Eram învățați să ne ferim de darurile pe care le-ar face grecii. Nu ne-am interesat de dările pe care le-ar plăti sau nu grecii statului lor. De aceea, medităm azi la îndelungatul exercițiu al uitării lor de către europeni. În special de către creditorii – care își cer, cu ipocrizie, drepturile (de parcă n-ar ști că nu au de unde primi).

Mai întâi, puțină etimologie. În română, ”a uita – uitare” vine din latinescul ”obliviscor”. În franceză e poate mai clară descendența – ”oublier”. Frații noștri italieni spun ”obliare” și nici spaniolii nu s-au aruncat prea departe: ”olvidar”. Ce ne place e că la noi sensul a rămas dublu – fie uit, că nu mai am ținere de minte – fie mă uit, intenționat, în altă parte: ca să nu văd, să nu știu, să nu pot fi acuzat că n-am făcut nimic din ceea ce trebuia să fac.

Și latinii aveau aceste două sensuri pentru ”obliviscor”: unul este ”pierderea de memorie” iar celălalt însemna ”a neglija”.

Uite că grecii, reușesc să iasă din uitare! Acel ”fără număr, fără număr” pe care maneliștii l-au inventat pentru a defini mulți, foarte mulți bani, începe să capete un contur, infinitul începe să aibe o consistență. Cum o fi să cazi din metafizică în lumea reală? Cum o fi să începi să simți apăsarea infinitului? Iată întrebarea pe care poporul grec și-o va pune în weekend. O întrebare prea grea pentru timpul liber – dacă mă întrebați pe mine. Timpul liber e pentru relaxare, iar referendumul pe tema taxelor ar fi trebuit organizat în timpul programului de lucru.

Oricât ne ajută că știm de unde vine uitarea și câte sensuri are ea, oricât ne vine să compătimim alături de greci (am învățat poate și noi, între timp, că ceva nu e în regulă în creditul luat cu buletinul), tot nu putem ști dinainte rezultatul jocului de-a democrația și ce va urma după.

Însă ceea ce înțelegem acum foarte bine este aceasta: un referendum e de fapt o capitulare a politicienilor în fața unei dileme pe care și-au construit-o singuri. Referendumul – e falimentul declarat al politicienilor.

Pentru a iesi din uitare, grecii vor vota NU!

… pentru a iesi definitiv din uitare, grecii vor vota NU la referendum …


In dictionare, locutiunea franceza ne duce cu gandul la specificul bucatariei grecesti – “in the Greek manner; cooked in wine, olive oil, lemon juice, herbs, and spices, and usually served cold”, dar cum zilele acestea vor fi pline de comentarii la adresa gestului Primului Ministru Georgios Papandreu – mi-am spus ca trebuie sa verificam un pic despre cine e vorba si mai ales, ce limba se vorbeste cu adevarat in propozitie?

Propunerea de salvare a Greciei a fost facuta pe cat de serios, pe atat de neclar – intr-o limba “europeana” 🙂 cu puternic accent franco-german, fara a tine seama de situatia si posibilitatile reale de intelegere ale uneia dintre cele mai vechi natiuni ale planetei. Fratioare, cand spui “Grecia” – te cutremuri cu respect pentru cate au dat istoriei gandului, nu ii umilesti ca nu le-ar placea sa munceasca, ca stau cu mana intinsa la ajutoare! Care ajutoare sunt de fapt acordate cu mana larga pentru plata cu prioritate a … dobanzilor restante?!

Grecul s-a lasat o vreme luat la misto, insa acum a transmis tuturor o lectie despre cum se face politica: REFERENDUM e un cuvant tare, pe muche de cutit. Dar cutitul trebuia scos, macar pe jumatate (!) din teaca – iar liderii europeni ne-au aratat ca nu si-au facut deloc temele cu privire la personaj, care vorbeste mai degraba… limba “americana” :-)!

Cititi scurta biografie a Presedintelui Internationalei Socialiste, pentru a constata cu uimire si respect ca este cel de-al treilea Prim Ministru din Familia Sa, in ordine directa … Cu un asemenea politician, nu te poti juca de-a salvatul, pentru ca nu se va lasa inecat prea usor!

Grecia are de-acum spatiu de manevra si de negociere. Felicitari! Acum e clar pentru toata lumea ca limba europeana nu se vorbeste corect decat cu accent … american, nu? 🙂

George Papandreu - Grecia are un Prim Ministru pe masura confruntarilor actuale! De-acum urmeaza Summit-urile adevarate UE-SUA (si largite UE-SUA-CHINA-RUSIA)...

His family comes from a long standing political dynasty. He previously served as Minister for National Education and Religious Affairs (1988–1989 and 1994–1996) and was Minister of Foreign Affairs from 1999 to 2004. Following his grandfather George Papandreou, Sr. and his father Andreas Papandreou, he is the third member of the Papandreou family to serve as the country’s prime minister. Papandreou has been leader of the Panhellenic Socialist Movement (PASOK) party since February 2004. In 2006 he became President of the Socialist International. George Papandreou became the 182nd Prime Minister of Greece on 6 October 2009.

He was born George Papandreou in Saint Paul, Minnesota, United States, where his father, Andreas Papandreou, held a university post. His mother is American-born Margaret Papandreou, née Chant. He was educated at schools in Toronto (King City Secondary School), at Amherst College inMassachusettsStockholm University, the London School of Economics and Harvard University. He has a Bachelor of Arts degree in sociology from Amherst and a Μaster’s degree in sociology from the LSE. He was a researcher in immigration issues at Stockholm University in 1972–73. He was also a Fellow of the Foreign Relations Center of Harvard University in 1992–93.

In 2002 he was awarded an Honorary Doctorate of Laws by Amherst College and in 2006 he was named Distinguished Professor in the Center for Hellenic Studies by Georgia State College of Arts and Science.

Papandreou’s father studied and worked as professor of Economics from 1939 to 1959. His paternal grandfather, the elder George Papandreou, was three times Prime Minister of Greece.