O meditație despre Polybios, Anacyclosis și rolul culturii în păstrarea demnității cetățenești …

Am descoperit recent această imagine simplă, dar tulburătoare, cu șase trepte politice – trei forme superioare de guvernare și trei inferioare, fiecare pereche alunecând una în cealaltă, ca pe o pantă unsă cu uitarea de sine. Monarhie, Aristocrație, Democrație. Tiranie, Oligarhie, Ohlocrație (Anarhie).

Acest model ciclic se numește Anacyclosis și a fost descris pentru prima oară de istoricul grec Polybios, un fel de analist geopolitic al lumii antice. A trăit în secolul al II-lea î.Hr., a fost ostatic în Roma, dar și martor al ridicării Imperiului Roman. Nu scria din bibliotecă, ci din mijlocul transformărilor istorice.

În viziunea lui, societățile nu evoluează liniar, ci alunecă în cerc, prin coruperea formelor lor nobile. Când virtutea pălește, când liderii uită de telos – scopul binelui comun – și se lasă ademeniți de plăcerea puterii, urmează declinul, prin neglijarea sufletului.

I. De la monarhie la tiranie: ispita stăpânului

Polybios vedea monarhia ca fiind forma originară, în care conducătorul are grijă de popor asemenea unui tată. Dar când acest tată devine despot și-și confundă voința cu dreptatea divină, cade în tiranie – o caricatură de regalitate, unde frica ține loc de lege.

”Saturn devorându-și fiul” – Francisco de Goya y Lucientes (Prado) … ilustrează cum se poate ca o putere paternă (Monarhia) să se transforme într-o forță devoratoare (Tirania), atunci când dorința de a păstra controlul devine distructivă. O invitație la meditație asupra fricii de a pierde puterea?

II. De la aristocrație la oligarhie: orbirea celor aleși

Aristocrația presupune conducerea celor mai virtuoși. Dar dacă aceștia își folosesc poziția pentru a-și proteja averile, nu idealurile, se transformă în oligarhi: un cerc restrâns care se hrănește din corupție și dispreț față de cei mulți.

III. De la democrație la ohlocrație: delirul mulțimii

Democrația este, în teorie, guvernarea celor mulți prin voință liber exprimată. Dar dacă nu e dublată de educație și spirit critic, se preface într-o ohlocrație – domnia pasiunilor colective. Populismul devine rege, iar rațiunea exilată. Urmează anarhia – clipa în care nu mai există nicio autoritate legitimă și fiecare strigăt vrea să devină lege.

Ce putem învăța noi, cei din veacul 21?

Că, paradoxal, istoria nu se repetă, dar rimează, cum spunea Mark Twain. Iar Polybios ne avertizează, peste veacuri, că formele bune de guvernare nu sunt garanții, ci responsabilități. Ele pot aluneca în forma lor coruptă dacă nu sunt hrănite permanent cu educație, caracter și cultură.

Nu putem opri alunecarea unei societăți doar prin vot, legi sau proteste. Adevărata frână este conștiința cetățeanului educat, care înțelege diferența dintre libertate și anarhie, dintre justiție și răzbunare.

Să ne întrebăm, deci, nu doar “cine ne conduce?”, ci mai ales “cine ne formează?”: Cărțile, Școala, Biserica, Familia – toate ar trebui să devină scuturi de apărare împotriva alunecării în formele inferioare.

Epilog cu tâlc

Grecul Polybios a fost prețuit de romani nu doar pentru istoria pe care o scria, ci pentru că traducea realitatea în lecții morale. Când monarhul devine tiran, când aristocratul devine hoț, când democratul devine demagog – e semn că virtutea a fost părăsită.

N-o putem aduce înapoi decât printr-o cultură vie, care educă inima înaintea minții …