie din ucraineană! Nu l-au lăsat aşa, ci vor fi spus, – cu oarecare doză de zăduf şi oarecum imperativ bărbatului-beneficiar al serviciilor de curăţenie : HAI, FĂ ŞI TU CEVA! MĂCAR ARUNCĂ ZOAIA ASTA ÎN FUNDUL GRĂDINII!

Cuvânt provenind din lumea satului, zoaia s-a mutat în iarna aceasta pe bulevardele Capitalei scoţând la lumină murdăria în care trăim! Să nu ne lăsăm totuşi copleşiţi de urât – ci mai degrabă să ne imaginăm tonele de praf pe care va trebui să le îndepărtăm cumva, la primăvară… Să ne trăiţi, Dom’ Primare! Şi să nu ne lăsaţi fără comandamente de urgenţă când ne va asalta praful primăverii!


piata-2Privesc de la balconul unui hotel de 5 stele parcarea bine organizată şi încerc să îmi explic de ce nu mă deranjează gri-ul închis al asfaltului impecabil? Probabil, din cauza împrejurimilor: pădurea din vecinătate, de dincolo de drumul naţional care străbate peisajul, se pregăteşte de toamnă lungă, e încă verde. Iar verdele respiră prin aer, îl purifică şi mă linişteste…

 

Mai e ceva, totuşi! De cealaltă parte a drumului national, observ un „gard viu”. Nepăzit de nimeni, deşi ştiu din experienţă că fiecare fir de bucsus costă… Ce caută acolo? Cum a apărut, cine îl îngrijeşte? Doar este pe domeniul public – nu pe domeniul privat; ce puteri mari are administraţia acestui oraş, ce resurse, ce fonduri?

 

pod-21Înapoi în cameră, găsesc o broşură în limba germană: „Das Leitbild der Stadt Sibiu/Hermannstadt”. Stiu ce inseamnă Vorbild exemplu de urmat, acel ceva pe care poţi încerca să-l imiţi pentru că îl vezi, îl ai în faţa ochilor, este demonstrat ca fiind bun, viabil, este deja validat. Dar Leitbild ? Ia să vedem: leiten înseamnă a conduce, a călăuzi, a îndrepta. În cazul de faţă, din toate căte puţin. Sibienii sunt şi ei oameni – au nevoie să fie conduşi, să ştie că interesele lor sunt reprezentate de un Primar. Rolul de călăuză se referă la ieşirea dintr-o junglă a nepăsării şi delăsării. Iar îndreptarea poate însemna orientarea spre drumul drept sau, cel puţin, direcţia corectă…

 

Reuşita remarcabilă a Primăriei Sibiu – este de a schiţa o filosofie de dezvoltare viitoare a oraşului. Pe scurt, ea ar suna cam aşa: să conservăm/prezervăm/renovăm cu sârg valorile trecutului pentru a avea parte de o identitate în viitor. Nu lasăm frâu liber utopiilor, ci creionăm un profil logic sistemului complex pe care îl constituie un oraş-capitală de judeţ: economicul şi socialul trebuie să se integreze în cadrul natural (ecosistem), în acord cu tradiţiile istorice. Sună frumos …

 

… şi îşi demonstrează eficienţa în practică! Revenind la exemplul de mai sus, gardul viu cu pricina este îngrijit de proprietarii hotelului respectiv, care l-au înţeles ca făcând parte din peisaj! Chiar dacă nu este al nostru în acte, este al ochilor clienţilor noştri în fapt – deci cade în sarcina noastră să îi purtăm de grijă.

 

Misiunea Casa – a căutat pentru Dumneavoastră semnele unei primăveri a responsabilităţii şi în Capitală: ne-am bucurat să le găsim în centrul istoric, la Caru’ cu Bere. Iar dovada supremă că reţeta implicării funcţionează (adică este apreciată de contemporani) rezultă tocmai din faptul că, încercând să facem o rezervare de vineri pentru sâmbătă, toate locurile erau deja ocupate…

 

(Editorial publicat in revista Misiunea Casa -Noiembrie 2008)