Sfarsitul lunii Aprilie 2017 ne-a oferit bucuria unui drum pe care aș putea să-l numesc al cunoașterii, așa cum fiecare dintre clipele ce ne sunt dăruite, ar trebui să fie. Aș greși oare mult, dacă v-aș spune că schimbarea are loc mai întâi în noi – în adâncul inimii noastre, iar abia apoi, cu inima încălzită de dragoste, știm ce avem de făcut. Știm de pildă, că trebuie să aducem Binele în Lume, să respectăm Adevărul, să-L apărăm prin felul nostru de a ne purta – și nu prin aprigi dezbateri despre locul care i s-ar cuveni în imaginația noastră …

Pe Cruce, chiar înainte de răstignire, Adevărul este scuipat și batjocorit. Îl luăm în derâdere, noi – pigmeii, iar El ne acceptă pentru simplul fapt că ne iubește și vrea să ne cunoască așa cum suntem, cu slăbiciunile răutăților noastre.  Și ne acceptă răutățile, bând paharul mântuirii noastre, până la fund.

La marginea dintre Est si Vest, pulsând oriental și păstrând unitatea credinței care are capul său văzut la Roma, ne-am bucurat de un moment revelator: Sanctitatea Sa, Prea Fericitul Părinte Papa Francisc – ne iubește pe toți, și ne cheamă să exercităm atracția catolicismului prin purtarea noastră, ca discipoli-misionari (învățăcei cu treabă în lume, cu o misiune – aceea de a evangheliza prin purtare creștină).

Misiunea catolică a generației actuale este de a-și căuta rădăcinile în viitor … într-o perspectivă ecclezială asupra lumii, alături de Episcopii care au luat mirosul turmei, pe care turma îi recunoaște și de care nu ne temem, ci ne simțim atrași. Pe ei să-i ajutăm, să-i ascultăm și să-i urmăm,  fiecare!


Pope Francis

Nu ajunge să știm, trebuie să facem. Dar dacă nu știm să ne alegem modelele din trecut, atunci …

”E de datoria mea să construiesc poduri …”

(Papa Francisc, Discurs către Reprezentanții Congresului SUA, Septembrie 2015 – o posibilă interpretare.)

Biserica este atentă la lumea din jur, mai întâi pentru că face parte din ea dar și pentru că este cea mai veche instituție, încă vie și având un rol social recunoscut de (aproape) toți … Pentru că, divizați cum ne-am obișnuit să fim, sunt unii care-i neagă acest rol, alții îl consideră prea mare – iar nu puțini vor fi dintre aceia care spun că Biserica nu face destul sau că se gândește prea mult la propriul interes. Eu cred că prin simplul fapt că există, Biserica ne demonstrează sorgintea ei divină și mă bucur atunci când văd cum umilința și modestia unui Papă atrage atenția și simpatia celor pe care-i ceartă, ca un Părinte iubitor.

Aflat recent în vizită în Statele Unite, blândul Papă Francisc le-a adus aminte americanilor de ce sunt o națiune mare. În cuvântarea adresată Congresului reunit, s-a folosit de patru exemple, făcându-le cel mai frumos compliment posibil: a spus tânărului popor american : ”Aveți istorie! Fiți mândri de reprezentativitatea strămoșilor voștri, care și-au pus amprenta asupra caracterelor voastre! Folosiți calitățile lor astăzi, pentru că și astăzi, lumea asta care se clatină are nevoie de principii solide și sănătoase!”* …

Cele patru exemple sunt: Abraham Lincoln, Dr Martin Luther King, Dorothy Day și Thomas Merton. Despre fiecare, ne putem documenta citind. Dar impresionant a fost exercițiul de a aduna de la fiecare acele calități necesare pentru a trece peste furtuna veacului acestuia. Aproape neobservat, în buchetul caracterelor tari, a fost prezent un al cincilea – anume Moise, strămoșul comun asumat ca un exemplu de ”politician complet” pentru că prin legile lui (drepte fiind!), se strânge laolaltă poporul lui Israel iar prin vorbirea lui directă cu Dumnezeu e întruchipată demnitatea transcendentă a ființei umane.

Ce alt rol valid își poate asuma politica, dacă nu pune în centrul atenției sale trebuințele societății ca întreg, dacă nu-și propune o creștere pentru toți, nu doar pentru cei privilegiați. Socialism? Suntem sensibili și aricioși când auzim ”binele pentru toți” dar e nevoie de idealism – și încă de unul radical, pentru a termina războaiele și a opri polarizarea lumii acestui început de mileniu.

Ne-am notat observația (aplaudată de congresmeni probabil pentru naturalețea autocriticii?): ”Nici o religie nu este imună în fața formelor de erezie individuală sau în fața extremismului ideologic” … cât și aceea prin care suntem avertizați asupra reducționismului simplist (lucrurile nu sunt întotdeauna albe sau negre, e nevoie să facem efortul de a descoperi nuanțele – altfel cum îl vom înțelege pe celălalt?).

Papa Francisc s-a adresat congresmenilor americani ca unor reprezentanți și i-a rugat (fără a le-o spune explicit!) să se ridice la înălțimea funcției lor – e valabil pentru toți politicienii, care trebuie să fie ”reprezentanți reprezentativi” ai popoarelor care i-au ales (adică i-au împuternicit pentru politică – o treabă care e în cele din urmă necesară întregului polis).

Numai cine nu vrea să vadă structurile injuste și acțiunile de forță ale lumii noastre, numai cine închide deliberat ochii și nu meditează serios la aplicarea principiului subsidiarității** în politică, acela nici nu va recunoaște valorile fraternității și ale dragostei și cum acestea sunt, de fapt, roade ale credinței.

Folosind prilejul pentru a promova enciclica sa ecologică ”Laudato Si”  despre dezvoltare sustenabilă, Papa Francisc a vorbit despre necesitatea de a ne lepăda de formele de nepăsare în care am ajuns să excelăm și a propus să ne lăsăm antrenați într-o altă formă de progres, ”mai social”. Trebuie să găsim calea prin care se vor îmbina în mod fericit trei obiective, care astăzi par a se exclude reciproc: lupta împotriva sărăciei, demnitatea umană și protejarea naturii.

Aceste mesaje credem că au ajuns până la inimile congresmenilor americani. Acum că ”le știu pe toate acestea, fericiți vor fi de le vor face!”. Amin!

PS – celor care doresc să parcurgă transcrierea discursului (în limba engleză): Pope Francis makes historic address to U.S 2015 september.

_______________

* mesajul-cheie, deși folosesc aici ghilimelele pentru a-l exprima, este o părere personală generală asupra discursului și se referă la ceea ce mi s-a părut mie că a vrut să transmită Sfântul Părinte în discursul său congresmenilor americani. Papa Francisc e prea bun și blând pentru a scutura conștiințele politicienilor într-un mod brutal sau măcar direct. E prea delicat pentru așa ceva. Dar noi, hârșiți în partea asta de lume, ne-am obișnuit cu croșee, directe și upper-cut-uri în timpul diferitelor alocuțiuni … 

** acest principiu spune așa: să se permită și să se încurajeze decizia la nivelurile de jos, acolo unde se lucrează de fapt


Anul acesta, odata cu implinirea a 110 ani de existenta, Harley Davidson da o lovitura de imagine si ne invata cum se fac lucrurile la nivelul “passional-grande”.

In primul rand, produc un spot pe care va invit sa-l vizionati mai jos. E mai presus de comentarii. Acolo povestesc, in peste doua minute, despre crezul lor – al bikerilor, al easy-riderilor … si il rostesc liturgic, asa cum se rosteste Crezul in Biserica, Duminica! Ba chiar, pentru a nu lasa dubii asupra mesajului, incheie cu “Amin!”.

Apoi abia, continua cu inca o mutare geniala: cheama 800 de bikeri in Piata Sfantului Petru din Roma, intr-o Duminica, la Sfanta Liturghie. Si, pentru a nu lasa loc de intors, (si a se asigura ca mass-media va scrie la greu despre acest lucru), fac cadou Papei Francisc doua motociclete. Vezi aici: http://www.euronews.com/2013/06/13/pope-offers-biker-blessing-to-harley-davidson-fans/

Cu siguranta ca vor curge inca rauri de cerneala pe aceasta tema, dar la mijloc este credinta insasi. Care cere fapte, nu vorbe. Si care te transforma in fanatic, daca o ai. Harley este o marca pretentioasa, care cere mult de la utilizatorul sau … o marca puternica este o marca transformatoare!