Gata cu gluma! Gata cu strategiile ascunse prin care s-a amorţit vigilenţa competiţiei – căci altfel cum să explici elegant egalul cu Elveţia sau înfrâgerea cu Mexic?

Intră în joc CAMPIONII! Intră cântând imnul – cum nu am mai văzut la altă naţională, până acum. Tac o clipă vuvuzelele din respect pentru “Fratelli d’Italia… siamo pronti alla morte!” care se aude frumos, îl ştim de pe vremea când Ferrari-ul lui Schumi se distra duminicile pe circuitele de mare viteză ale Formulei 1.

– In bocc’a’lupo! – îi scriu un sms fratelui meu din Italia…

– Crepi! – îmi răspunde florentinul, şi îi simt emoţia unui nou examen.

Campionatul începe pentru Italia, fără nici un interist în echipa reprezentativă… Îmi imaginez ce scriu ziarele din peninsulă despre acest lucru.

Plouă mărunt, şi (poate) cea mai în formă echipă sud-americană arată mai mult decât lipsă de respect, arată tupeu: Montolivo primeşte o talpă pe fluier şi-l caută din ochi pe atacator – l-a reţinut.

Canavaro sare spectaculos, e un arc întins, a rămas cu figuri de karate chinezeşti din spoturile publicitare – e cu adevărat în rolul lui Il Capitano…

Dar jocul e încifrat la mijlocul terenului, unde bătălia e pe viaţă şi pe moarte. Zambrotta aplică şi el o lovitură de karate pe gamba unui adversar. Nu e o glumă cu italienii, ştiu să toace entuziasmul şi să macine psihic adversarul. Viaţa nu e uşoară în Peninsulă!

E finala grupei F – şi totuşi ploaia nu se opreşte la Cape Town…

În fine, Paraguayul solicită cuvântul pe fondul problemei: Aureliano Torres are o primă ocazie în minutul 22, iar în apărare Alcaraz închide tot. Alcaraz sau Alcatraz? Vom afla până la urmă…

Paraguay joacă de la egal la egal şi chiar un pic peste Campioana Mondială, ţinând pe banca de rezerve nume mari în Europa: Oscar Cardozo de la Benfica şi Roque Santa Cruz de la Man City…

Minutul 39 aduce faza fixă perfectă pentru sud-americani: Alcaraz, care ştie şi atacul nu numai apărarea îl încalecă pe Canavaro şi reia din zbor centrarea vizionară a lui Torres: e 1 la 0 şi italienii sunt prizonieri în Alcatraz…

Pauza mă surprinde gândind că asistăm la primul meci fără nici un negru în cele două echipe – parcă lipseşte ceva, tocmai aici în Africa! 🙂

Echipele se întorc – italienii fără Buffon: s-a săturat de ploaie, de umilinţă, de neputinţă? … sau poate a avut un schimb de replici mai dure cu Mister?

Lippi e cel care are deocamdată ultimul cuvânt: îl introduce pe Camoranesi în joc şi imediat se simte un plus de agresivitate. Nici un moment Italia nu a renunţat la luptă, încă mai are pe cap coroana – şi nu admite să o cedeze în faza grupelor.

De Rossi, care a făcut un meci bun – are parte şi de gol. Se termină 1 la 1, pe ploaie, o ploaie care a spălat şi ultimele fumuri de campioni del mondo din capul jucătorilor italieni…

Adevărata Italie o vom regăsi după meciurile de încălzire din grupe şi mai ales după ce va reintra Pirlo – marele absent al meciului de azi. O şedinţă fructoasă, care ne-a amintit de Clint Eastwood şi memorabila sa “Evadare din Alcatraz”…