Cu siguranta o parte a acelora treziti azi dimineata la ora trei si jumatate pentru a sustine Campionul din Pechea in cea de-al noualea sau angajament pentru pastrarea centurii cu diamante … vor fi mers inapoi in pat cu sentimentul nelamurit: ce-a lipsit? A fost pe bune sau nu? Pe de-o parte, fiecare repriza a trecut extrem de repede, asta inseamna ca tensiunea din ring s-a transmis in mod real pana in fotoliile privitorilor. Pe de alta parte, ambii luptatori erau atat de lipsiti de vanatai incat nu aveai cum sa nu te intrebi: unde e sangele? Oare MMA sau K1 sa fi ramas singurul loc unde putem vedea meciuri pe viata si pe moarte?
In timp ce, reveniti in caldura plapumei, suporterii Campionului masoara in amintire traseul picioarelor inteligente care a caracterizat meciul zilei, recomand o privire spre zona recentelor productii cinematografiei de peste Ocean, unde oferta de sange e conjugata din nou cu otelul din Transformers: rezultatul se numeste … “REAL STEEL”.
Deci: pentru cei in nevoie de senzatii tari … hai la cinema :-)!
Bute vs Johnson.Meci tensionat, prudenta incordata. Frumos.
Bute won via Unanimous Decision!
Judges Scorecard: 119-109, 120-108, 120-108
Recitesc insemnarile din timpul meciului . . . :
R1 – cei doi sunt egali, ce face Lucian cu dreapta lui face si Johnson cu stanga, cu diferenta ca romanul cauta barbia iar jamaicanul da la corp;
R2 – lectie de deplasare in ring, conform planului, Lucian are ca scop sa nu mai primeasca lovituri. Insemna ca loviturile din prima repriza l-au durut?
R3 – Johnson incearca vreo trei drepte, insa le arunca in aer … pentru ca Lucian Bute ii interzice inteligent acest lucru, prin deplasare!
R4 – Din felul in care porneste in ring, Lucian puncteaza la capitolul artistic, e foarte hotarat – insa e singura repriza data de counter-ul paralel lui Glen Johnson. Nu am inteles de ce…
R5 – E randul lui Johnson sa dea o lectie de deplasare: cum sa iti pastrezi agresivitatea deplasandu-te inapoi. Abia aceasta e prima repriza pe care i-as da-o lui Johnson. Lucian trebuie sa fie atent!
R6 – Meciul devine greu. Johnson asta stie meserie, e randul lui Lucian sa loveasca aerul de vreo doua ori, incercand uppercut-ul.
R7 – O repriza foarte frumoasa, in care Lucian a stralucit cu trei stangi mitraliate, urmate de-o dreapta. Se incheie cu o lovitura sub centura …
R8 – Repriza lui Lucian, insa Johnson nu poate fi clintit usor, e un bun incasator. Muschii gatului sunt foarte dezvoltati…
R9 – Meciul se dezlantuie – Lucian a incercat toate combinatiile, mai putin uppercut-ul de stanga
R10 – Johnson da senzatia ca nu mai poate insa poate fi doar o capcana in care ar putea sa-l atraga pe Campion. Sar stropii din jamaican, isi scutura dreapta de carcei …
R11 – O repriza in care cei doi boxeuri se pregatesc pentru asaltul final: cand s-a terminat meciul acesta atat de repede?! Incep sa ma gandesc la arbitri, ca sunt de-ai casei, canadieni – si nu ar trebui sa avem emotii!
R12 – Aud, dincolo de comentarii, cateva fluieraturi ale celor care nu inteleg boxul in “safe-mode”. Pentru ei, boxul e sacrificiu. Pentru Lucian Bute, urmeaza meciul 31 la profesionisti, poate cu cei de la varf (Ward sau Froch) sau pentru cei de sub varf (Kelly, Pavlik).
… si ma gandesc ca riscul inutil trebuie evitat! Se poate castiga si la puncte, KO nu e obligatoriu. Daca scopul e sa ramai Campion Mondial o perioada cat mai lunga de timp, atunci scopul a fost atins. Apropo de risc – cine isi va asuma riscul urmatorului meci cu Lucian Bute?
Astazi a fost (pentru noi) un meci “in deplasare” … si de fapt, a fost un joc al deplasarii inteligente in ring, un joc al picioarelor inteligente! Johnson nu s-a putut exprima, mi s-a parut un boxeur fara replica, a carui grija principala a fost sa-si apere bine ficatul … Din partea lui Lucian, am vazut multa, foarte multa munca si seriozitatea de a rezista ispitelor. Vremea in care se dezlantuia si descoperea aiurea in fata lui Andrade a trecut. Emotiile noastre, in ceea ce-l priveste pe Lucian Bute – au devenit emotii nemtesti: stim dinainte ca baiatul nostru drag se va bate cu seriozitate!
Gata cu joaca! Vin meciurile grele … asteptam Finala Turneului Super Six!