Mihai Alexandru, chitară Goodbye To Gravity, la minutul 2,37 definește ascendența formației sale în topuri, astfel: ”e ca un tobogan pe care vrei să te dai, știi că e fun, dar mai trebuie să cari ceva pe scară până ajungi (sus, n.n.) … lucrul e din ce în ce mai ușor de cărat și panta e din ce în ce mai abruptă și mai fun … și sper să fie așa în continuare!”

Un album de debut care a fost pregătit vreme de doi ani, în studio …  poate fi un motiv de mândrie și cred că suntem în măsură să realizăm câtă muncă au cărat pe scară, pentru a ajunge acolo, sus.

Despre cele întâmplate în club, constatăm că toboganul inventat de Gravity funcționează ca o trambulină pentru societatea noastră civilă, care se pregătește de un salt calitativ – spre o lume în care să nu mai fim trași în jos de păcatele ce izvorăsc din slăbiciunea noastră principală: dorința de a trăi ușor, fără efort și implicit fără merit.

Băieții de la Gravity și-au trăit viața într-un sistem care în cele din urmă i-a răpus. Ideea cu ”intrarea liberă” a fost de fapt o concesie făcută celor care le-au făcut o propunere indecentă: umpleți-ne clubul cu consumatori, și ”câștigă toată lumea”. Diavolul are căile sale de a ne convinge. A fost o scăpare, și nu ar strica să punem în discuție în mod serios meseria de PRODUCĂTOR DE SPECTACOLE. Cine și cum poate lua un atestat pentru așa ceva? E până la urmă o știință, organizarea de EVENIMENTE – sau o poate face oricine are un pic de imaginație sau relații?!

Unii vor spune că a fost un simplu ghinion și atât. Eu cred că a lipsit un producător profesionist și că ar merita să reflectăm serios asupra CLASIFICARII OCUPAȚIILOR DIN ROMÂNIA – COR.  Avem nevoie de specialiști și de principii, în toate domeniile – pentru că viața semenilor noștri este în pericol.

P.S. Acum, poate începe mandatul Domnului Klaus Johannis. Vom fi cu ochii pe el – căci da, ne dorim (și) un Președinte profesionist! Felicitări pentru acest text: http://www.jeg.ro/pot-sa-ti-spun-klaus/ 

Ce înseamnă ”intrare liberă”, am înțeles: câștiguri din băutura vândută pe bani.

Ce înseamnă ”intrare liberă”, am înțeles: câștiguri din băutura vândută pe bani … not funny, at all.                         Amatorismul are nevoie de corupție (una din formele minciunii) pentru a supraviețui.


În cele din urmă, e o chestiune care ține de adevăr și de cunoaștere: de aceea suntem numiți ”vase” în teologia creștină (Sf Pavel) – pentru că ținem în noi, ”la păstrare”, o cantitate de informație suficientă pentru ca generația viitoare să se poată dezvolta, înnoind lumea de pe umerii noștri.

Punem și de-punem în noi, ”la păstrare”, informația necesară vieții – și suntem gata mereu să schimbăm această informație, confruntându-o cu cei din jur: și ei au informațiile lor … atât noi cât și ceilalți ne dorim să știm: ce merită păstrat cu adevărat și ce poate fi aruncat peste bord, în neantul uitării? Ce merită să rămână pentru că este prețios – deci cu adevărat indestructibil, și ce ne încurcă pentru că ne ocupă inutil spațiul interior, cu forme neproductive ale imaginarului?

Adevărul este al meu – pentru că îl simt și-l ascult în mine. De ce ar avea nevoie de recunoașterea celor din jur? Oare pentru că am obligația morală de a-l transmite? Adică eliberarea mea nu e completă, dacă nu împărtășesc bucuria mea cu celălalt? Dar atunci, de ce-l întristez prin neînțelegere pe fratele meu, când mă vede bucuros?! Sau de ce încerc musai să-l conving de adevărul meu, iar dacă nu cedează – îl exclud? Pot coexista mai multe adevăruri, putem fi toleranți până la omogenizare?

Între puterea argumentelor rostite și a faptelor consumate este o prăpastie adâncă. Vă ascultăm deci, Domnule Președinte!

Oamenii din jur ne formează iar noi suntem parte din oamenii din jur ...

Oamenii din jur ne formează iar noi suntem parte din oamenii din jur …


Dacă tot ne-am trezit astăzi de dimineață cu-n picior în Germania, hai să ne bucurăm și să ne imaginăm câteva lucruri, care ar fi bune pentru România.

1. Cum sună ”Rog pe actualul Președinte … ” sau ”Invit Parlamentul să ia în considerare …” – poate vi se pare puțin lucru, dar mie mi se pare că Dl Președinte Johannis se adresează ferm și totodată politicos, Instituțiilor Partenere ale Statului Român;

2. Ce frumos: să trecem testul toleranței, votând un Român de etnie germană, și Creștin evanghelic – în fruntea țării;

Cred că renunțarea la Legea Amnistiei va spune multe despre ceea ce au învățat (sau nu) politicienii români din ultimele alegeri. A renunța la judecăți și la certuri, a fi politicoși în politică – nu înseamnă renunțarea la dreptate și la adevăr.

Va veni – sperăm – și vremea Adevărului milostiv, dar până atunci trebuie să înțelegem mai bine cui am dat țara asta pe mână … Dacă de pildă, Master Planul pentru Transporturile din România (cum e și firesc!) este supervizat de către consilieri americani și europeni – pentru că acest subiect strategic privește atât pe partenerii noștri din NATO cât și pe cei din UE – atunci să vedem că interesele lor se implementează în ritm susținut în următorii ani.

Cu fermitate și politețe, va trebui să facem politica intereselor noastre proprii.

Poate SIbiul se va fi împrumutat ca să ajungă astăzi un obiectiv turistic. Dar dacă acest obiectiv produce astăzi bani și imagine, dacă umple buzunarele celor ce trăiesc acolo, pentru un trai mai bun și ne vobește tuturor frumos despre un trecut valoros … atunci felicitări celui care a avut ideea și puterea de a-l pune în valoare.

Sunt curios dacă viziunea asupra României va fi una la fel de clar exprimată – și în cât timp ne va fi dat să o parcurgem.

Pentru că blogul acesta a împlinit de curând 7 ani, mi-am amintit de-un drum la Sibiu și de-un articol scris mai demult, prin 2009. Într-adevăr, găsesc în arhivă și vă împărtășesc ceea ce m-a impresionat atunci. Dacă doriți să recitiți. Articolul a fost publicat la vremea respectivă și în revista Misiunea Casa.

https://calindiaconu.com/2009/02/17/viziunea-unui-primar-pentru-orasul-sau/

O politica politicoasă înseamnă că cel care duce războiul să fie convins de dreptatea și de viziunea sa ...

O politica ”politicoasă” înseamnă că cel care duce războiul să fie convins de dreptatea și de viziunea sa …


Oamenii simpli au de multe ori probleme complicate. Asa si in povestea relatata mai jos de un prieten, seara trecuta – in timp ce, aparent inexplicabil, un om politic de anvergura lui Basescu parea sa nu vada adevarurile simple din jurul lui…

Cica ar fi fost odata, de mult, prin anii ’80 – un tanar absolvent de Liceu care se angajase in cadrul unei intreprinderi de comert exterior, fiindca stia mai multe limbi straine si pentru ca “asa era normal”: nu se cuvenea sa umbli hai-hui, fara nici o problema pe cap, numai cu gandul la fete si muzica, la filme si lecturi particulare neobligatorii, cu un program de viata construit dupa propriul chef – sculat dimineata, alergat in parcul de langa casa, dus, mic dejun, si apoi … leneveala de tot soiul…

In fine, ajuns in randul oamenilor cu totul speciali – lucratori in comertul exterior, tanarul absolvent de liceu a fost pus sa faca practica in mai multe departamente ale marii intreprinderi, pana intr-o zi, cand nimeri la Departamentul Administrativ. Motivul pentru care el insusi ceruse mutarea  in acest Departament important dar … marginal, ar fi fost obtinerea unei angajari permanente – cu carte de munca si implicit pregatirea  pentru a deveni membru de partid… Cu carte de munca si acceptat in randurile Partidului Comunist Roman, tanarul absolvent isi imagina ca portile unui viitor stralucit i se vor deschide…

Dialogul de mai jos mi-a fost relatat intocmai de catre acest tanar, care astazi este om la casa lui, tata a doi copii si parca de-o viata in economia de piata pe care o vedem inflorind in jurul nostru, la tot pasul… In functie de conducere, e un bun exemplu pentru noi toti – ca munca cea mai de jos este extrem de utila, si nimic nu s-ar face fara oamenii marunti, care fac lucruri marunte, acel “cineva care face lucrurile sa mearga” – vorba unui slogan comercial des difuzat in timpul din urma…

Partenerul de dialog al tanarului nostru este Nenea Hustiu, un om tanar la suflet – al carui par alb si glas domol tradeaza o varsta inaintata (de aici si o oarecare preocupare fata de pensie si chestiuni filosofic-existentiale). Decorul este un depozit ticsit, plin pana la refuz de cutii de carton si saci de plastic, in care se afla tot felul de pulovere, tesaturi, perdele, corturi, fire textile, bumbac,…

Tanarul : Mi-a zis Tanti Norica sa vin sa va ajut, ca aveti de trimis niste pachete tocmai pana in America! Mi-a dat si lista asta, a zis ca stiti dumneavoastra…

Nenea Hustiu: Mda “Tanti Norica” – da’ ea stie ca-i spui astfel? Ce, e asa de batrana – sau te pomenesti ca ati fi rude?! Ei, hai, nu te supara – am zis si eu, n-am dat cu parul: uite, nu mai are voie omul sa aibe o parere, sa mai spuna o vorba ca deja e interpretat … ce ziceai? Ehei, s-o fi cunoscut tu pe Tanti-ta Norica in tineretile ei, ce mandrete de fata, acu’ dupa doi copii… daca n-o avea si nepoti… ce ziceai?

Tanarul (repeta) : … niste mostre, in America!

NH: … Da, da, da, America… mda, in SUA! … sau USA, ca asa mi-au zis sa trec pe avizul de expeditie desteptii  aia… Inseamna ca au sunat-o si pe ea, cum e normal: eu nu fac nimic pana nu-mi spune Doamna Norica! Ea e sefa mea, ma … intelegi? … Oare cum o fi corect pana la urma, SUA sau USA? Tu ce zici?

T.(dupa un moment de reflectie): Pai, Nene, depinde de limba in care vrei sa le scrii!

N.H.: … adica cum sa vreau sa le scriu? Pai e clar: le scriem sa inteleaga aia de la DHL – eu le dau pe semnatura si gata – de acolo mai incolo, ii priveste pe ei! Noi ne spalam pe maini pustiule, intelegi? Imi dai voie sa-ti spun “pustiule” – nu de alta da am un baiat care e deja la casa lui, sunt Bunic daca vrei sa stii!

T: sa va traiasca! Ma bucur sa aud! Ne spun aia de la DHL ce sa trecem pe hartii, atunci cand vin sa ia marfa… Sau mergem noi sa le-o dam lor?

NH: La banii pe care ii platim?! Adica, nu stiu cat platim, n-am eu de unde sa stiu treaba asta, da’ iti dai seama ca e scump, nu?… de aici pana in America intr-o zi – hai, poate doua… Maxim doua! Iti dai seama, peste ditai Oceanu’… Hai, da lista aia incoace, ca acu’ trece ziua! (Pleaca amandoi printre rafturile depozitului, se intorc dupa o vreme la “bancul de lucru” – de fapt o masa mai mare, cu bratele pline de pulovere de diferite marimi, modele si culori)

NH (ia un cutit cu varf si incepe sa intepe puloverele, unul cate unul… oftand, devenind brusc serios si trist – ba chiar usor incruntat): Eeei, ce pacat, dom’le! Ce pacat!

T: Pacat ce – ca trebuie sa le stricati? De ce o faceti?

NH: Asa e Legea, mostre fara valoare – si ca sa fie fara valoare, trebuie sa aibe “defect vizibil”… Da’ eu totusi, vezi – fac gaurile astea cat de mici pot, ca ma gandesc asa: poate le-o purta vreun negru sarac, acolo la aia, in America! Sa le dea si ei la unul sarman, dupa ce-si fac treaba cu ele, si ala, cand le-o primi, sa nu stea sa coasa si sa ma-njure pe mine ca de ce-am taiat asa de mult…


In Noiembrie 2008, Romania era inca infierbantata sa finalizeze un an economic glorios… Lumea se clatina deja, criza economica se declansase oficial, dar noi ne straduiam sa adunam oportunitatile care ni se ofereau la tot pasul!

Astfel, la o lansare de statie TV-“locala”, la Sibiu – am revazut orasul si un pic din imprejurimi. Acelasi sentiment ca si in cazul Targului-Mures: o deosebire frustranta fata de Capitala. Un altceva substantial diferit, cu dor de duca inclus la pachet – pentru cand am ajuns acasa…

Istoria, privilegiile sasilor, Habsburgii, deschiderea spre Europa Occidentala: cat anume au contat procentual in reusita experimentului Sibiu? Cat anume vointa contemporana a Germaniei de a crea un avanpost in estul spatiului european? Cat anume inteligenta, conexiunile si munca actualei echipe ce administreaza Sibiul? Cat anume sansa de a castiga un proiect gen “capitala culturala europeana”?Probabil toate au contribuit pentru a avea astazi pe harta tarii un “ceva diferit”. Ceva ce ne dorim sa multiplicam…

Recitesc articolul despre viziunea lui Klaus Johannis despre orasul Sibiu (articol adus in actualitate de recenta propunere a liberalilor) si raman cu gustul dulce-amar al unei intrebari de suflet: va avea Sasul resursele de a ne iubi din intreaga lui fiinta? Sau, la fel de bine putem schimba unghiul: suntem noi pregatiti pentru o asemenea adoptie (stiut fiind ca o mama care-si iubeste copilul il mai altoieste, din cand in cand…)

https://calindiaconu.wordpress.com/2009/02/17/viziunea-unui-primar-pentru-orasul-sau/