Schimbările au loc tot timpul, în noi și în jurul nostru (mai ales toamna, sic!). De aceea, a spune despre schimbare că este ”necesară”, înseamnă a ne referi mai degrabă la capacitatea noastră de adaptare permanentă la un mediu în continuă mișcare.

Felul schimbării este important – pentru că adevărata schimbare nu poate fi impusă din afară, ci pleacă din interiorul nostru. Trebuie să ne descoperim voința de a ne schimba, să facem un efort de a ieși din confortul obișnuinței, de a rupe monotonia.

Și totuși, dacă activitățile zilnice sunt cele corecte, dacă îmi văd de rostul pe care mi l-am descoperit și merg pe drumul drept – de ce mi-aș dori să schimb ceva? Nicidecum, mă voi antrena să păstrez ceea ce am, să trag de platou cât mai lung cu puțință, până când, inevitabil, schimbarea mă va prinde din urmă.

Schimbarea se produce în interiorul meu, dar de multe ori aici au loc doar ecourile unor întâmplări externe, interacțiunea cu ceilalți are un rol major în schimbarea – respectiv devenirea mea, ca om. Forma căutării de sine poate trece uneori prin etape în care mă schimb rapid: de la un an la celălalt, hainele rămân mici și orizontul se lărgește în funcție de cunoștințele acumulate, în adolescență, de pildă.

Sunt momente în care nevoia de schimbare devine atât de mare, încât am văzut și fotbaliști – nu numai femei cochete – , vopsindu-și părul pentru a aduce o modificare imediată, ușor recognoscibilă în oglindă sau în ochii celorlalți … De ce ne plictisim de noi înșine, de ce căutăm alte forme de exprimare? Schimbarea e un act de voință – pentru cei puternici, un risc al libertății pe care și-l asumă.

Alteori, am văzut schimbarea indusă de o stare de boală, de o incapacitate locomotorie de pildă – ceea ce determină un alt unghi de a privi lumea, de la orizontală (din patul de suferință) … Ești obligat să te schimbi (măcar o vreme, până te refaci), învățând lucruri pe care nu le cunoșteai – dependența de ajutorul ce vine de la celălalt, marele dar al autonomiei (atunci când poți sta, din nou, pe picioarele tale).

Am așa, o presimțire: cu schimbarea e bine să nu te joci, căci putem fi ușor catalogați drept ”om sucit” (poate de aceea nu sunt adeptul schimbării dese a locului de muncă), dar schimbarea este fundamentală și condiție a devenirii noastre. De aceea, îmi pare că mecanismele schimbării sunt în legătură strânsă cu riscurile libertății individuale: libertatea se poate câștiga și se poate pierde, iar responsabilitatea ar fi bine să crească odată cu vârsta. Socotelile pe care le facem în legătură cu schimbarea, să nu țină așadar de pofte – ci preferabil, de demnitatea noastră!

toamna

”Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
                                                         Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…”                                                                              (Nicolae Labiș, Toamna)

 

 

 

 

 

 

 

 


V-ati gandit vreodata ca flori ne pot pune in criza?! Ei bine, crizantemele lui Jacques Brel, asta fac … sunt florile care definesc cel mai bine toamna. Iar plecarea nu mai are legatura cu “bun-ramasul”, ci mai degraba cu … “asteptati-ma prieteni, sunt pe drum, ajung si eu la voi acum!” …

J’arrive

De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Nos amitiés sont en partance
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
La mort potence nos dulcinées
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Les autres fleurs font ce qu´elles peuvent
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Les hommes pleurent, les femmes pleuvent

J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois traîner mes os
Jusqu´au soleil jusqu´à l´été
Jusqu’au printemps, jusqu’à demain
J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois voir si le fleuve
Est encore fleuve, voir si le port
Est encore port, m´y voir encore
J´arrive, j´arrive
Mais pourquoi moi, pourquoi maintenant
Pourquoi déjà et où aller?
J´arrive bien sûr, j´arrive
N´ai-je jamais rien fait d´autre qu´arriver?

De chrysanthèmes en chrysanthèmes
A chaque fois plus solitaire
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
A chaque fois surnuméraire
J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois prendre un amour
Comme on prend le train pour plus être seul
Pour être ailleurs pour être bien
J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois remplir d´étoiles
Un corps qui tremble et tomber mort
Brûlé d´amour le cœur en cendres
J´arrive, j´arrive
C´est même pas toi qui es en avance
C´est déjà moi qui suis en r´tard
J´arrive, bien sûr j´arrive
N´ai-je jamais rien fait d´autre qu´arriver?