Spuneam zilele trecute ca abuzul de imaginatie poate face rau – atat noua, cat si celor din jur.

Sa nuantam.

Atunci cand stam cu o foaie alba in fata, o imaginatie inspirata e singura care ne poate ajuta sa ne exprimam sinea. Asta, daca vrem sa fim “auctori” si nu “compilatori” ori “copisti” – dupa cum stim ca se numeau calugarii scriitori, unici responsabili cu intretinerea  facliei culturii inainte de inventarea tiparului.

Inspiratia imaginatiei de catre Cel Bun trebuie implorata zilnic prin rugaciune si meditatie. Pentru ca e atat de usor sa te lasi inspirat – de dragul umplerii foii albe, si de ganduri necurate. Suntem, din acest punct de vedere, intr-un fragil balans, expusi prin natura meseriei pe care am ales-o,  unui statut de culegator de fulgere: bune-rele,  ideile pe care le generam intr-una trebuie culese.

Ramane discutia deschisa – privind autocenzura … ca poate fi salvarea fiecarui artist de a lansa oficial numai acele opere care sunt reprezentative;  sau a promotorilor de a promova exclusiv adevaratele valori si,  nu in ultimul rand, a noastra, a publicului , de a inchide ochii si a trece mai departe atunci cand ceva nu ne place (puterea/dictatura telecomenzii) …

Uneori facem multe incercari iar alteori putem ajunge la Adevar si Frumos in mod direct. Inspiratia imaginatiei noastre e adevaratul cantar al pasilor pe care ii facem in viata, iar caderile ne sunt date pentru a ne ridica din nou … in genunchi!

Hampelmann … un fel de Clovn care se da da de ceasul mortii, la noi – Hopa-Mitica!

 


Scurtaturile nu s-au inventat in epoca internetului. Ele au reprezentat mari tentatii sau inevitabile trasee pentru armatele cuceritorilor –  inca din Antichitate: putea fi oare ocolita rusinarea persilor la Thermopyle? Trebuia sa aleaga generalul Fuscus tocmai drumul care trecea prin Tapae pentru a razbi spre cuibul vulturilor daci? … sau, mai tarziu: atractia spre Cetatea de scaun de la Curtea de Arges l-a zgandarit pe Carol Robert s-o ia prin pasul Posada; pe Soliman sa se inghesuie aiurea in drumul lui spre Bucuresti pe-un pod la Calugareni, etc.

Problema mare cu scurtaturile este ca ele nu mai sunt de mult un loc privilegiat, rezervat unor momente cruciale din istoria militara, in care strategii apararii sau atacului sa-si incerce puterile.

Ele s-au generalizat, prin folosirea computerului pe scara larga: acum avem cu totii acces la “short-cut”-uri … si – se vede treaba! -, rezistam tot mai greu tentatiei de a ne abate de la drumul nostru (cel personal, acel “MY WAY” – al lui Frank Sinatra :-)! ) …

Care mai de care, precum Scufita Rosie culeasa si redactata pe vremuri de Fratii Grimm, ne abatem de la poteca ce duce spre Casa Bunicii, si ne oprim in poienitze laturalnice, pentru a mirosi mai intai si a culege mai apoi floricele … padurii!

Ele – floricelele! -, suntem gata sa o recunoastem, nu sunt ale noastre! Da … dar BUCHETUL?! Despre el, nu ne temem si nici nu ne rusinam sa spunem ca e al nostru 😦 ! Macar de-am numi asta “documentare” si am admite ca trebuie sa mentionam – din gratitudine si profesionalism -, sursa!

In lumea lui “copy-paste”, traim in ritm “fast-forward”: grabim intelegerea lucrurilor pentru a ne educa respiratia intelectuala sa ramana … la suprafata lor!

Am uitat sa imbracam costumul de scafandru al Metafizicii, am uitat sa contemplam lumea … si ne deghizam prea des in pielea secretarei zglobii care – din teama sau refuz de asumare a  responsabilitatii – nu decanteaza prin filtrul gandirii proprii mesajele care-i trec prin mana.

E rau sau bine?

E bine ca ne miscam mai repede. Ar fi rau sa pierdem din vedere destinatia.

E bine ca avem cu totii acces la “calea ferata” a internetului. Ar fi rau sa substituim traseului tehnica manuirii vehicolului.

Si in general: de prea mult bine, ar fi rau sa uitam de existenta Poruncii a Opta 🙂 !

Insotesc textul de mai sus cu o poza, cum am auzit ca e mai bine pentru ochiul celui acre citeste … E o poza a unui asfintit, surprinsa saptamana trecuta pe marginea unui lac – Buftea. Nu pot sa nu va/ma intreb: nu-i asa ca fiecare apus e de fiecare data altfel?! … oare de ce Natura nu cunoaste plagiatul :-)?

Plagiatul in Natura? Exclus, Monser!