A fost util exercitiul de imaginatie cum ca ne-am fi putut califica la Mondiale … pentru ca iata, am ajuns sa discernem intre “speranta” si “surpriza”.
Inclin sa cred ca aveam nevoie cu totii de o surpriza placuta, pentru ca speranta de dragul sperantei e desarta. Speranta trebuie sa se lege de ceva, sa aibe un Punct care sa o traga spre implinirea ei in realitate. Acest punct, in cazul sportivilor – si nu numai -, nu poate fi gasit in afara credintei si a dragostei.
Nu te-agati de speranta fara credinta si nu poti indura drumul spre implinirea sperantei fara dragoste.
In schimb, poti spune ca “speri” in implinirea unei surprize, in rasturnarea unui rezultat, in noroc, in mingea cea rotunda, in 1X2 … Am sperat sa fim surprinsi de rezultat pentru a canta si am ramas pe ganduri scandand “demisia”: de ce demisia?
Dintre toti, Piturca merita felicitarile noastre, in primul rand pentru ca a reusit sa ne arate fata urata a lui Mutu. Enervandu-l, acesta a cedat psihic in cea mai lamentabila forma a neputintei – denigrarea. Iar faptul ca s-au rupt puntile cu trecutul reprezentat de Mutu, poate da loc unei abordari curajoase, innoitoare.
Ramanem sa ne antrenam pe margine, virtutea cardinala a rabdarii … pentru ca inseamna ca inca nu am suferit indestul :-)! Si retinem faptul concret ca surpriza vine cand te astepti mai putin, pe cand speranta implica multa munca si un alt fel de tragere de inima!
Calin Diaconu 