După 1700 de ani de la Crezul niceean, iată cum încă ne arătăm unii pe alții cu degetul, căutând vinovatul de servici pe baza adevărului din cărți – și nicidecum considerând că ceea ce trebuie pus pe primul plan în viețile noastre, este Domnul …

Albrecht Dürer ”Christos în mijlocul doctorilor (Bisericii) …” – pictură de la 1506, care explică pasajul Aflării în Templu – vezi Evanghelia după Sf Luca, cap 2, 41-51

Lumea de azi pare că nu se mai înțelege nici măcar asupra felului în care ar trebui să se certe. În locul eleganței, observăm o confuzie a veseliei și tristeții, cu megafoane și microfoane în locul argumentelor, cu emoji-uri și înjurături accentuate cu ura lui ”HUO!” (v-ați imaginat că Parlamentul se poate coborî la nivelul unui Stadion?) în locul faptelor și cu multă, prea multă oboseală a inimii.

În mijlocul acestei hărțuieli pe care o acceptăm (până când?) în numele democrației needucate, două sărbători ne vor ajuta să ne adunăm mintea și sufletul: cei 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea și Anul comemorativ al Fericitului Cardina Martir Iuliu Hossu, episcop al Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică …

În anul 325, la Niceea, creștinii (abia ieșiți din catacombele rezistenței prigoanei romane) s-au așezat să se certe … teologic. A fost – dacă-mi permiteți – un scandal sfânt, pus la cale de Împăratul Constantin. Și tocmai pentru că s-au certat în conștiință și cu râvnă pentru Adevărul lui Dumnezeu, au reușit în cele din urmă să ajungă la o formulă comună: Credo in unum Deum…

Crezul – rugăciunea care a păstrat unitatea credinței mai presus de toate deosebirile de opinie. Vă amintiți filosofii stoici, care spuneau că ”înțeleptul nu are opinii” (adică nu-i este îngăduit să arunce cu vorbele, să aibe păreri neargumentate, neverificate – fiindcă pierde din credibilitate)? Nu e puțin lucru ca o adunare de episcopi să iasă din dezbatere cu o mărturisire atât de exactă a sufletului: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

În anii ’50 ai secolului trecut, la Sighet, într-o celulă înghețată, o altă adunare – una tăcută și fără stenograme – reafirma același Crez. Episcopul Iuliu Hossu rostea, în numele și împreună cu ceilalți șase Episcopi greco-catolici arestați pentru opoziția față de regimul ateu: „Credința noastră este viața noastră. Omul credincios nu poate fi lipsit de dreptul mărturisirii Adevărului, iar forma cea mai curată a mărturisirii este suferința. Când regimul ce s-a crezut prea-puternic în vremelnicia sa îți spunea ce să crezi, Crezul a funcționat ca o conștiință comunitară, ce mulțumește pentru tot ceea ce a primit în dar!

Și ce ne mai spune conștiința, dacă o analizăm astăzi, când lumea e tot mai fragmentată? Când consensul este subminat de suspiciune, iar dezbinarea e ridicată la rang de virtute?

Să observăm cum putem fi – fiecare din noi, în raportul pe care-l avem cu propria noastră conștiință, pe o cale:

  • rea, când o simțim mustrându-ne (vezi întâlnirea cu femeia adulteră în Ioan 8, 9);
  • greșită, atunci când ne încăpățânăm să nu vedem lumina (vezi descrierea orbirii inimii în Ioan 9, 41);
  • bună și bucuroasă, abia atunci când ne păstrăm curăția inimii (simțiți bucuria Sfântului Pavel în Scrisoarea a II-a către Corinteni 1, 12).

Unitatea credinței nu înseamnă nici pe departe uniformitate de opinie! Înseamnă că fiecare om are datoria de a-și trăi viața în acord cu ceea ce mărturisește cu gura. Nu poți rosti Crezul (tău, sic!) Duminica și apoi, să trăiești de parcă Dumnezeu e doar ”o idee printre altele”, de luni până sâmbătă….

Adevărata unitate nu se votează și nu se impune prin forță. Ea se trăiește – ca la Niceea, prin dialog și discernământ, cu sfinte palme date pentru trezirea celor rătăciți – sau ca la Sighet, prin tăcerea răbdătoare, a suferinței care-L mărturisește pe Christos, Domnul.

Și pentru că ne regătim să intrăm în era matematicienilor … revenim la invitația adresată fiecărui suflet cititor al acestor modeste rânduri, de a descoperi ecuația vieții sale, acolo unde credința este axa verticală, iar iubirea, coordonata orizontală.

Poate că în felul acesta, vom învăța, luând-o de la capăt, să nu ne mai fie rușine cu propria noastră conștiință …