May 11, 2025

Despre imobilism și morală …

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , , |
Leave a Comment 

În Levitic, Domnul vorbește cu Moise și îi poruncește poporului Său cum să trăiască — o viață între legi ritualice și morale, între ”curat” și ”necurat”, între ce atinge viața și ce o face să putrezească. Nu era o separare între cult și etică, ci o chemare la sfințenie prin fiecare gest, fie că era mâncarea, somnul, relația cu vecinul, cu străinul sau despre ziua de odihnă.

Aceasta e chemarea credinței vii: să nu fim duplicitari între ceea ce slujim în templu și ceea ce trăim în cetate, între ceea ce concelebrăm la altar și pragul casei în care suntem ocrotiți de aceeași lumină.

În Duminica a patra după Paști, Evanghelia după Ioan ne poartă la scăldătoarea Vitezda — unde o masă de bolnavi, așteaptă o apă mișcată doar uneori … Acolo, unde speranța ne-a devenit rutină, unde boala ne-a paralizat și trupul, și spiritul, suntem invitați să alegem: “Voieşti să te faci sănătos?” (Ioan, 5, 6).

Dar răspunsul nu e afirmativ. Fiindcă preferăm o plângere, o justificare, o tristețe – o vină a altcuiva: “N-am om să mă arunce în scăldătoare”. Și atunci, în locul liturghiei apei, primim Liturghia Cuvântului. Ridică-te. Ia-ți patul. Umblă.

Sunt trei verbe care ar trebui înscrise în fiecare cod moral autentic: ridică-te (ieși din victimizare), poartă-ți istoria (nu renunța la cine ai fost), umblă (mergi înspre ceilalți). Acesta este adevăratul cult creștin: un drum, nu un refugiu.

Și totuși, există un contraexemplu — fariseii. Ei nu văd miracolul, ci doar încălcarea regulii. „Este sâmbătă. Nu-ți este îngăduit să-ți porți patul.” Avem aici imaginea imobilismului religios: atunci când punem regula înaintea vieții, textul înaintea milei, tradiția înaintea vindecării. E o formă de idolatrie: când Legea ajunge să fie folosită nu pentru a sfinți viața, ci pentru a ne justifica egoismul.

Într-o societate în care nu ne mai salutăm pe stradă, în care nu ne mai atingem decât prin filtrul ecranelor și al suspiciunii, Isus ne propune o Etică morală a Întâlnirii. Spun ”Etică Morală” pentru că am în vedere cuvântul trăit în interior – cel care generează atitudini și replici genuine, adevărate. Dacă vreți, Etica Morală este un act de igienă personală — pentru a nu mirosi urât atunci când drumurile noastre se intersectează cu ale celuilalt …

Dacă nu mai căutăm intersecțiile, rătăcim. Putem rătăci din frică (paralizie) sau din aroganță (miopie morală). Ambele izolează. Dar credința adevărată e un drum, nu o încremenire. A merge înseamnă a căuta, a greși, a te corecta, a te împiedica și a te ridica. Înseamnă a te apropia de celălalt nu doar ca obiect al milei tale, ci ca parte a mântuirii tale.

Aici și acum intervine tocmai alegerea noului Pontif, Leon al XIV-lea – iar alegerea numelui său e o chemare la memorie. Predecesorul său spiritual, Leon al XIII-lea, a scris „Rerum Novarum”, prima enciclică socială a Bisericii. A vorbit despre muncă, dreptate, proprietate, solidaritate — dar mai ales, despre demnitate.

Dacă Rerum novarum a fost răspunsul Bisericii la revoluția industrială, ne întrebăm: care este noua întrebare a lumii de azi? Poate tocmai aceasta: cum trăim o credință care vindecă? Cum facem ca etica noastră să nu fie o mască, ci un miros de crini în drumurile unde ne întâlnim? Nu există alt drum care ne duce la Pace, altul decât Iubirea.

Papa Leon al XIV-lea, în cuvântul său către cardinali, a reamintit că este „un umil servitor al lui Dumnezeu și al fraților”, și că misiunea tuturor celor ce slujesc este să fie „docili ascultători ai vocii Sale”. Să nu uităm Vocea care a vorbit într-o zi unui paralitic, cu glas blând dar autoritar: Ridică-te. Ia-ți patul. Umblă.

Poate că același glas ne cheamă și pe noi azi, în această Europă paralizată de temeri, să redescoperim Etica Morală nu ca pe o corvoadă, ci ca pe o respirație a comuniunii. Să nu mai fim străini unii altora. Să ne bucurăm când cineva e vindecat. Să nu ne scandalizeze că-și poartă patul într-o zi de sâmbătă, ci să ne mirăm de darul unei vindecări pe care o primim fiecare, în taină și în iubire.

 

April 21, 2025

De la Bine la Bunătate – Drum de Paști, Împreună cu Papa Francisc

Posted by Calin Diaconu under In avion | Tags: , , , |
Leave a Comment 

În Noaptea Învierii, când sufletul tresaltă la glasul biruitor al troparului „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…”, cuvântul de Înțelepciune al Sfântului Ioan Gură de Aur răsună nu doar în biserici, ci în inima unei omeniri care încă tânjește după pace, bunătate și adevăr. În el, găsim taina împărtășirii unui Bine care nu rămâne abstract, ci se frânge ca pâinea și devine Bunătate – căldura care nu se măsoară în kilowați, ci în gesturi, în iertare, în bucuria împărtășirii.

Împărăția cea de Obște: unde Binele se împarte fără a se micșora

În această noapte luminoasă, suntem invitați cu toții, „cei ce am postit și cei ce n-am postit”, să intrăm în aceeași masă a bucuriei. Împărăția lui Dumnezeu nu este o competiție, ci o obște – un loc în care Binele nu se epuizează atunci când este dăruit, ci se înmulțește. A te împărtăși din același potir nu înseamnă doar a primi Trupul și Sângele lui Hristos, ci a primi și pe aproapele tău, cu toate umbrele și luminile lui. E o chemare tăcută la fraternitate – acea fraternitate evanghelică pe care Papa Francisc o numește cale comună a fragilității asumate.

Când gustăm din Binele acesta divin, îl transformăm în Bunătate doar atunci când îl dăm mai departe. Aceasta e Împărăția cea de Obște: o societate care nu se bazează pe calculul câștigului, ci pe îndrăzneala inimii.

Binele deplin – darul care nu poate fi impus

Adevăratul bine nu se poate cumpăra, nu se poate negocia și nu poate fi impus cu forța. Este, prin natura lui, un dar. Nu poate fi închis într-o factură, nu poate fi cerut în instanță. E un act gratuit de har – precum căldura soarelui după o noapte rece.

Într-o lume care traduce prea des „greater good” printr-un sacrificiu calculat în numele majorității, uităm că binele deplin este acela care nu exclude pe nimeni. Nu este binele celor mulți, ci binele care nu lasă pe nimeni în afara mesei. De aceea, pașii către acest bine deplin încep cu:

  1. Ne place ceea ce știm – când cunoașterea devine familiaritate cu Binele.
  2. Devino ceea ce ești – când ne asumăm chemarea la asemănarea cu Hristos.
  3. Fii ceea ce ești – când trăim în adevăr, fără masca fricii.
  4. Împarte ceea ce ai – când înțelegem că numai ceea ce dăruim rămâne veșnic al nostru.

Lumina – răsplată a penitenței, dar și a ascultării

Postul și penitența nu sunt simple exerciții de disciplină spirituală, ci pregătirea inimii pentru a primi lumina. „Cel ce a venit în ceasul al unsprezecelea să nu se teamă”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că bucuria este întreagă chiar și pentru cel care ajunge târziu. De ce? Pentru că a auzit chemarea. A ascultat. Iar credința nu începe decât atunci când urechile se desfundă – nu doar cele ale trupului, ci mai ales cele ale inimii.

Într-o lume a războiului, mai este posibilă bucuria înfrățirii?

Am putea întreba, cu amărăciune: mai este posibilă bucuria înfrățirii, când lumea se clatină între suspiciune, răutate și dreptul celui puternic? Când oamenii nu mai vor să recunoască umanitatea celuilalt, ci caută să o corecteze, să o suprime, să o înlocuiască?

Și totuși – exact aici este taina Paștelui. Pentru că, în ciuda mormântului, în ciuda trădării, în ciuda sabiei, Lumina nu s-a stins. În fiecare alegere de a ierta, de a rămâne cu mâna întinsă, de a nu răspunde urii cu ură, ci cu tăcerea Celui Răstignit – în fiecare astfel de alegere, biruie Binele.

Paște comun – o sărbătoare a nădejdii

Anul acesta, Paștele a fost sărbătorit de toți creștinii împreună. Ce semn mai bun că Hristos ne vrea una? Nu identici, ci uniți în diferențele noastre – ca trupul, care are mădulare felurite, dar un singur cap: iubirea. Împărțim o cale comună, așa cum o definește Papa Francisc: un drum pe care suntem chemați să-l parcurgem împreună, păstrând în fața noastră fragilitatea umbrei – nu ca să ne înfricoșăm, ci ca să nu uităm că lumina nu e a noastră, ci ni se dă.
Să păstrăm, așadar, această lumină pascală vie nu doar în candele, ci în fapte. Să ne bucurăm că ne putem întâlni în același cuvânt: Hristos a înviat! – și să ne rugăm ca fiecare răspuns: Adevărat a înviat! să fie, în același timp, o făgăduință de bunătate.

 

February 18, 2025

Ucraina si Marile Puteri Garante: O Lume Incremenita in Secolul XIX, cu Arme din Secolul XXI

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , , , , , , , , , , , , , |
Leave a Comment 

Scrisoare deschisă către Excelența Sa, Domnul Emil Hurezeanu, Ministrul de Externe al României

I. Introducere. O Pace Grăbită sau o Pace Amânată?

Excelență,

Trei ani de război în Ucraina ne-au adus nu doar groaza unei tragedii umane, ci și un spectacol al diplomației internaționale în care negocierile păcii par mai degrabă un exercițiu de răbdare decât o misiune urgentă. „Huzurul” (ce cuvânt prețios, împrumutat de români din limba turcă!) – liniștea unei lumi care s-a reașezat – nu este încă aici, deși liderii internaționali încep să mimeze eforturi serioase. Însă istoria ne-a învățat că atunci când pacea este tratată ca o marfă geopolitică, viitorul devine fragil. Întrebarea fundamentală nu este doar când se va încheia acest război, ci cum și cu ce preț pentru Europa.

Europa a mai fost în această situație. Ne amintim de 1815, când Congresul de la Viena a încercat să înghețe istoria, și de 1919, când Tratatul de la Versailles a semănat premisele unui nou război. Astăzi, suntem blocați în aceeași mentalitate a „garanțiilor de securitate”, dar cu arme de secol XXI și cu o lume multipolară în continuă reașezare.

II. O Europă Autonomă sau un Apéndice al Marilor Puteri?

Una dintre marile întrebări care se ridică este dacă Europa poate deveni un actor strategic independent sau va continua să fie un „teatru de operațiuni” pentru puterile globale. În teorie, ideea unei Armate Europene pentru Menținerea Păcii pare tot mai necesară. Însă putem avea o astfel de forță fără un consens real între statele UE? Poate fi construită o armată europeană care să funcționeze eficient fără o doctrină clară și fără o voință politică unitară?

În timpul Războiului Rece, Europa a delegat apărarea sa către NATO, dar astăzi vedem tot mai multe voci care cer o autonomie strategică. Cât de realistă este însă această autonomie? Dacă ne uităm la exemplul Marii Britanii, care a rămas principalul aliat militar al SUA în Europa, vedem că influența sa asupra securității continentale este încă vitală. Putem noi, ca europeni, să o ignorăm în favoarea unei iluzii de independență?

Polonia, de exemplu, pare că înțelege această lecție istorică și își întărește relațiile atât cu NATO, cât și cu vecinii săi, consolidând un pol de putere în Europa de Est. România ar trebui să urmeze o strategie similară, evitând capcana izolaționismului.

III. Poate Fi Independența Câștigată de Mai Multe Ori?

Un alt subiect delicat este cel al independenței. Ucraina luptă astăzi nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru o independență recâștigată. Însă ne putem întreba: poate fi independența câștigată de mai multe ori?

Exemplele istorice sunt relevante. Polonia a fost împărțită și refăcută de mai multe ori în ultimele secole, iar statele baltice au trecut printr-o experiență similară. România însăși și-a afirmat independența în mai multe rânduri: în 1877, în 1918 și în 1989. Dacă independența trebuie câștigată repetitiv, atunci este aceasta o stare permanentă sau doar o victorie temporară într-un joc mai mare de influență?

Libertatea, pe de altă parte, este un concept mai fluid. Ne putem întreba dacă libertatea popoarelor și independența statelor sunt cu adevărat sinonime. Istoria ne arată că un popor poate fi liber, dar dependent economic sau militar (vezi cazul Germaniei postbelice), sau poate fi independent, dar neliber (vezi dictaturile).

IV. Statele Unite ale Europei – Utopie sau Destin Istoric?

Discuțiile despre o Europă federală au revenit în actualitate. Statele Unite ale Europei ar putea fi soluția pentru a face continentul un jucător real pe scena internațională. Însă este aceasta o utopie?

Proiectele federative europene nu sunt noi. Napoleon a avut o astfel de viziune (cu metode nu tocmai diplomatice), iar după al Doilea Război Mondial, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a pus bazele unei integrări economice ce a dus la UE. Totuși, realitatea este că nici măcar în fața unei crize existențiale, cum este războiul din Ucraina, Europa nu a reușit să acționeze unitar.

Pentru a deveni o putere reală, Europa are nevoie de un proiect clar: o armată, o politică externă unică și o strategie energetică proprie. Altfel, va rămâne un pion într-un joc global dominat de SUA, China și Rusia.

V. Războiul din Ucraina – Încă un Episod în Logica Puterii?

Dincolo de granițele Europei, alte puteri își ajustează strategiile. Pierderea influenței rusești în Siria, implicarea Iranului prin drone, utilizarea voluntarilor nord-coreeni – toate acestea arată că războiul din Ucraina nu este doar despre Ucraina. Este o piesă într-un joc mai mare.

Dacă privim retrospectiv, vedem că războaiele rareori se termină doar cu un tratat de pace. Tratatul de la Versailles din 1919 nu a asigurat pacea, ci doar a amânat un nou război. Dacă lumea vrea să evite un nou conflict global, trebuie să înțeleagă că „garantarea păcii” nu înseamnă doar trasarea unor noi frontiere, ci rezolvarea cauzelor profunde ale instabilității.

VI. Concluzie – Lecția lui Ulise: Refuzul Conștient al Tentației

Theodor W. Adorno spunea că nu-i plăcea jazz-ul, fiindcă îl considera o degradare a raționalității umane. Se poate spune același lucru despre diplomația internațională?

Asemeni lui Ulise care a trebuit să reziste cântecului sirenelor, liderii lumii trebuie să reziste tentației puterii și revanșei. O pace solidă în Ucraina nu poate fi construită doar pe termen scurt, ci trebuie gândită în raport cu viitorul Europei.

Dacă vom continua să acționăm ca în secolul XIX, folosind instrumente de secol XXI, ne îndreptăm spre un viitor periculos. Europa are o alegere de făcut: să-și definească propriul destin sau să fie doar un teren de joc pentru marile puteri.

Excelență, poate că nu avem încă răspunsul final. Dar ne putem asigura că nu repetăm greșelile trecutului.

Cu stimă,

Călin Diaconu

 

February 6, 2025

Tinerii în Căutarea Adevărului: Frica de Iluzii și Nevoia de Lumină într-o Lume Confuză

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate | Tags: , , , , , |
Leave a Comment 

Reforma educației este un subiect mereu actual, dar abordarea sa fragmentată riscă să piardă din vedere obiectivul esențial: formarea unor cetățeni capabili să navigheze prin complexitatea lumii contemporane. În acest context, propunerea de a introduce arta în curriculum pentru a îmbunătăți comunicarea și integrarea socială este binevenită, însă nu trebuie să devină o substituire a disciplinelor fundamentale. Mai mult, trebuie să ne întrebăm: în ce măsură arta teatrală, extinsă dincolo de scenă, riscă să transforme întreaga societate într-un joc de roluri, în care realitatea este eclipsată de aparențe?

Istoria – Cunoașterea care ne eliberează

Fără istorie, discernământul rămâne vulnerabil în fața manipulării. Istoria este cea care ne învață să privim dincolo de simpla narațiune a prezentului, să contextualizăm și să chestionăm informațiile pe care le primim. Într-o lume dominată de fluxuri rapide de știri, de fake news și de interese politice, doar istoria poate oferi acea busolă intelectuală care ne ajută să distingem adevărul de mistificare.

În cadrul unei dezbateri despre educația istorică în România, trebuie abordate mai multe aspecte esențiale:

  • Rolul istoriei în educația primară: Construirea conștiinței istorice începe din copilărie, prin integrarea istoriei locale și naționale într-un context universal. Cum putem adapta programa astfel încât să insuflăm respect pentru trecut, fără a transforma istoria într-un set de date sterile?
  • Dificultățile predării trecutului: Istoria comunismului, dictaturile, conflictele, toate trebuie analizate fără mistificare sau ocolire. Predarea „istoriei ascunse” este esențială pentru înțelegerea reală a mecanismelor puterii și pentru evitarea repetării greșelilor trecutului.
  • Lecțiile comunismului: Introducerea obligatorie a cursului „Istoria Comunismului în România” este un pas important, dar ce garanții avem că acesta va fi predat cu obiectivitate și că va combate adevăratul pericol al nostalgiei față de regimul trecut?

Geografia – Orientare în spațiu și în lume

Geografia nu este doar studiul hărților, ci și al relațiilor dintre oameni și spații. Lipsa unei educații geografice solide ne transformă în spectatori ai lumii, incapabili să înțelegem dinamica globalizării, a resurselor naturale sau a schimbărilor climatice. O societate lipsită de cunoștințe geografice este vulnerabilă la miturile geopolitice și la pseudoexplicațiile oferite de diferiți actori politici sau mediatici.

Limba Latină – O moștenire ignorată

Abandonarea treptată a limbii latine din școli este un simptom al ruperii de rădăcinile noastre culturale. Limba latină nu este doar o relicvă a trecutului, ci o cheie spre înțelegerea profundă a limbajului, a gândirii logice și a apartenenței noastre la o civilizație cu un patrimoniu remarcabil. Ignorarea latinei înseamnă o deconectare de la fundamentul gândirii europene, cu toate consecințele ce decurg de aici.

Etica – Fundament al caracterului civic

Educația etică nu ar trebui să fie un curs marginal, ci un element central al formării tinerilor. Nu este suficient să știm istorie și geografie dacă nu avem busola morală care să ne ghideze alegerile. Într-o societate tot mai fragmentată, educația etică trebuie să ofere un cadru de dezbatere asupra valorilor fundamentale: ce înseamnă responsabilitatea? Cum definim adevărul? Care sunt limitele libertății noastre în raport cu ceilalți?

Concluzie

A combate manipularea și ignoranța nu se poate face decât printr-un sistem educațional solid, în care istoria, geografia, latina și etica joacă un rol esențial. În loc să reducem ponderea acestor materii în favoarea unor discipline „la modă”, ar trebui să ne asigurăm că fiecare elev român dobândește instrumentele necesare pentru a înțelege trecutul, a naviga în prezent și a construi viitorul.

Educația nu trebuie să devină un simplu joc de roluri, în care realitatea este estompată de artificialitate. Adevărata provocare este să ne păstrăm umanitatea, memoria și discernământul într-o lume care ne împinge spre superficialitate.

Cum putem redescoperi adevărul și ce putem face pentru a ghida tinerii prin întunericul incertitudinii?
 

January 7, 2025

Ce a ajuns să însemne Pacea, azi?

Posted by Calin Diaconu under Comentarii din Cetate, Filosofisme | Tags: , , |
Leave a Comment 

Deşi România nu a mai avut parte de război după 1945, am auzit totuşi, gloanțe şuierând şi în afara poligonului de trageri, în 1989.

Iar după ce ne-a bătut zgomotos la poarta granițelor, şi mai ales după ce ne-a subțiat bugetul prin cotele obligatorii, am înțeles că afacerea războiului este guvernată de producția de gloanțe.

Nu ar fi suficient un armistițiu, ci recomand o grevă generală, la toate Fabricile de Armament …

 

« Previous Page — Next Page »