Zeița Justiției, preocupată de tehnologie. Tablou 3D realizat cu Dall-E.

Salut, cum am putea numi două legi care funcționează ”în tandem” perfect, completându-se una pe cealaltă?

Salut, există multe exemple de legi care funcționează împreună, îmbunătățind în mod colectiv eficacitatea lor. În continuare, îți voi prezenta câteva exemple:

  1. Legea privind protecția datelor cu caracter personal și legea privind securitatea cibernetică – Aceste două legi funcționează împreună pentru a proteja datele cu caracter personal și pentru a preveni încălcările de securitate cibernetică. Legea privind protecția datelor cu caracter personal stabilește reguli privind colectarea, utilizarea și transferul datelor cu caracter personal, iar legea privind securitatea cibernetică impune reguli stricte privind protecția datelor și prevenirea atacurilor cibernetice.
  1. Legea privind drepturile de autor și legea privind proprietatea intelectuală – Aceste două legi se completează întrucât protejează lucrările creative și invențiile. Legea privind drepturile de autor protejează drepturile de autor ale unor lucrări literare, artistice și muzicale, în timp ce legea privind proprietatea intelectuală oferă protecție pentru invenții și alte proprietăți intelectuale.
  1. Legea privind impozitul pe venit și legea privind impozitul pe proprietate – Aceste două legi sunt strâns legate deoarece împreună ajută la finanțarea guvernului și la echilibrarea bugetului. Legea privind impozitul pe venit impune un impozit pe veniturile individuale și corporative, iar legea privind impozitul pe proprietate impune un impozit asupra proprietăților imobiliare.

Acestea sunt doar câteva exemple de legi care funcționează împreună pentru a crea un sistem legal eficient și coerent. Există multe alte exemple de legi care se completează reciproc pentru a îndeplini obiectivele comune.

Care e denumirea juridică a legilor care se completează reciproc?

Nu există o denumire juridică specifică pentru legile care se completează reciproc. Cu toate acestea, conceptul de interdependență a legilor este important în sistemul juridic și este luat în considerare atunci când se dezvoltă și se aplică legile.

În general, legile care se completează reciproc și se bazează pe interdependență sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să evite contradicțiile sau suprapunerile. De asemenea, ar trebui să existe o coordonare între agențiile și instituțiile guvernamentale responsabile de aplicarea legilor pentru a se asigura că legile se completează reciproc în mod corespunzător și că nu există conflicte între ele.

Cand două legi se completează obligatoriu una pe cealaltă, ce tip de situație juridică avem?

Situația juridică în care două legi se completează și trebuie să fie aplicate împreună pentru a atinge un anumit scop se numește interdependență a legilor.

Interdependența legilor este un concept important în sistemul juridic, întrucât ajută la menținerea coerentă și consecventă în cadrul sistemului legal. Atunci când două sau mai multe legi sunt interdependente, ele se completează reciproc și trebuie să fie aplicate împreună pentru a îndeplini obiectivul comun.

De exemplu, legea privind protecția mediului poate fi interdependentă cu legea privind controlul poluării aerului, deoarece ambele legi se concentrează asupra protejării mediului și reducerea poluării. În acest caz, cele două legi trebuie să fie aplicate împreună pentru a asigura o protecție adecvată a mediului.

Interdependența legilor poate fi recunoscută prin prevederile legale care fac trimitere la alte legi sau prin regulile sau condițiile care sunt impuse prin aplicarea legii. De asemenea, interpretarea și aplicarea corectă a legii pot fi influențate de legile interdependente.

Cum se numește legea care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor?

Nu există o denumire juridică specifică pentru o lege care impune și deopotrivă ajută la împlinirea sarcinilor. Totuși, există mai multe legi și reglementări care impun obligații și responsabilități, dar în același timp oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta oamenii să îndeplinească aceste obligații.

Un exemplu de astfel de lege este Legea privind accesul egal la oportunități de angajare și egalitatea de șanse. Această lege impune obligații asupra angajatorilor de a oferi oportunități egale de angajare tuturor candidaților, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta grupurile dezavantajate să se pregătească pentru angajare, să caute locuri de muncă și să obțină resurse pentru dezvoltarea carierei lor.

Un alt exemplu este Legea privind accesul la educație. Această lege impune obligații asupra guvernului și a instituțiilor educaționale de a oferi oportunități egale de educație tuturor, fără discriminare pe bază rasială, de gen, de orientare sexuală sau de alte caracteristici protejate. În același timp, legea oferă și resurse și sprijin pentru a ajuta elevii și studenții din grupurile dezavantajate să aibă acces la educație de calitate și să își îndeplinească potențialul.

În general, legile care impun obligații și în același timp oferă resurse și sprijin sunt importante pentru a ajuta oamenii să își îndeplinească sarcinile și să beneficieze de drepturile lor. Aceste legi sunt parte a unui sistem legal coerent și ar trebui să fie dezvoltate și aplicate astfel încât să își îndeplinească obiectivele comune și să sprijine dezvoltarea socială și economică.

Există conceptul de ”lege ușoară” și ”lege grea” – respectiv, în funcție de mijloacele de care membrii societății dispun, pentru a le împlini? (cunoști expresia ”a împlini legea”?)

Expresia “lege ușoară” și “lege grea” nu sunt termeni juridici oficiali, dar acești termeni pot fi folosiți pentru a descrie modul în care legile sunt percepute de către membrii societății.

Expresia “lege ușoară” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai ușor de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai puțin severe pentru încălcarea lor. De exemplu, o lege care impune o amendă pentru o infracțiune minoră poate fi considerată o lege ușoară. În general, aceste legi sunt văzute ca fiind mai accesibile și mai puțin restrictive pentru membrii societății.

Pe de altă parte, expresia “lege grea” se poate referi la legi care sunt percepute ca fiind mai dificil de îndeplinit sau care impun sancțiuni mai severe pentru încălcarea lor. De exemplu, legile care impun pedepse severe pentru infracțiuni grave sau care implică reguli și reglementări complexe pot fi considerate legi grele. Aceste legi sunt văzute de obicei ca fiind mai restrictive și mai dificil de respectat pentru membrii societății.

Expresia “a împlini legea” se referă la respectarea legii sau îndeplinirea obligațiilor și cerințelor legale. Acest termen poate fi folosit în orice context în care o persoană sau o organizație trebuie să respecte legile și reglementările. În general, îndeplinirea legii implică respectarea tuturor aspectelor legii, indiferent dacă este considerată o lege ușoară sau o lege grea.

Este important să menționăm că toate legile sunt importante și trebuie respectate, indiferent de complexitatea sau severitatea lor. Dacă o persoană încalcă o lege, indiferent de tipul acesteia, există consecințe și sancțiuni care pot fi impuse conform legii.

Cum s-ar numi – în termeni juridici, ”gradualitatea legii” – în sensul în care, pe măsură ce un cetățean este mai educat și cu mai multă experiență (sau cu o funcție mai înaltă în stat), ar trebui să aibe o responsabilitate mai mare?

Conceptul juridic de “gradualitate” se referă la principiul conform căruia sancțiunile legale sau măsurile disciplinare trebuie să fie proporționale cu gravitatea infracțiunii sau a încălcării comise. Cu alte cuvinte, principiul gradualității implică aplicarea sancțiunilor în funcție de gravitatea faptei, astfel încât să existe o relație proporțională între fapta comisă și sancțiunea impusă.

În general, principiul gradualității se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de nivelul lor de educație sau de experiență, sau de poziția lor în stat. Cu toate acestea, în unele cazuri, legea poate impune sancțiuni mai severe pentru anumite infracțiuni sau încălcări comise de persoane care au funcții mai înalte în stat sau care sunt considerate a avea un anumit grad de responsabilitate.

În aceste cazuri, principiul gradualității poate fi adaptat astfel încât sancțiunile să fie proporționale cu nivelul de responsabilitate al persoanei respective. De exemplu, un funcționar public care comite o infracțiune legată de corupție poate fi sancționat mai sever decât o persoană obișnuită care comite aceeași infracțiune, întrucât funcționarul public are o responsabilitate mai mare în ceea ce privește gestionarea banilor publici sau a altor resurse.

În general, principiul gradualității este un principiu important în sistemul juridic, întrucât ajută la asigurarea justiției și a egalității în fața legii.

Ce părere ai: oamenii au conceput și scris legile, pentru a fi perfecți sau pentru a fi (mai) fericiți?

Scopul legilor poate varia în funcție de contextul istoric, cultural și politic al societății care le-a creat. În general, însă, oamenii au conceput și scris legile pentru a ajuta la menținerea ordinii sociale și pentru a promova valori precum justiția, egalitatea, siguranța și bunăstarea.

Într-un sens, legile au fost create pentru a ajuta la construirea unei societăți în care oamenii să poată trăi împreună în pace și armonie. Legile pot ajuta la prevenirea și combaterea infracțiunilor, la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și la promovarea bunăstării și progresului social și economic.

În același timp, legile sunt, într-un fel, o expresie a valorilor și aspirațiilor unei societăți într-un anumit moment al istoriei. De exemplu, legile care promovează drepturile civile și egalitatea au fost scrise în multe țări în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca răspuns la lupta împotriva discriminării și a injustitiei.

În esență, legile au fost concepute pentru a ajuta la construirea unei societăți mai bune, în care oamenii să poată trăi în siguranță și fericire. Cu toate acestea, procesul de creare și implementare a legilor poate fi complex și implică o serie de factori, cum ar fi puterea politică, influențele culturale și economice și schimbările sociale și tehnologice.


Atunci când oamenii se gândesc serios la schimbarea legilor, aceasta înseamnă că ei caută să îndrepte o stare de lucruri care nu mai poate continua, pentru că:

  1. Faptele lor au ajuns un lung șir de greșeli – repetate până la deranj, iar legile ”vechi” au devenit ineficiente, nerespectate, ignorate, neascultate sau necunoscute;
  2. Legea ”veche” nu mai apără sau nu mai slujește interesele celor care au alcătuit-o;
  3. Dreptatea nu mai este obținută de la aceia puși să judece prin legi – iar oamenii se simt înșelați de judecători, pe care-i pun să-nvețe legi noi;
  4. Mărturiile mincinoase au ajuns să conteze – fie și numai ca presiune falsă, aruncată asupra judecătorilor;
  5. A dispărut respectul față de adevăr și sensul îndreptării nu-și mai află orientarea în legile prezentului;
  6. Nu mai depunem efortul de a recunoaște valorile, nu mai suntem interesați de principiile care guvernează alcătuirea lumii și care ne-ar ajuta să prevenim greșelile și să anticipăm efectele lor de bumerang asupra noastră și a urmașilor noștri;
  7. Ne pasă de îmbolnăvirea (sau progresul?) societății și dorim să o salvăm – dar ne pierdem în analiza faptelor, în loc de a trăi îndreptarea cu gândul cel bun al inimii, recunoscând unde și când am greșit;

Când oamenii se gândesc la schimbarea legilor, înseamnă că au uitat trăirea credinței și sensul cuvintelor. Dobândirea dreptății înseamnă o îndreptare a inimii către Dumnezeu, cu speranța și cu credința că-ți va acorda dreptatea …

Căci dreptatea nu se poate lua și nici nu se poate vota – ci se primește, după curățenia interioară a fiecăruia. De aceea, cei din vechime au legat Justiția la ochi, simțind bine că judecata dreaptă vine din interior, că nu are nevoie de privirea exterioară, ci de echilibru.

Pentru a nu ne lăsa înșelați de aparențe, pentru a nu pleca amețiți de rumoarea prezentului iată că avem și noi nevoie, din când în când, de câte-o batistă peste ochii obosiți de-atâta rumoare, sau pentru a ne orienta privirea spre interior – acolo unde începe de fapt, libertatea noastră.

Dreptatea se lasă analizată în fața legii, iar legea pare destinată să se forțeze pentru a ține pasul cu o societate care evoluează: urmele (și urmările?) faptelor noastre pot să ne aducă, până într-un punct, semnele unei iminente schimbări. Dar dreptatea cred că ne propune ceva în plus: o stare de veghe a legământului, a fi statornic unei promisiuni.

În politică, certurile în jurul dreptății sunt acestea: dacă ea ar trebui apărată sau cucerită? În teologie, dreptatea e mai degrabă un dar interior, alcătuit deopotrivă din iertare și din iubire.

Bucuresti, 2/3 Iulie 2018

Justitia legata la ochi

 

 


”Va da pe față lumea cu privire la păcat, la dreptate și la judecată…” (Ioan 16,9)

mamutul

Când vom schimba sensul asocierii noastre?

Adevărul comunitar. Spiritul vremurilor. Ceea ce ajungem a crede că e bine, pentru toți. Ceea ce ne dorim să facem împreună, cu toții – nu din dorință sau din nevoie, ci din înțelegerea că a venit ceasul și mai ales, din sentimentul că avem o misiune comună.

Va fi fost altfel, atunci când ne propuneam să nu vânăm mamutul de unii singuri – când înțelegeam (din instinct) că nu putem să fim fiecare, cu mastodontul său. Atunci am învățat să ne aliem, pentru că evidența puterii noastre limitate ne-a ordonat acțiunile și gândirea. Atunci, pentru a ne coordona sensul și pentru a repurta victoria hranei materiale, ne-am unit, ascultând unii de ceilalți. Apoi, la împărțitul prăzii, ne vom fi știut certa și sparge capetele (la propriu!), pe resturile fărâmiturilor, când foamea dădea ghes și când proviziile erau pe terminate … Și totuși cândva – la timpul potrivit pentru un alt tip de înțelegere – s-a născut în noi milostenia, am împărțit cu cel drag nouă: am dat copilului. Dar minunea s-a produs abia atunci când am dat … străinului!

Cum facem din milostenie un spirit al vremurilor? Cum aducem compasiunea la nivelul politicii de stat? Când vom înceta să ne jucăm cu taxele pentru a obține voturi în folos propriu?!

Salturile bruște provoacă unora amețeală, dar revenind la preistorie – vom observa și distinge că unitatea socială pentru obținerea unui scop imediat pare a se înfăptui mai ușor decât dreptatea socială – care presupune grija față de cel ce nu poate ajunge el însuși la bucățica de proteină.

Creștinismul, ca religie, propune grija față de aproapele dincolo de datorie – din iubire! Ni se cere să acceptăm lumea în evoluția ei, prin lucrarea Sfântului Spirit – ca o continuare a lucrării lui Isus, Fiul lui Dumnezeu celui viu. În creștinism, păcatul, dreptatea și justiția nu se mai referă la cele materiale, la cele văzute, ci realitatea ni se descoperă în tainica ei plămădeală, astfel:

  • păcatul – ca respingere, ca refuz al mântuirii aduse de Isus, ca refuz al salvării … neînțelegerea gestului făcut de Dumnezeu și neînțelegerea planului divin, fie prin absenteism, fie prin negare;
  • dreptatea – ca strălucire a Cuvântului lui Dumnezeu, rostit de Isus, strălucire a sfințeniei și a divinității … Dreptatea ca Adevăr ce nu poate fi înfrânt, cunoașterea ca eliminare a îndoileii, ca siguranță a încredințării, ca liniște ce se află;
  • judecata (justiția) – ca act de înfăptuire a dreptății, căci prin Isus se schimbă mersul lumii acesteia, e clătinat și detronat prințul acestei lumi, Satan: e rușinată moartea, e dărâmat un imperiu al fricii, al necunoașterii, al prizonieratului … e repunerea Binelui pe tronul ce i se cuvine.

Frica de Dumnezeu începe, abia atunci când ne temem a-L uita! Iar justiția nu poate înfăptui dreptatea, dacă nu pleacă de la iubirea aproapelui și de la frica de Dumnezeu. Reinventarea fricii – ca pază bună, ca teamă de a uita că binele nu se poate face pentru a ne astâmpăra propria foame, ci pentru împărți pâinea vieții: cea care se dăruiește, tuturor celor ce-o caută, cu inimă curată. Adevărata justiție este aceea care înfăptuiește dreptatea – dar mai ales aceea, care ne vindecă de păcat …