Calin Diaconu

Un advertorial bun nu poate fi o „vitrină” lustruită în care ascunzi imperfecțiuni, ci trebuie să fie un traseu educativ: pornind de la o experiență reală, o ”refractezi” (o frângi, o rupi, o transferi în mediul și prin filtrul tău propriu), o validezi prin înțelegerea și valorile tale și abia apoi, o întorci cititorului, ca orientare utilă.

Aceasta ne propune metoda „Learning by Refraction” a pr. Johnny Go, SJ: să nu „reflectăm” pasiv, ci să căutăm o apropiere personală față de informație și să o transformăm în experiență trăită — un pas înainte față de învățatul ”pe dinafară”, nu-i așa?

Metoda „învățatului pe dinlăuntru” (refraction) actualizează paradigma pedagogică ignațiană (Context–Experiență–Reflecție–Acțiune–Evaluare), punând accent pe modul în care sensul „se adaptează/se frânge” prin lentila fiecărui subiect și devine motivație de acțiune, pentru acesta.

În limbaj simplu: un advertorial credibil presupune ca obiectiv învățarea prin refracție.

Autorul va avea răbdare să colecteze situații reale, le înțelege împreună cu oamenii implicați (experții), va extrage reguli folositoare și le va reda publicului, într‑o formă ușor de înțeles.

Ca să funcționeze, vor trebui respectate două criterii fundamentale: (1) dialogul cu lumea reală, „semnele timpului”, și (2) respectul pentru persoană și binele comun. „Gaudium et spes” cere explicit Bisericii — și, prin extensie, oricărei instituții media sau oricărui autor — să ”citească lumea”, să întrebe, să dialogheze și să slujească demnitatea umană și binele comun. În același spirit, „Fides et ratio” amintește că adevărul nu e dușmanul comunicării: credința și rațiunea sunt „două aripi” ale căutării de sens; un text bun nu manipulează, ci întemeiază încredere prin adevăr. De altfel, și documentul „Ethics in Advertising” a Sf. Scaun stabilește criteriile‑cheie: informare onestă, evitarea prejudiciului, grija față de efectele sociale ale comunicării.

În acest context, cu speranța că venim în ajutorul celor care doresc să comunice folosind rolul informativ-educativ al publicității, ne propunem o reflecție asupra proiectului Misiunea Casa, folosind „optica” refracției.

1) Cum pun experiența proprie în slujba binelui comun?

Prin triada refracției:

• Context & experiență: pleci de la cazuri reale din teren (șantier, showroom, curte, apartament).
• Refracție (reflecție orientată): formulezi regulile „care rămân valabile dincolo de caz”: când merită X, ce capcane are Y, cum alegi între două soluții aparent egale.
• Acțiune & evaluare: propui pași concreți pentru cititor și verifici, prin feedback, dacă recomandările au funcționat.

Când publici astfel — adică după ce ai trecut informația prin responsabilitatea ta — nu mai „vinzi” doar un produs, ci ajuți oameni reali să decidă mai bine pentru casele lor. Asta e definiția practică a binelui comun în comunicare: un câștig particular (rezolvarea problemei) care nu dăunează altora și sporește încrederea în tot ecosistemul (producători, comercianți, meșteri, clienți).

2) Cum cobor sau urc în dialog ca să mă așez la nivelul de înțelegere al partenerului?

„Refraction” te obligă să calibrezi limbajul la interlocutor fără să cobori standardul adevărului:

• Cobori când traduci jargonul tehnic în pași ușor de urmărit: „U = 0,18 W/m²K” → „pereți care țin căldura iarna și răcoarea vara, cu pierderi mici”.
• Urci ierarhic când discuți cu arhitecți, ingineri, dezvoltatori: folosești specificații, comparații normative, grafice de performanță — totul, dar fără hiperbole.

În termeni ignațieni, rămâi într‑un dialog real, nu într‑un monolog-declamație: îl respecți pe celălalt și îi slujești decizia, nu vanitatea ta. „Gaudium et spes” vorbește tocmai despre dialogul fratern și despre așezarea persoanei — cu libertatea și conștiința ei — în centrul comunicării.

3) Ce înseamnă „Comunicare prin Dialog”?

Nu înseamnă „îți spun eu cum e”. Înseamnă:

• Ascultare: colectezi problemele reale (mucegai la nord, termoizolație neconformă, infiltrații, ventilație deficitară, consum energetic).
• Clarificare: extragi întrebarea concretă („Ce fac ca să nu mai mucegăiască în colțul X?”).
• Co‑proiectare a soluției: informezi asupra opțiunilor și a condițiilor de reușită (nu doar beneficiile, ci și pericolele).
• Provocare onestă: arăți costurile și compromisurile.

Așa se construiește încrederea. Nu există comunicare fără adevăr — exact nota de subsol pe care o pune „Fides et ratio” la orice demers public: omul are dreptul la adevăr, pentru a decide liber. Tot de aici decurge și minima etică a publicității: să nu înșeli, să nu exploatezi vulnerabilități, să urmărești efectele sociale ale mesajului tău.

4) De ce nu pot scrie credibil despre construcții/amenajări, gardening, real‑estate etc. fără contribuția celor care au probleme reale, au testat, au verificat și au împărtășit?

Pentru că, în aceste domenii, adevărul e verificabil: se vede în timp, sub presiunea ploii abundente, în prima iarnă grea, la prima factură de energie, la câteva zile de la recepția lucrării. Fără mărturii și încercări pe bune, rămâi la nivel de promisiuni. Metoda „Refraction” cere tocmai această apropiere de viața concretă, iar etica publicității cere să verifici și să-ți asumi responsabilitatea pentru consecințe.

Forumul Misiunea Casa (lansat în 2003) este o școală de dialog și de încredere: mii de cazuri reale, fotografii, soluții testate, dezbateri ”pe bune”. Datorăm enorm tuturor celor care au construit această ”memorie comună”: ing. Codin Sandovici, Viorel Stănculescu, Gabriel Dobrin, Sorin Popa, Radu Anghel, și comunității de moderatori/contributori: Maestrul Max, Seni, RaduCA, Coby, Mircea_G, Tanasie, Fanero, TDJ, Chelukame, Spik1, Cherubino, Baboo, Temelye, Shaq, Mina, Dan_Daniel, Intransigentul, Pitonul… până la fiecare din cei ~70.000 de membri (înscriși în perioada 2003–2025). Aici am exersat, ani la rând, logica binelui comun în domeniul construcțiilor: nu ținem „secretele în atelier”, ci practicăm sharing-ul responsabil al experienței.

Dincolo de principii: cadru practic pentru un advertorial credibil

A. Proces în 7 pași (refraction → advertorial):

1. Context: pentru cine scriu? ce știe deja? ce îl doare?
2. Experiență: cazuri reale (minim 2–3), cu date verificabile.
3. Reflecție: ce reguli rămân valabile? (condiții, limite, capcane)
4. Refracție: traduc regulile în alegeri comparabile (tabel/criterii).
5. Acțiune: pași concreți „cum procedez mâine”.
6. Evaluare: ce măsurăm după 30–90 zile? (ex.: umiditate, consum, confort, audiență?)
7. Întoarcere în comunitate: ceri feedback, actualizezi articolul.

B. 10 criterii de calitate (checklist):

1. Adevăr verificabil (date, standarde, norme citate corect).
2. Limbaj calibrat la cititor (explici fără să infantilizezi).
3. Utilitate imediată (pași, liste, unelte de decizie).
4. Transparență (ce funcționează și ce NU funcționează).
5. Proporție (nu promiți miracole, explici condițiile de reușită).
6. Dialog (citat/voce din teren: meșter, arhitect, beneficiar).
7. Responsabilitate socială (evită recomandări cu efecte negative pentru alții).
8. Formatare orientată pe decizie (tabel comparativ, checklist de achiziție).
9. Independență onestă (declari relațiile comerciale, dacă există).
10. Ciclu de învățare (actualizezi articolul după feedback/rezultate).

O notă despre AI și „învățarea împreună”

AI poate accelera culegerea și structurarea informației, dar nu poate înlocui mărturia și discernământul în situatie concretă. Omul rămâne chemat la dialog responsabil, cu respect pentru conștiință și demnitate; tehnologia e mijloc, nu scop.

Invitație către Experți

Un advertorial bine scris este, fără exagerare, o operă de educație publică: preia experiențe reale, le refractă în reguli utile, le dă înapoi comunității ca instrumente de decizie. Metoda pr. Johnny Go, SJ, oferă cadrul; dialogul, etica adevărului și grija pentru binele comun îi dau substanță. Când scriem astfel, nu „lustruim” o imagine; creștem încredere — iar în construcții, încrederea ”ține de cald”, la propriu!