Eseu autoironic dintr-un viitor (sau poate trecut?) alternativ
Într-o zi oarecare, după ce mi-aș fi băut cafeaua (amară) și mi-aș fi citit Psalmul zilnic, aș fi avut poate, revelația: de ce nu aș intra în politică? Vorba aceea, dacă tot se pricep cu toții, de ce n-aș încerca și eu? Măcar să încurc apele cu bună-cuviință și citate corect atribuite.
În primul an de Filosofie, am învățat de la Aristotel că omul politic trebuie să fie, înainte de toate, un om virtuos, cu o viață morală exemplară — ceea ce înseamnă că, odată intrat, aș fi pornit cu stângul. Nu că aș fi comis vreo infracțiune, dar la o adică, cui nu i s-a întâmplat să parcheze neregulamentar sau să accepte un borcan de zacuscă de la vecina din sector?
Intrarea mea în Cetate ar fi fost primită cu entuziasm moderat. Unii m-ar fi confundat cu vreun alt Călin, alții mi-ar fi căutat pe Google CV-ul, găsind proiecte onorabile, dar niciun selfie cu Iliescu sau vreo poză în hanorac cu tricolor. Alții se vor fi întrebat, pe bună dreptate: dacă ăsta vine cu Etica Nicomahică în Parlament, cine mai citește proiectele de lege?
Politica, așa cum am descoperit-o la cei din casta conducătoare, e ca ORNISS-ul: ei trebuie să te verifice, dar mai ales, tu însuți trebuie să te vrei verificat. Întrebați-mă: cum a ajuns în fruntea unei comisii de evaluare a performanței în companiile de stat, un om cu dosar (de martor sau de șpagă, n-am înțeles exact) … Nu cumva criteriul de selecție e chiar vulnerabilitatea? Cine n-are un punct slab, să-și caute unul urgent — altfel nu trece de screening!
Și iată cum vine întrebarea cea mare, peste nesomnul nostru cel de toate zilele: Vrem valori sau vrem competiție? Răspunsul sincer: vrem voturi! Și cum obții voturi? Nu cu adevărul, ci cu imaginea. Nu cu idei, ci cu emoții. Așa că îți iei un stilist, un speechwriter și … o mască bună. Preferabil una etică, biodegradabilă, aprobată eventual și de Comisia Europeană.
Dacă te-ai uitat în oglindă după ce-ai citit Fides et Ratio (apropo: ce făceai de Ziua Crucii în 1998?) — știi că demnitatea nu vine din aplauze, ci din conștiință. Iar conștiința, bat-o vina, nu doarme niciodată. Ba chiar îți amintește, când ți-e lumea mai dragă, de Zaheu — cel care a ales să dea înapoi împătrit.
Asta e marea durere: deși spațiul public te judecă cu like-uri și dezbateri TV, judecata propriei conștiințe e cea care nu se prescrie. Nu poți face pace cu tine dacă ai luat sau ai dat mită, chiar și sub forma unei excursii la Bruxelles, cu scop de documentare.
Poate că filosofia șpăgii nu e o ideologie, dar cu siguranță e o metastază. Îți afectează discernământul, îți șterge liniile dintre corectitudine și „merge și-așa”, te face să crezi că ești realist când, de fapt, ai devenit doar resemnat.
Și totuși, adevărul merită rostit chiar și atunci când nu e ascultat … sau și mai bine: ”fiecare adevăr atins este doar un pas spre plinătatea adevărului” (Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în enciclica amintită). În ciuda agnosticismului civic generalizat, am convingerea că există oameni care cred că politica nu e doar despre putere, ci și despre responsabilitate.
Sau poate e doar dorința mea secretă de a intra într-o comisie unde se votează pentru binele comun, nu pentru binele vreunui cumătru.
Închei aici, nu cu un program de guvernare, ci cu o întrebare: dacă nu ne putem schimba liderii, putem măcar începe prin a ne schimba criteriile după care-i alegem?
Imaginea care însoțește acest eseu este ”Democrit râzând”, o lucrare atribuită pictorului baroc napolitan Luca Giordano(1634–1705), cunoscut pentru verva și rapiditatea execuției sale. Filosoful grec al râsului – Democrit – este aici reprezentat nu cu toga sobră a înțeleptului antic, ci cu o expresie de amuzament profund, aproape sarcastic, ținând în mână un pergament: poate chiar proiectul unui nou program de guvernare?
Râsul său nu e simplu divertisment, ci reacție filosofică la absurditățile lumii. E o oglindă în care se pot privi, cu sinceritate (sau rușine), toți cei care și-au pierdut cumpătul în lupta pentru putere. Într-un context în care politica uită valorile și se închină competiției, acest Democrit devine un tovarăș ironic și tăcut al celor care mai cred că adevărul merită spus… chiar și cu un zâmbet în colțul gurii.
Cernem astăzi încă un an peste Sărbătoarea noastră Națională, care ne asigură – o zi în an, sau mai bine, în fiecare zi? -, că suntem Români – și ne putem prezenta cu vocea noastră diferită de a celorlalți, în marele concert al popoarelor lumii.
Fiind o zi specială, zi de Sărbătoare, zi de Duminică a Neamului, zi în care suntem chemați să ne alegem reprezentanții în Parlament pentru a susține mersul înainte al democrației, vom înțelege sensul cuvintelor lui Isus, consemnate în Evanghelia lui Marcu, cap 1, 15 ”S-a împlinit vremea … ”, și anume că momentul decisiv este momentul în care luăm decizia (expresia este a lui Silvano Fausti).
Să reflectăm împreună asupra acestei Sărbători … Ce înseamnă ”a fi (a rămâne) în actualitate”? E posibil să retrăim Actul Unirii, în prezent? Nu cumva ne dorim ”a fi (a rămâne) în centrul atenției”, cu orice preț?
Sunt de părere că educația nu se face nici prin senzațional, dar nici prin omisiune. Există o decizie personală, pe care fiecare din noi este chemat a o lua pentru sine, astfel încât să ne putem regăsi uniți, în jurul ideii de ”Românie unită” dar nu pentru a ne izola, ci pentru a aduce obolul de originalitate în rândul Familiei Europene, din care facem parte.
Am ales să vă semnalez o lucrare fundamentală pentru tema Unității – se intitulează, „Originile și Formarea Unității Românești” de Gheorghe I. Brătianu. Publicată în 1943, într-un moment de cumpănă istorică, lucrarea răspunde unei întrebări esențiale: a fost Unirea doar rodul unei conjuncturi favorabile sau rezultatul unui proces istoric complex?
Brătianu identifică trei straturi ale Unității Românești:
Elementele Unității
Spațiul geografic: Poziția Carpaților și accesul la Dunăre și Marea Neagră au fost esențiale. Muntele a oferit protecție și identitate, iar libertatea maritimă a facilitat contactul cu lumea exterioară.
Spațiul etnic și continuitatea: Originea comună, limba română și sentimentul apartenenței au creat baza existenței unui popor unitar.
Instinctul Unității
Transilvania și Maramureșul au avut un rol fundamental în păstrarea tradițiilor și valorilor românești. „Descălecatul” a fost mai mult decât o migrație, a fost o întoarcere către sine.
Unitatea limbii române și apărarea ortodoxiei au cimentat identitatea națională. Însă, în acest context, trebuie să amintim și contribuția Bisericii Greco-Catolice, care a îmbogățit dialogul cultural și spiritual cu Europa.
Conștiința limbii latine a păstrat legătura noastră cu Occidentul.
Conștiința Unității
Unirea cu Biserica Romei și Școala Ardeleană au oferit românilor o bază intelectuală solidă. Supplex Libellus Valachorum a fost un manifest al demnității.
Revoluția de la 1848 și marile momente ale secolului al XIX-lea au înscris idealurile naționale într-un cadru european.
Aceste trei straturi: elementele, instinctul și conștiința unității, arată că Unirea nu a fost întâmplătoare. A fost rezultatul unei îndelungi pregătiri istorice, diplomatice și culturale. Mai mult decât atât, a fost expresia unei voințe colective animate de credința că Dumnezeu scrie Istoria împreună cu noi.
În teologia creștină, unitatea este un dar, dar și o responsabilitate. Așa cum ne rugăm „ca toți să fie una” (Ioan 17:21), tot astfel generațiile noastre au fost chemate să aleagă unitatea ca un ideal. Dumnezeu oferă libertatea alegerii, iar românii, odată ce au ajuns la conștiința unității lor, au ales în momente critice să fie uniți. Revoluția de la 1848, Războiul de Independență și participarea în Primul Război Mondial sunt dovezi clare ale acestui angajament.
Să ne amintim, că în spatele fiecărei acțiuni își face simțită prezența un verb. în spatele Unirii stă verbul ”a uni”, care permite să fie declinat în două diateze, atât tranzitiv cât și și reflexiv, sensul fiind următorul:
În diateza tranzitivă, spunem „a uni” când ne referim la situația în care cineva face ceva pentru altcineva sau pentru altceva. Este ca și cum o persoană (sau o forță) vine să lege două lucruri care erau separate. Gândiți-vă la Mihai Viteazul, care a unit cele trei Țări Române. Mihai – Voievodul Unirii – este cel care acționează, iar piesele devin parte dintr-un întreg datorită lui. În istorie, există momente în care un lider ne adună și ne spune: „Acum vom fi împreună!”
În diateza reflexivă, spunem „a se uni” și prin aceasta înțelegem că părțile implicate aleg ele însele să vină împreună. Este ca și cum două sau mai multe lucruri se îndreaptă unele către altele, fără să fie forțate de cineva. Să ne gândim la doi magneți care se apropie unul de celălalt. Ei simt o atracție naturală și se unesc singuri, fără ca cineva să intervină. „A se uni” la reflexivul reciproc, arată o voință comună, o decizie a celor implicați. Este ca atunci, la 1 Decembrie 1918, când românii și-au spus: „Noi dorim să fim împreună, pentru că avem același vis!”
E corect să spunem că Unirea a fost rodul a trei mari instrumente ale politicii externe: războiul, diplomația și cultura. Dar mai presus de acestea, Unitatea – care e frunctul Unirii, este rodul unei conștiințe naționale adânc înrădăcinate în limba, credința și valorile noastre comune.
Astăzi, când celebrăm Ziua Națională, să nu uităm că unitatea noastră este mai mult decât un fapt istoric. Este un proces viu, care cere fiecărei generații să contribuie la consolidarea sa. Fie ca această zi să fie o reamintire că adevărata educație vine din asumarea integrală a trecutului, fără senzațional dar și fără omisiuni.
Vă mulțumesc!
Călin Diaconu, 1 Decembrie 2024
Ca în fiecare an de 1 Decembrie, ne-am regăsit uniți și anul acesta, în jurul pietrei de mormânt, a Cardinalului Mărturisitor Iuliu Hossu … Mulțumim, Organizatorilor!
I admire Phylosophers and Theologians – they love wisdom and some times make wise choices. Most important, they do not forget to say “thank You” for their findings …
Istoricii sunt cei care studiază știința istoriei, ei caută să înțeleagă cauzele unor evenimente trecute, prin informațiile pe care le organizează sistematic: detectivi ce recompun un puzzle, pentru a aduce povestea tabloului respectiv, în actualitate …
Filosofii istoriei sunt cei care studiază materia din perspectiva adevărului intim, ei reușesc să aprofundeze firul faptelor, până la descifrarea intențiilor reale ale protagoniștilor.
Teologii istoriei reușesc să întrevadă, în lungul șir al faptelor unor generații în succesiune neîntreruptă, voința divină, sensul eternității care se toarce în fuiorul timpului … Acest sens nevăzut, ascuns ochiului care cercetează, este revelat sub forma privirii de ansamblu, și răspunde celei mai profunde întrebări pe care am auzit-o vreodată: ”Ce vrea Dumnezeu, de la noi?”
Zeița Justiției, preocupată de tehnologie. Tablou 3D realizat cu Dall-E.
Salut, cum am putea numi două legi care funcționează ”în tandem” perfect, completându-se una pe cealaltă?
Salut, există multe exemple de legi care funcționează împreună, îmbunătățind în mod colectiv eficacitatea lor. În continuare, îți voi prezenta câteva exemple:
Legea privind protecția datelor cu caracter personal și legea privind securitatea cibernetică – Aceste două legi funcționează împreună pentru a proteja datele cu caracter personal și pentru a preveni încălcările de securitate cibernetică. Legea privind protecția datelor cu caracter personal stabilește reguli privind colectarea, utilizarea și transferul datelor cu caracter personal, iar legea privind securitatea cibernetică impune reguli stricte privind protecția datelor și prevenirea atacurilor cibernetice.
Legea privind drepturile de autor și legea privind proprietatea intelectuală – Aceste două legi se completează întrucât protejează lucrările creative și invențiile. Legea privind drepturile de autor protejează drepturile de autor ale unor lucrări literare, artistice și muzicale, în timp ce legea privind proprietatea intelectuală oferă protecție pentru invenții și alte proprietăți intelectuale.
Legea privind impozitul pe venit și legea privind impozitul pe proprietate – Aceste două legi sunt strâns legate deoarece împreună ajută la finanțarea guvernului și la echilibrarea bugetului. Legea privind impozitul pe venit impune un impozit pe veniturile individuale și corporative, iar legea privind impozitul pe proprietate impune un impozit asupra proprietăților imobiliare.
Acestea sunt doar câteva exemple de legi care funcționează împreună pentru a crea un sistem legal eficient și coerent. Există multe alte exemple de legi care se completează reciproc pentru a îndeplini obiectivele comune.
Care e denumirea juridică a legilor care se completează reciproc?
Nu există o denumire juridică specifică pentru legile care se completează reciproc. Cu toate acestea, conceptul de interdependență a legilor este important în sistemul juridic și este luat în considerare atunci când se dezvoltă și se aplică legile.
În general, legile care se completează reciproc și se bazează pe interdependență sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să evite contradicțiile sau suprapunerile. De asemenea, ar trebui să existe o coordonare între agențiile și instituțiile guvernamentale responsabile de aplicarea legilor pentru a se asigura că legile se completează reciproc în mod corespunzător și că nu există conflicte între ele.
Cand două legi se completează obligatoriu una pe cealaltă, ce tip de situație juridică avem?
Situația juridică în care două legi se completează și trebuie să fie aplicate împreună pentru a atinge un anumit scop se numește interdependență a legilor.
Interdependența legilor este un concept important în sistemul juridic, întrucât ajută la menținerea coerentă și consecventă în cadrul sistemului legal. Atunci când două sau mai multe legi sunt interdependente, ele se completează reciproc și trebuie să fie aplicate împreună pentru a îndeplini obiectivul comun.
De exemplu, legea privind protecția mediului poate fi interdependentă cu legea privind controlul poluării aerului, deoarece ambele legi se concentrează asupra protejării mediului și reducerea poluării. În acest caz, cele două legi trebuie să fie aplicate împreună pentru a asigura o protecție adecvată a mediului.
Interdependența legilor poate fi recunoscută prin prevederile legalecare fac trimitere la alte legi sau prin regulile sau condițiile care sunt impuse prin aplicarea legii. De asemenea, interpretarea și aplicarea corectă a legii pot fi influențate de legile interdependente.
Cum se numește legea care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor?
Nu există o denumire juridică specifică pentru o lege care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor. Totuși, există mai multe legi și reglementări care impun obligații și responsabilități, dar în același timp oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta oamenii să îndeplinească aceste obligații.
Un exemplu de astfel de lege este Legea privind accesul egal la oportunități de angajare și egalitatea de șanse. Această lege impune obligații asupra angajatorilor de a oferi oportunități egale de angajare tuturor candidaților, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta grupurile dezavantajate să se pregătească pentru angajare, să caute locuri de muncă și să obțină resurse pentru dezvoltarea carierei lor.
Un alt exemplu este Legea privind accesul la educație. Această lege impune obligații asupra guvernului și a instituțiilor educaționale de a oferi oportunități egale de educație tuturor, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta elevii și studenții din grupurile dezavantajate să aibă acces la educație de calitate și să își îndeplinească potențialul.
În general, legile care impun obligații și în același timp oferă resurse și sprijin sunt importante pentru a ajuta oamenii să își îndeplinească sarcinile și să beneficieze de drepturile lor. Aceste legi sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să sprijine dezvoltarea socială și economică.
Există conceptul de ”lege ușoară” și ”lege grea” – respectiv, în funcție de mijloacele de care membrii societății dispun, pentru a le împlini? (cunoști expresia ”a împlini legea”?)
Expresia “lege ușoară” și “lege grea” nu sunt termeni juridici oficiali, dar acești termeni pot fi folosiți pentru a descrie modul în care legile sunt percepute de către membrii societății.
Expresia “lege ușoară” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai ușor de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai puțin severe pentru încălcarea lor. De exemplu, o lege care impune o amendă pentru o infracțiune minoră poate fi considerată o lege ușoară. În general, aceste legi sunt văzute ca fiind mai accesibile și mai puțin restrictive pentru membrii societății.
Pe de altă parte, expresia “lege grea” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai dificil de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai severe pentru încălcarea lor. De exemplu, legile care impun pedepse severe pentru infracțiuni grave sau care implică reguli și reglementări complexe pot fi considerate legi grele. Aceste legi sunt văzute de obicei ca fiind mai restrictive și mai dificil de respectat pentru membrii societății.
Expresia “a împlini legea” se referă la respectarea legii sau îndeplinirea obligațiilor și cerințelor legale. Acest termen poate fi folosit în orice context în care o persoană sau o organizație trebuie să respecte legile și reglementările. În general, îndeplinirea legii implică respectarea tuturor aspectelor legii, indiferent dacă este considerată o lege ușoară sau o lege grea.
Este important să menționăm că toate legile sunt importante și trebuie respectate, indiferent de complexitatea sau severitatea lor. Dacă o persoană încalcă o lege, indiferent de tipul acesteia, există consecințe și sancțiuni care pot fi impuse conform legii.
Cum s-ar numi – în termeni juridici, ”gradualitatea legii” – în sensul în care, pe măsură ce un cetățean este mai educat și cu mai multă experiență (sau cu o funcție mai înaltă în stat), ar trebui să aibe o responsabilitate mai mare?
Conceptul juridic de “gradualitate” se referă la principiul conform căruia sancțiunile legale sau măsurile disciplinare trebuie să fie proporționale cu gravitatea infracțiunii sau a încălcării comise. Cu alte cuvinte, principiul gradualității implică aplicarea sancțiunilor în funcție de gravitatea faptei, astfel încât să existe o relație proporțională între fapta comisă și sancțiunea impusă.
În general, principiul gradualității se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de nivelul lor de educație sau de experiență, sau de poziția lor în stat. Cu toate acestea, în unele cazuri, legea poate impune sancțiuni mai severe pentru anumite infracțiuni sau încălcări comise de persoane care au funcții mai înalte în stat sau care sunt considerate a avea un anumit grad de responsabilitate.
În aceste cazuri, principiul gradualității poate fi adaptat astfel încât sancțiunile să fie proporționale cu nivelul de responsabilitate al persoanei respective. De exemplu, un funcționar public care comite o infracțiune legată de corupție poate fi sancționat mai sever decât o persoană obișnuită care comite aceeași infracțiune, întrucât funcționarul public are o responsabilitate mai mare în ceea ce privește gestionarea banilor publici sau a altor resurse.
În general, principiul gradualității este un principiu important în sistemul juridic, întrucât ajută la asigurarea justiției și a egalității în fața legii.
Ce părere ai: oamenii au conceput și scris legile, pentru a fi perfecți sau pentru a fi (mai) fericiți?
Scopul legilor poate varia în funcție de contextul istoric, cultural și politic al societății care le-a creat. În general, însă, oamenii au conceput și scris legile pentru a ajuta la menținerea ordinii sociale și pentru a promova valori precum justiția, egalitatea, siguranța și bunăstarea.
Într-un sens, legile au fost create pentru a ajuta la construirea unei societăți în care oamenii să poată trăi împreună în pace și armonie. Legile pot ajuta la prevenirea și combaterea infracțiunilor, la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și la promovarea bunăstării și progresului social și economic.
În același timp, legile sunt, într-un fel, o expresie a valorilor și aspirațiilor unei societăți într-un anumit moment al istoriei. De exemplu, legile care promovează drepturile civile și egalitatea au fost scrise în multe țări în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca răspuns la lupta împotriva discriminării și a injustitiei.
În esență, legile au fost concepute pentru a ajuta la construirea unei societăți mai bune, în care oamenii să poată trăi în siguranță și fericire. Cu toate acestea, procesul de creare și implementare a legilor poate fi complex și implică o serie de factori, cum ar fi puterea politică, influențele culturale și economice și schimbările sociale și tehnologice.
Există o ureche a inimii, despre care ne vorbesc vechile reguli benedictine (”aurem cordis”).
La trecerea dintre ani, ne-am așezat pe pragul propice meditației pentru a ne întreba ce schimbări ne așteaptă, după un an complicat ca cel care tocmai s-a încheiat.
Bolnavă de curiozitate, rațiunea refuză să înțeleagă rostul războiului și tot ce poate observa este transferul costurilor inflației înspre viața de zi cu zi a omului de rând. Semnele stricării timpului sunt vizibile, pentru că lipsește dragostea frățească (germ. Bruderliebe). E un fenomen la fel de serios ca încălzirea globală, numai că – în afara Bisericii – subiectul pare a nu-și găsi locul cuvenit în agenda publică.
În memoria Papei Benedict al XVI-lea, care a fost chemat la Tatăl ceresc în ultima zi a anului 2022 (ceea ce vorbește din nou despre discreția unei retrageri, vă propun mai jos textul introductiv al unei culegeri de conferințe ținute de Cardinalul Joseph Ratzinger înainte de a deveni Papă. Este un punct de plecare pe care putem construi propria identitate europeană?
Europa a devenit iarăși una din marile teme ale disputei privind prezentul și viitorul nostru. Luptele pentru o constituție europeană, extinderea Uniunii spre Est, întrebarea legată de aderarea Turciei, un stat a cărei istorie a fost definită diferit cultural și religios, în contrapondere a Europei creștine, toate acestea ne pun în fața unor întrebări fundamentale: De fapt, care este fundația vieții pe care o trăim? Care sunt forțele ce țin laolaltă societățile noastre? Cum căutăm și unde găsim premisele morale și forțele motivaționale pentru un comportament moral, fără de care nu stat nu poate exista? Cum ne introducem – pe noi înșine și Europa noastră – în problematica lumii actuale, în tensiunile care persistă între Nord și Sud, în tensiunile ce persistă între marile culturi ale omenirii, în tensiunile generate de civilizația tehnicizată și secularizată și alte întrebări pe care ea nu le poate răspunde …
În anii care au trecut de la căderea Zidului (Berlinului, n. tr.), act care a reformulat aceste întrebări, am fost deseori invitat la conferințe și discuții despre temele de mai sus. Prezenta carte (”Werte im Zeiten des Umbruchs” / ”Valorile vremurilor tulburi” – Editura Herder Freiburg im Breisgau, 2003 – n. tr.) încearcă să cuprindă contribuțiile rezultate din această tematică, într-un mozaic care ar putea constitui un indicator al drumului de urmat. Multe sunt numai schițate, mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar poate tocmai caracterul ”neterminat” al acestor încercări, va ajuta și stimula gândirea…
Capitolul 1. Cum acționăm? – Politică și Morală
Schimbăm sau păstrăm? Viziuni și practici politice. Două viziuni diferite despre rolul politicii: schimbarea lumii sau păstrarea ordinii actuale. Renașterea curentului apocaliptic în secolul al XIX-lea. Poziția scrierilor din Noul Testament. Consecințele implicării creștinilor în politică.
Ce ține lumea laolaltă? Premisele morale ale unui stat liber. Putere și Legalitate (este sarcina politicii de a fixa limitele juridice, legale, ale puterii). Noile forme ale puterii și stăpânirea acestora. Premisele legalității: Dreptul, Natura, Rațiunea. Interculturalitatea și consecințele ei.
Libertatea, Legalitatea și Binele. Principiile morale ale societăților democratice. Pretențiile publice ale conștiinței. Libertatea individuală și valorile sociale. Respectarea componentei de omenitate.
Ce este adevărul? Importanța valorilor religioase și morale în societate pluralistă. Relativismul ca premisă a democrației. De ce avem nevoie de stat? Răspunsurile contradictorii la întrebările asupra fundamentelor democrației. Teoria relativistă. Teza metafizică și creștină. Evidența moralității. Concluzii.
Capitolul 2. Ce este Europa? Fundamente și perspective.
Identitatea europeană. Fundamentele spirituale ieri, azi și mâine. Formarea Europei. Disruptiva epocă modernă. Universalizarea culturii europene și criza ei. Unde ne aflăm azi?
Identitate comună și voință comună. Șanse și pericole pentru Europa. În locul naționalismelor separatiste, o identitate comună. Standarde comune pentru acțiunile comune.
Capitolul 3. Responsabilitatea pentru Pace. Direcții de orientare.
Când vrei pacea: conștiință și adevăr. O discuție despre conștiința rătăcitoare. Newman și Socrate – îndrumători ai conștiinței. Cele două planuri ale conștiinței (a) Anamnesis și (b) Conscientia. Epilog: Conștiință și Iertare.
În căutarea Păcii: Tensiuni și pericole. O perioadă de pace prin responsabilitatea comună față de legalitate. Disoluția legalității și a capacității de împăcare. Fenomenul terorii. Pericole patologice mortale pentru pace. Sarcinile creștinilor. Responsabilitatea comună morală.
Cei de făcut? Responsabilitatea creștinilor față de pace. Fiecare om este imaginea lui Dumnezeu și un partener al vieții viitoare. Împăcarea creează pacea. Întărirea forțelor Binelui.
Să ne folosim folosim de forța amintirilor. Darul împăcării. Uniți într-o nouă solidaritate. Înrădăcinați în valorile credinței creștine.
Credința în Dumnezeul Sfintei Treimi și pacea în lume. Nu o amenințare – ci o salvare. Promisiunea Sfântului Spirit: aceea de a împărți singurătatea noastră cu noi, desființând singurătatea, care e de fapt pierderea capacității de a iubi.
Calin Diaconu 