Dragi Prieteni,
Cernem astăzi încă un an peste Sărbătoarea noastră Națională, care ne asigură – o zi în an, sau mai bine, în fiecare zi? -, că suntem Români – și ne putem prezenta cu vocea noastră diferită de a celorlalți, în marele concert al popoarelor lumii.
Fiind o zi specială, zi de Sărbătoare, zi de Duminică a Neamului, zi în care suntem chemați să ne alegem reprezentanții în Parlament pentru a susține mersul înainte al democrației, vom înțelege sensul cuvintelor lui Isus, consemnate în Evanghelia lui Marcu, cap 1, 15 ”S-a împlinit vremea … ”, și anume că momentul decisiv este momentul în care luăm decizia (expresia este a lui Silvano Fausti).
Să reflectăm împreună asupra acestei Sărbători … Ce înseamnă ”a fi (a rămâne) în actualitate”? E posibil să retrăim Actul Unirii, în prezent? Nu cumva ne dorim ”a fi (a rămâne) în centrul atenției”, cu orice preț?
Sunt de părere că educația nu se face nici prin senzațional, dar nici prin omisiune. Există o decizie personală, pe care fiecare din noi este chemat a o lua pentru sine, astfel încât să ne putem regăsi uniți, în jurul ideii de ”Românie unită” dar nu pentru a ne izola, ci pentru a aduce obolul de originalitate în rândul Familiei Europene, din care facem parte.
Am ales să vă semnalez o lucrare fundamentală pentru tema Unității – se intitulează, „Originile și Formarea Unității Românești” de Gheorghe I. Brătianu. Publicată în 1943, într-un moment de cumpănă istorică, lucrarea răspunde unei întrebări esențiale: a fost Unirea doar rodul unei conjuncturi favorabile sau rezultatul unui proces istoric complex?
Brătianu identifică trei straturi ale Unității Românești:
- Elementele Unității
- Spațiul geografic: Poziția Carpaților și accesul la Dunăre și Marea Neagră au fost esențiale. Muntele a oferit protecție și identitate, iar libertatea maritimă a facilitat contactul cu lumea exterioară.
- Spațiul etnic și continuitatea: Originea comună, limba română și sentimentul apartenenței au creat baza existenței unui popor unitar.
- Instinctul Unității
- Transilvania și Maramureșul au avut un rol fundamental în păstrarea tradițiilor și valorilor românești. „Descălecatul” a fost mai mult decât o migrație, a fost o întoarcere către sine.
- Unitatea limbii române și apărarea ortodoxiei au cimentat identitatea națională. Însă, în acest context, trebuie să amintim și contribuția Bisericii Greco-Catolice, care a îmbogățit dialogul cultural și spiritual cu Europa.
- Conștiința limbii latine a păstrat legătura noastră cu Occidentul.
- Conștiința Unității
- Unirea cu Biserica Romei și Școala Ardeleană au oferit românilor o bază intelectuală solidă. Supplex Libellus Valachorum a fost un manifest al demnității.
- Revoluția de la 1848 și marile momente ale secolului al XIX-lea au înscris idealurile naționale într-un cadru european.
Aceste trei straturi: elementele, instinctul și conștiința unității, arată că Unirea nu a fost întâmplătoare. A fost rezultatul unei îndelungi pregătiri istorice, diplomatice și culturale. Mai mult decât atât, a fost expresia unei voințe colective animate de credința că Dumnezeu scrie Istoria împreună cu noi.
În teologia creștină, unitatea este un dar, dar și o responsabilitate. Așa cum ne rugăm „ca toți să fie una” (Ioan 17:21), tot astfel generațiile noastre au fost chemate să aleagă unitatea ca un ideal. Dumnezeu oferă libertatea alegerii, iar românii, odată ce au ajuns la conștiința unității lor, au ales în momente critice să fie uniți. Revoluția de la 1848, Războiul de Independență și participarea în Primul Război Mondial sunt dovezi clare ale acestui angajament.
Să ne amintim, că în spatele fiecărei acțiuni își face simțită prezența un verb. în spatele Unirii stă verbul ”a uni”, care permite să fie declinat în două diateze, atât tranzitiv cât și și reflexiv, sensul fiind următorul:
În diateza tranzitivă, spunem „a uni” când ne referim la situația în care cineva face ceva pentru altcineva sau pentru altceva. Este ca și cum o persoană (sau o forță) vine să lege două lucruri care erau separate. Gândiți-vă la Mihai Viteazul, care a unit cele trei Țări Române. Mihai – Voievodul Unirii – este cel care acționează, iar piesele devin parte dintr-un întreg datorită lui. În istorie, există momente în care un lider ne adună și ne spune: „Acum vom fi împreună!”
În diateza reflexivă, spunem „a se uni” și prin aceasta înțelegem că părțile implicate aleg ele însele să vină împreună. Este ca și cum două sau mai multe lucruri se îndreaptă unele către altele, fără să fie forțate de cineva. Să ne gândim la doi magneți care se apropie unul de celălalt. Ei simt o atracție naturală și se unesc singuri, fără ca cineva să intervină. „A se uni” la reflexivul reciproc, arată o voință comună, o decizie a celor implicați. Este ca atunci, la 1 Decembrie 1918, când românii și-au spus: „Noi dorim să fim împreună, pentru că avem același vis!”
E corect să spunem că Unirea a fost rodul a trei mari instrumente ale politicii externe: războiul, diplomația și cultura. Dar mai presus de acestea, Unitatea – care e frunctul Unirii, este rodul unei conștiințe naționale adânc înrădăcinate în limba, credința și valorile noastre comune.
Astăzi, când celebrăm Ziua Națională, să nu uităm că unitatea noastră este mai mult decât un fapt istoric. Este un proces viu, care cere fiecărei generații să contribuie la consolidarea sa. Fie ca această zi să fie o reamintire că adevărata educație vine din asumarea integrală a trecutului, fără senzațional dar și fără omisiuni.
Vă mulțumesc!
Călin Diaconu, 1 Decembrie 2024
Calin Diaconu 