plinim cu mulțumită, darul

privirii care poposește de-asupra curcubeului:

fără vreun merit,

altul decât slăbiciunea vederii mioape,

în clipa minunată,

atunci când timpul și spațiul se-ntâlnesc,

sub nasul nostru.

Apoi, întrebările firești sunt cele care completează neștiința:

ce miros are privirea?

ce gust are auzul?

și mai ales,

ce sens redăm, pașilor pierduți?

…