poarta de lemn
prin care au trecut candva
soldatii dintai – ai independentei -,
a lasat golul sa-i fie umplut
de poarta de piatra
a rusinii ce va ramane vesnic
pe-obrazul celor ce-au confundat
onoarea cu interesul
amestecand lacrimile cu ranjetul

din Arcul de Triumf
a ramas numai golul
care ne-aduce-aminte
de tradare!

am auzit asta
la televizor
dar
eroilor le-ajunge
Adevarul


Daca Biblia este cea mai citita carte a tuturor timpurilor, atunci tradarea lui Iuda Iscariotul ar trebui sa fie cel mai cunoscut act de tradare consemnat si retinut de istorie.

In ultima vreme, in politica romaneasca, tradarile s-au inmultit intr-atat incat au devenit ceva obisnuit, la ordinea zilei. Schimbarea barcilor se face firesc, fara regrete sau remuscari. Dimpotriva, tradarea a devenit ea insasi sistem recompensat cu recunoastere!

Bunaoara, avem in Parlament un “partid” in toata regula, nascut in timpul actualei legislaturi prin fenomenul “migratiei politice”. Oamenii, putini cati vor fi fost la vot, nu s-au gandit atunci ca vor vota un satelit, dar intentia lor a fost deturnata, fara remuscari sau teama de consecinte – de un act de tradare colectiva.

Recent, un pilon al liberalismului, baiat stilat si cu staif, diplomat de cariera, a primit cu dezarmanta usuratate trecerea in tabara adversarului … si ma intreb daca nu cumva gestul i-a fost usurat de coalitia impotriva firii pe care partidul sau liberal a facut-o nu demult, cu alti tradatori patentati, umanistii asa-zisi (sic!) conservatori?!

Chestiunea pe care suntem curiosi sa o aflam: care e directia (sensul) ideii tradarii – porneste ea dinspre tradator spre tinta pe care si-a propus-o din dorinta omeneasca de marire sau imbogatire … sau dimpotriva, este un cantec pe care-l canta sirenele in cautare de sange proaspat si majoritar?