Istoria are nevoie de documente. Dar, pentru a reînvia cu adevărat trecutul, istoricul mai are nevoie de un dar: acela de a descoperi amănuntele care contează și de a pune sursele una lângă alta până când ele încep să se confirme, să se contrazică, să se lumineze reciproc. Abia atunci memoria trece pragul credibilității.
Profesorul Cristian Vasile face tocmai acest lucru în studiul „Manifestațiile anticomuniste din anii 1945–1946 și implicarea organizațiilor greco-catolice AGRU și ASTRU”, publicat în „Revista istorică”, tom XXXVII, 2026, nr. 1–3.
Prin cercetare serioasă, sunt scoase la lumină lucruri pe care memoria noastră publică pare, uneori, teribil de grăbită să le uite.
8 noiembrie 1945. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ziua onomastică a Regelui Mihai. Vorba aceea: de ziua ta nu prea ai cum să te ascunzi de urări — nici măcar dacă istoria începe să se înnegureze.
În Piața Palatului ies zeci de mii de oameni, foarte mulți dintre ei elevi și studenți. Manifestația e promonarhistă, dar tocmai de aceea este implicit anticomunistă: solidaritatea cu Regele aflat în „greva regală” și în opoziție față de guvernul prosovietic al lui Petru Groza.
Studiul lui Cristian Vasile arată și participarea unor membri ai AGRU și ai ASTRU, organizațiile laicilor greco-catolici, la mobilizarea și desfășurarea acestor forme de rezistență.
Amănuntul care contează enorm: a existat opoziție. Comunismul nu s-a așezat peste România într-o liniște unanimă, ca și cum o țară întreagă și-ar fi schimbat „peste noapte” convingerile. Regimul prosovietic instaurat după 6 martie 1945 a întâmpinat rezistență politică, civică, intelectuală și religioasă.
Și mai aflăm ceva tulburător de familiar.
Dezinformarea nu s-a inventat odată cu Facebook-ul. Puterea comunistă încerca să transforme adversarul politic în altceva decât era: opozantul devenea „fascist”, participantul la manifestație era asociat cu „criminalul de război”, iar contestarea politică trebuia prezentată drept primejdie publică.
Dacă reușești să schimbi mai întâi numele adversarului, devine mult mai ușor să justifici ceea ce îi vei face după aceea.
Opoziția este firească într-o democrație. Nu suntem obligați să gândim cu toții la fel. Tocmai puterea, care nu mai suportă contradicția, începe să aibă nevoie de astfel de etichete.
Îi sunt recunoscător prietenului meu, Cristian Vasile, pentru cercetările sale asupra trecutului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A descoperit răni care nu cer răzbunare și nici mitologizare. Cer ceva mult mai greu: adevăr și demnitate.
Uitarea nu vindecă o rană. Iar minciuna, cu atât mai puțin.
Cu permisiunea autorului, pun la dispoziția celor interesați studiul integral, inclusiv pentru descărcare. Merită citit. Uneori, câteva pagini de istorie bine documentată pot recupera ceea ce câteva decenii de tăcere au încercat să șteargă…
Calin Diaconu 