E bun un blog din asta, ca poti sa-ti mai versi nervii din cand in cand – impartasind totodata, ponderat, impresiile tale celorlalti. Caci neintelegerea realitatii din jur, dezacordul profund dintre tine si lume, acela care-ti provoaca nevroza, trece parca mai repede daca inveti “sa te descarci” in spatiul primitor de libertate si libertinism al blogosferei!

Cum sa nu cochetez cu nevroza, cand putinul timp liber pe care-l am la dispozitie il pierd pentru a face pe detectivul, sperand sa gasesc elemente in favoarea unuia pe care-l credeam acuzat pe nedrept?! Sa ma explic …

Stiti probabil ca pe Mircea Diaconu l-au acuzat ca ar fi comis infractiunea de “conflict de interes” – pentru ca si-ar fi favorizat sotia, pe Diana Lupescu. Pe scurt, ar fi promovat-o in calitatea de regizor, impartind putinele fonduri ale Teatrului Nottara astfel incat sa-i ajunga si  sotiei de-o piesa. Pentru a concluziona asupra adevarului sau minciunii acuzelor … dar hai sa vedem despre ce piesa e vorba.

Aseara am vazut “Umor! Amor! Fior de dor din Bucuresti. Un spectacol de Diana Lupescu” la Teatrul I.C. Nottara.

Piesa de … ? Nu. Nu a fost o piesa de teatru. Imi pare rau, nu o pot numi astfel – desi s-a desfasurat pe scena teatrului care mi-e drag, pentru ca am vazut o serie de spectacole reusite acolo …

Mai degraba “reprezentatia cu durata de o ora” e o lipitura pe-alocuri penibil fortata, simpla alaturare de momente muzicale, care si-ar gasi poate un rost pe la Opereta. Imaginati-va piese muzicale de la inceputul secoului XX, pe cand Bucurestiul era Micul Paris, lipite fara noima una de cealalta – cantate in regim de karaoke de o trupa incredibil de mare: 11 actori!!! Ce desfasurare de forte pentru … ce? Sau … pentru cine?!

Efectul asupra spectatorului – comparativ cu alte incercari de aducere in actualitate a unei epoci de care suntem mandri – este din pacate nul. Nu poti urmari eforturile dramatice ale unui french can-can, pe scena unui teatru bucurestean cu pretentii, dupa ce ai avut sansa sa-l vezi la Paris, pe viu: daca Natura ti-a oprit cresterea si ai inclinatii rubiconde, ce cauti sa azvarli picioarele in tavan, de unde poate sa-ti vina ambitia asta? Si iarasi, nu poti asculta infiorat pe-un actor, cat de talentat ar fi el – cantand pe Zavaidoc, dupa ce te-ai lasat cucerit de interpretarea lui Tudor Gheorghe.

Spectacolul trebuie vazut, pentru ca e nevoie sa intelegem realitatea orbirii lui Mircea Diaconu. Dar vorba aceea, daca femeia ti-o cere – ce nu face barbatul pentru linistea lui?!

Singura solutie onorabila pe care o vad – este ca “regizoarea” Diana Lupescu sa puna in scena o piesa adevarata, pentru a-si merita renumele de sotie a unui mare actor, a scapa de ghilimele … si a sterge indoiala din sufletele noastre!