Limba română a oferit acestui popor (înainte, în timpul și după Revoluția din 1989) șansa de a se exprima, cu strigăt puternic și scandări de galerie sau în șoaptă, prin rugăciunile ce străpungeau celulele întunecate — o dorință reală, vie, o necesitate ajunsă la maturitate: LI-BER-TA-TE!

Ca regulă a autolimitării, nu ne interesează ceea ce nu știm despre trecut sau despre alte popoare, care au avut un alt parcurs lingvistic, au trăit în cadrul altor mentalități și au cunoscut alte vremuri, alte sensibilități pentru aprofundarea conceptului… dar, dacă nu o facem, riscăm să-l ținem închis în tainiță (chiar dacă nu în temniță).

De aceea, pentru a ne socoti demni de frații noștri care au trăit în alte epoci sau gândesc în alte limbi, am dedicat un strop de timp cercetării și am aflat, de exemplu, că nemții disting între „Freiheit von” (eliberare de …) și „Freiheit zu” (sensul autonomiei lucrativ-roditoare). Azi ne propunem să căutăm la rădăcinile limbii engleze și să distingem deosebirile dintre „Liberty” și „Freedom”. Apoi – dacă ajungem până la romani, de ce nu?

De când cu eliberarea robilor, expresia „a slobozi” se înscrie în categoria arhaismelor, căci nimeni nu mai este dispus să recunoască astăzi persistența sclaviei (fenomen despre care vrem să credem că a ieșit – eventual pe ușa din dos – de pe scena istoriei). Poate de aceea, cedând puterii noastre de imaginație, gândind că o lume mai bună ar fi totuși posibilă, folosim azi termenul „libertate” pentru orice ne trece prin cap: libertate politică, libertate interioară, libertate de exprimare, libertate economică, libertatea copilului de a mânca înghețată înainte de supă și libertatea adultului de a descoperi că ficatul nu mai e de acord cu viața dezordonată.

Engleza, prin cei doi termeni pe care îi vom medita mai jos, ne dezvăluie cele două sensuri ale libertății: un sens politic, juridic, instituțional și un altul personal, interior, ontologic.

Sau, pentru a simplifica lectura, folosim această grilă simplă: reținem că liberty ține de cetate, iar freedom ține de persoană…

Liberty vine din latina libertas și a ajuns în engleză prin franceza veche, direct de la liberté, Păstrează în fibra sa memoria cetății romane: libertatea omului care nu este sclav, libertatea cetățeanului protejat de lege, libertatea recunoscută public. Spre deosebire de freedom, cu rădăcini germanice mai apropiate de apartenență, comunitate și viață personală, liberty presupune un conținut juridic și politic. Nu spune doar „am găsit libertatea în mine însumi”, ci mai ales „există o ordine publică în care libertatea mea este recunoscută, apărată și limitată printr-o lege dreaptă”.

Freedom, în schimb, este libertatea interioară a persoanei, opusul mai puțin cunoscutului… thralldom. Pentru că există multiple forme de subjugare a unei persoane, vom găsi, sub formă de sinonime, multiple nuanțe ale libertății personale… Cu origini etimologice ancorate în engleza veche și, poate, chiar mai departe, în limba vechilor germani: frēodōm, compus din frēo — liber, neînrobit, dar și „nobil”, „drag”, „aparținând celor de-ai casei” — și sufixul -dōm, care indică o stare sau o condiție.

Rădăcina se leagă de ideea de „iubit” sau „apropiat”, ceea ce sugerează că libertatea nu era doar absența lanțului, ci – foarte important – apartenența la comunitatea celor liberi.

Frumos, nu-i așa? Pentru a înțelege că LIBERTATEA ESTE UN RANG ÎNTR-O IERARHIE SOCIALĂ, e nevoie să admitem (cu bun-simț, aș spune) că există forme ale sclaviei de care am avut privilegiul să ne eliberăm.

Pentru început, nu strică nimănui dacă recunoaștem că libertatea nu a început cu „fac ce vreau eu” sau „fac fix ce-mi trece prin cap”, ci cu „nu mai sunt sclav, fiindcă, prin strădanie proprie, aparțin de-acum înainte unui grup de oameni care se bucură cu recunoștință, de recunoașterea unui statut superior; de-acum înainte, trebuie să fac tot ceea ce ține de mine, pentru a mă ridica și a merita acest nou rang”.

Dacă vi se pare că engleza veche trage o palmă modernității, atunci hai să povestim câte ceva și despre liberții Imperiului Roman…

În lumea romană, libertus era fostul sclav eliberat prin manumissio. Nu mai era proprietate, dar nici nu devenea automat egalul omului născut liber, ingenuus. Libertatea lui era reală, dar purta încă memoria dependenței. Tocmai aici se vede distincția fină dintre libertatea ca statut și libertatea ca împlinire: Roma putea oferi libertas juridică, dar drumul către o libertate deplină, personală și socială, rămânea mai lung. Libertul era liber prin act, dar trebuia să devină liber și prin recunoaștere, prin demnitate, prin viața sa proprie …

Ne imaginăm scena „eliberării” (a transformării sclavului în libert), și cum s-ar fi putut desfășura ea, în atriumul unei case romane aristocratice, deschis către cer, cu un bazin de apă (impluvium) și coloane impunătoare. Lumina caldă care coboară de sus sugerează speranța și noul început, în timp ce umbrele stâlpilor și masivitatea arhitecturii amintesc de structura rigidă a societății romane, în care noul libert va trebui să își câștige, pas cu pas, adevărata demnitate… Observăm pe podea o bonetă simplă din pâslă (maro). Acesta este pileus, simbolul suprem al sclavului eliberat. Oferirea acestei scufii marca trecerea simbolică de la statutul de obiect la cel de persoană cu drepturi juridice. Gestul mâinii pe umărul tânărului reprezintă o eliberare, dar și… o revendicare a unei relații noi. Sclavul devine libertus, iar stăpânul devine patronus. Relația de proprietate se transformă într-o relație de loialitate și de dependență socială/morală. Un magistrat (praetor), înconjurat de martori, ridică o baghetă din lemn (vindicta). În ritualul roman, atingerea sclavului cu această baghetă, în fața martorilor, consfințea, sub autoritatea legii, faptul că acel om este de-acum înainte, liber. Privirile severe ale celorlalți cetățeni romani amintesc că drumul tânărului către „recunoaștere și egalitate” cu un ingenuus (cel născut liber) va fi lung și anevoios…

…

Liberty este libertatea garantată de cetate: cetățenii au datoria de a veghea ca instituțiile statului să nu devieze de la mandatul încredințat. De aceea, mă gândesc că francezii au botezat darul lor către americani „Statue of Liberty” și nu „Statue of Freedom”… (sic!).

Freedom va rămâne pentru fiecare dintre noi drumul demnității și al îndreptării, pe care-l parcurgem, zi de zi, de mână cu Isus, pentru a trăi în Adevăr, haina botezului nostru…