Lumea a fost creată pentru om, iar omul a fost creat pentru lauda lui Dumnezeu.
Într-o logică perfectă, Sfântul Antonie cel Mare ne explică de ce lucrurile stau aşa şi nu altfel:
Lumea e un cadou pe care Dumnezeu îl face omului, pentru ca acesta să o ia în stăpânire (dacă tot nu s-a putut adapta rigorilor Raiului) şi, muncindu-o, frământându-o, supunându-o, să lucreze la mântuirea sa.
Iar omul, primind toate acestea, deşi a dat mai înainte măsura neascultării, ce va avea de făcut? Să mulţumească Creatorului său.
Lumea pentru om si omul pentru Dumnezeu. Atât de simplu, nu?
Ştiind acestea, nu vom mai putea folosi cu uşurinţă expresii de genul “Omul şi lumea sa” – pentru că am aflat că lumea nu-i a omului, ci îi este dată omului – ceea ce recunoaştem că este ceva diferit.
În acest context, ce vom spune despre bogăţiile unei ţări sau despre lipsa de resurse a altora? Hmmm … nu cred că există o reţetă universală pentru mântuirea popoarelor, ci, aşa cum fiecare om are de purtat propria cruce, cea care i se potriveşte cel mai bine, tot aşa fiecare popor trebuie să afle despre bogăţiile naturale pe care pământul ţării le are îngropate în adâncuri. Şi încă ceva: cunoaşterea nu e de ajuns, se cer fapte, se cere acţiune.
Dacă legea poporului nostru ar fi să ne luăm fiecare lopata şi să pornim spre Alaska noastră care azi se cheamă Roşia Montană, am face-o?!
Calin Diaconu 