Putin sau puterea pixului care scrie cu gaz ...

Putin sau puterea pixului care scrie cu gaz …

Harta Europei anului 800 ne arata o Franco-Germanie unita sub sceptrul Imparatului Carol cel Mare, regele francilor de neam germanic. Nu poti sa nu te intrebi cum au ajuns “la cutite” nemtii cu francezii, cine a tinut fratii in tensiune, de-au ajuns sa se ia la tranta pe viata si pe moarte, 1000 de ani mai tarziu in 1870, 1914 si 1940 … Cand s-a transformat rivalitatea anglo-franceza in germano-franceza si de ce s-a intamplat acest lucru? 🙂

Azi, legaturile Germaniei cu Rusia sunt atat de mari, incat pacea din Ukraina va purta semnatura cancelarului Merkel. In spatele ei e industria auto germana si resursele Rusiei, care – disturbate, ar provoca degringolada intr-o Europa si asa slabita sau amortita. Se vor simti din nou Anglia si Franta scoase din jocul puterii? Vor fi pretentiile americanilor de a participa la masa negocierilor justificate prin aliantele “defensive” prin care ii onoreaza pe cei mici, “colegii lor” din grupul NATO – polonezii si romanii aflati azi din nou in prima linie – pentru ca sunt azi la granita conflictului si trebuie “aparati” …

Aparati de cine? – e greu de spus, pentru ca interesele, asa cum spuneam, NU SUNT ALE LOR: nici ale Poloniei, nici ale Romaniei. Interesele sunt ale Germaniei si Rusiei, iar ceilalti NU POT sta de-o parte! Ukraina e un test pentru lumea in care traim: si vom afla daca exista sau nu Europa, asa cum a a lasat-o urmasilor Carol cel Mare …

Oare Franco-Germania functioneaza azi?

Oare Franco-Germania functioneaza azi?


Sâmbătă dimineaţa – după meciul nostru cu Ucraina.

Încă o zi de concediu medical – de când am piciorul în ghips, toate zilele parcă s-au standardizat: nu eram un om al tabieturilor, voi deveni oare unul în următoarele două luni, cât mi-au mai rămas?

Gândul se adună în jurul  învăţăturilor din ultima perioadă:

  • să văd lumea din poziţia orizontală (cele mai spectaculoase momente – cele petrecute pe targa de la Urgenţă, când luminile plafonierelor de pe culoare se succedau cu viteză, precum cadrele unui film ajuns la final…);
  • să respect suferinţa acelora pe care îi vedeam în scaune cu rotile sau pe care îi ştiam imobilizaţi în paturile lor, nemişcaţi cu lunile sau poate chiar cu anii;
  • să înţeleg că virtutea răbdării se naşte cel mai uşor din suferinţă;
  • să trăiesc conştient că sănătatea este cel mai de preţ dar – deşi trece nebăgat în seamă, atunci când îl ai! Ce capcană – să te obişnuieşti cu normalitatea, să uiţi să mulţumeşti pentru darul primit…

Bineînţeles că gândul zboară mai repede decât poate calusul să se formeze la cei 44 de ani ai mei: mă interesez deja de clinici de recuperare, de proceduri… şi, inevitabil, ajung şi la acei fotbalişti care „dau totul pe teren”, „pun piciorul”, se accidentează – iar apoi revin cu teamă… Cât de mult ar trebui să-i respectăm, abia acum îmi dau seama.

Ieri seară, m-am despărţit de băiatul meu la pauza meciului cu Ucraina. Ne conduceau cu 1-0 şi nu arătasem nimic. Tănase nu-şi găsea paşii (nici ceilalţi nu-l prea nimereau cu pasele), Cristea părea copleşit de situaţie; poate singur Lobonţ să mai fi adăugat ceva la experienţa lui… Astăzi, juniorul vine la mine la pat şi-mi spune, fericit:

–          Tata, ai văzut cum s-a terminat meciul ăla de ieri?

–          Am văzut, tată, ne-au bătut cu 3-2 … Ce să-i faci, asta e!

–          NU TATA! Ai noştri au bătut cu 3-2! Pe bune! A fost trei la doi pentru noi!

–          Mă băiete, noi am jucat în roşu … ăilalţi erau în galben!

–          Da, în roşu! Mai întâi, a fost golul ăla super, de la mijlocul terenului…

–          A’ lui Tamaş, da, frumos gol – super torpilă!

–          ….apoi a fost un şut din colţul careului…

–          A’ lui Daniel Niculae, da! Parcă a fost chiar din afara careului, frumos, plasat la colţul lung!

–          Păi da! Şi pe urmă a fost al treilea: de pe partea dreaptă … au fost doi care au băgat-o în poartă…

–          Da, mă! Da’ au băgat-o în poarta noastră! Ăla a fost autogol… nu se pune la noi, se pune la ei!

–          AAA!

Regulă după regulă, frumuseţea sportului rege se lasă descoperită şi redescoperită, prin dialogul acesta al generaţiilor, până la vârste înaintate. Felicitări tricolorilor pentru repriza a doua, păcat că v-aţi retras la 2-1 … capul sus şi la cât mai multe meciuri împreună! Poate vor ajunge şi copiii noştri să se bucure de performanţele unei generaţii de aur, cu cât mai puţine goluri în propria poartă! Iar noi, ca bunici, să avem cu modestie, în plus, un frumos termen de comparaţie…