Comentarii din Cetate



E bine ca cel care-si cunoaste masurile să fugă de povara puterii …

Avva Orsisios, în Pateric.

De ce nu ne mirăm? Ne răsună în minte obrăznicia reporterilor si întrebarea lor obsesivă, pe holurile Parlamentului, imediat după ce a fost votată moțiunea de cenzură și a căzut guvernul: ”Aveți ceva să vă reproșați?” …

Nu stiu de ce, dar pe mine unul – răspunsul Doamnei Dăncilă nu m-a surprins deloc: ”Nu, nu am nimic a-mi reproșa!”

Chiar așa să fie?

(1) Că nu am reușit să atrag de partea mea intelectualii acestei țări – jignindu-i cu exprimări poticnite;

(2) Că nu am respectat pactul cu ALDE (PSD dă țării Primul Ministru, iar ALDE, candidatul la Președinție) – și m-am lăsat cocoțată pe lista prezindențiabililor;

(3) Că nu m-am împăcat cu Victor Ponta, Corina Crețu et Co., lăsând să se spargă partidul în fracțiuni;

(4) Că am uitat cum am ajuns Prim Ministru, chemată de la căldura Bruxelles-ului – dar acolo cum am ajuns? – pentru a purta o pălărie tot mai mare;

(5) Că nu am feeling și înțelegere pentru politica externă, lăsându-mă umilită de un turneu american fără rost,  din care cel puțin aș fi putut înțelege că nu sunt omul potrivit la locul potrivit;

(6) Că am avut o șansă extraordinară, de a arăta adevărata forță organizatorică și rolul femeii române în politică;

(7) Că am mărit pensii și lefuri pentru cei dependenți de stat și nu m-am grijit de problemele economiei private – lăsând să se rupă și mai mult societatea românească.

Ce să-i recomandăm Doamnei Prim Ministru? Fiindcă ne spune că ceea ce o mână în luptă e credința, o rugăm să facă pasul înapoi cu smerenie, reevaluîndu-și competențele, ca un șef adevărat. Și ne-am bucura s-o vedem, că din iubire pentru semeni, îi iartă și începe să caute unitatea! Poate să fie cu Toader, poate să fie cu Mircea: cum îi dictează ei, conștiința de bun creștin.

Dacă-și va lua la timp doctoriile și va urma leacul împăcării, se va vedea în curând, la nivel de partid, … în sondaje! In orice caz, îi urăm să-și mențină forma optimistă, căci ceva ne șoptește că ar fi în fața unor noi aventuri, pline de suspans!

viorica in fata unor noi aventuri

”Fă-te fată, soră cu brazii, până treci de pădurea întunecată!” … pare a-i șopti la ureche, gândul cel bun, Vioricăi Dăncilă. Dar pentru asta, trebuie să renunțe la câte ceva … Poate chiar la încă o mărire, la o funcție mai mare în stat, cine știe?! Motive de împăcare se găsesc ușor … mai ales la greu!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(1)


Volodymir Zelensky și-a anunțat candidatura la Președinția Ucrainei, în data de 31 decembrie 2018. Era unul dintre cei 39 de candidați. În 31 Martie 2019, a aflat că a intrat în finală cu Petru Poroshenko. Douăzeci de zile mai târziu, în 21 Aprilie – a reușit să coaguleze întreaga suflare ucraineană – și conform datelor oficiale, a câștigat 73,22% din voturile exprimate …

După fix o lună, în 21 Mai 2019 – Președintele Zelensky dizolvă Parlamentul Ucrainei, iar alegerile parlamentare (care ar fi trebuit să aibe loc în mod normal anul acesta, în octombrie), se țin mai devreme: în 21 Iulie. Victoria și poziția de prim-ministru e câștigată de SLUHA NARODU – respectiv ”Servul Poporului” (numele este al serialului de ficțiune în care actorul Zelensky s-a antrenat în rolul Președintelui).

Patru zile după aceea, în 25 Iulie 2019, un alt Președinte, Donald Trump – familiarizat și el cu show-urile de televiziune (ați auzit de The Apprentice – Ucenicul, dă un telefon de felicitare, din Biroul de la Casa Albă.

Statele Unite discută cu Ucraina, iar noi – vecinii, avem șansa de a citi transcriptul întregii convorbiri, pusă la dispoziția lumii întregi de către Președintele Trump în data de 24 Septembrie 2019, anul curent. Motivul? S-a declanșat operațiunea de ”impeachment” (a început procesul îndelungat de punere sub acuzare si destituire a lui Trump).

Ce ne interesează pe noi?

Păi – în afară de curiozitate și dorința firească de a ne forma o opinie proprie, bazată pe document și nu pe interpretare, dorim să surprindem ceea ce ni se pare relevant: cum se înțeleg cei doi show-meni, care au ajuns Președinți? Ce agendă comună și-au stabilit? Care e raportarea lor la alte puteri europene? Dar la Rusia? Și, mai presus de orice: la ce ne putem aștepta din partea Domnului Zelensky, între altele Ucraina este cel mai mare vecin al nostru (Ucraina are o suprafata de peste 603.550 km patrati – fata de Marea Neagră, cu numai 436.402 … iar pentru cei interesati sa calculeze la zi, teritoriul Crimeei, care ar trebui scazut din total … sunt 26.081km patrati, conform WIkipedia).   

Vă propun deci să citim (în limita timpului disponibil) și să comentăm împreună …

Capture

… și de aceea, celor ce doriti sa urmati invitatia Presedintelui Trump si  sa gustati binefacerile transparentei, o puteti citi integral aici: Transcrierea Convorbirii …

Câteva idei la prima lectură.

  1. Deși amândoi sunt cu background de actor și deci cu potențial de prietenie – nu rezultă că-și telefonează frecvent, ci numai cu ocazii importante (alegerile in Ucraina sunt importante pentru politica externă a SUA);
  2. Condițiile politice din Ucraina – oameni noi, politicieni noi – sunt foarte interesante, tot valul partidelor răsărite peste noapte care au luat locul celor vechi, pe fondul nemulțumirilor ajunse la limită generează o falie profundă între cei buni (noi, tinerii) și cei vechi (ei, bătrânii care s-au compromis);
  3. Cum va putea pune SUA presiune pe UE (Germania și Franța) pentru a se aplica susținut și eficient sancțiunile împotriva Rusiei (vă amintiți că din 2014 au anexat Crimeea …);
  4. Ce rol are comerțul (în cazul de față, cu arme), în politica secolului XXI? De unde bucuria Președintelui Zelensky și sentimentul de recunoștință, pentru câteva Javelin-uri? Care sunt planurile armatei ucrainene în privința teritoriilor pierdute? Ce rol are NATO în aceste discuții privind achiziția de arme între unul dintre membrii săi (SUA) și terți? Se informează prealabil sau pe parcurs, sau fiecare are libertatea de a face comerț cu arme?!
  5. Cât de gravă e scurgerea de informații pe glob – dacă au ajuns să se roage americanii de ucraineni (sau de ruși?) să afle odată originea hackerilor din ”afacerea” spargerii serverului Partidului Democrat: inițial, se va fi bucurat Trump de necazul dușmanului, dar apoi, a înțeles că interpretarea ”ajutor primit din afară” e mult mai păguboasă, pe termen lung …
  6. Ce rol au procurorii într-un stat democrat? Cum să ajungă ei să facă jocuri politice? Cum să folosești justiția în diferitele scopuri ale puterii? Pot părea întrebări naive – dar dacă cițiți cu atenție documentul, veți accepta că justiția e din păcate o armă periculoasă în mâna acestor politicieni (sau oameni de afaceri, actori, spuneti-le cum doriti) …
  7. Cum să ceri probe pentru a influența într-un fel sau altul mersul justiției în propria țară: cât de slab trebuie să te simți și să fii, de fapt, dacă ai nevoie de dovezi procurate de la americani, probe irefutabile vezi Doamne, pentru a judeca și îndrepta starea de lucruri putredă, din țara ta? Cine-ți conduce de fapt țara, de trebuie să ceri ajutor extern când ai majoritatea parlamentară și te bucuri de încrederea populară?! 


Sunt câteva întrebări pe care fluxul replicilor dintre cei doi ni le-au ridicat. Cu siguranță, ”time will tell” – cum spun anglo-saxonii despre înțelepciunea care vine cu timpul (mare povestitor, timpul!) … și vom mai afla poate câte ceva de pe urma investigatiilor, atât despre modul de functionare cât mai ales despre principiile politicii externe americane.  


Dacă ai avea cine să te asculte, probabil că una din serile dedicate poveștilor din ”viața de-a v-ați ascunselea prin dictatura comunismului”, ar fi despre aplauze.

Și mai ales, despre cum eram noi – ”poporul unic muncitor” – reprezentați de tristele marionete în Marea Adunare Națională (nerealizând pe-atunci că Evenimentului din 1 Decembrie 1918 i-a fost furat prestigiul și batjocorit chiar numele cel sfânt), de maimuțoi care imitau mecanic, la ordin, gestul de sacrificiu al înroșirii palmelor, stând cu minutele în picioare, afișând un entuziasm crescând, purtați înspre delirul colectiv, după îndemnul oficianților puși să observe disciplina si să noteze entuziasmul … iar a doua zi, citeai in ziar, – pe bună dreptate: ”aplauze lungi”; ”aplauze prelungite”; ”îndelungi aplauze”; ”urale și ovații”; ”aplauze și ovații”

Vedeți dumneavoastră, deși aplauzele se repetau mecanic și nu puteau avea în ele nimic spectaculos, nici o rupere de ritm care să surprindă privitorul, descrierea lor nu putea fi nicidecum monotonă, istețimea comunistă și colaboraționismul tocmai aici își dau măsura … păreau a spune: să nu ne repetăm, pentru a nu ne pierde credibilitatea!

Era mai ușor de aplaudat și mai greu de redat entuziasmul aplaudacilor … dar ne întrebăm – ce alt rol aveau redactorii ”Scânteii” și ai ”României libere”, ai ”Informației Bucureștiului” sau a  ”Drum(ului) Nou” de Brașov (cu tot cu editia lui germană  – ”Der Neue Weg”) … dacă nu să … redea entuziasmul și acceptarea unanimă a discursului mincinos?! Minciuna avea nevoie de aplauze, utopia trebuia să fie stropită cu valuri de confirmare zgomotoasă!

Mă frământă – tocmai acum, la 30 de ani de la Revoluție, cele două nuanțe: falsitatea aplauzelor în sine (căci logica și experiența îmi spun: nu toți membrii PCR erau cretini, dar toți membrii PCR au acceptat rolul de păpuși ascultătoare în piesa de teatru cu scenariul scris de la Moscova)  și grija aparatului de propagandă pentru cizelarea tehnicilor de comunicare cât mai aproape de perfecțiune, preocuparea pentru redarea fardată a falsului și obsesia prezentării lui ca adevăr, pe principiul credulității omenești: ”cum tovarășe, dacă așa scrie, înseamnă că așa a fost!”

Iar istoria, pusă astfel la grea încercare – va fi oare în stare să interpreteze corect, minciuna consemnată negru pe alb: ”aplauze lungi și prelungite”?!

Înțeleg grija și neliniștea mincinoșilor pentru scurtimea, platitudinea și lipsa de orizont a discursului lor și pot crede că au existat îngrijorări reale ale unora mai dedicați și mai lacomi, să nu fie devoalați și linșați în public, după 89.

Înțeleg că a fost atunci, ca și acum, o goană și o foame incredibilă pentru … credibilitate (sic!), pentru ca minciuna să fie crezută. Dar știu că au existat atunci – ca și acum – minți bine mobilate, care au știut exact că această gâfâială dizgrațioasă a alergării după pretenții de adevăr este – cum altfel – decât imperfectă și că ea va fi, în cele din urmă, decriptată de istorici. De cei care vor ști să facă un drum până la Sighet, și vor citi, mesajele ”Scânteii” în cheia adevărului arestat pe nedrept, de forțe și interese străine, neuitând de resursa formidabilă care rămâne uimitoarea literatură scrisă cu sânge, în lagărele comuniste …

vremea aplauzelor lungi prelungite


Aș fi preferat să nu fie nevoie de acest articol. Aș fi dorit să-mi folosesc timpul citind despre istorie sau despre publicitate – cele două pasiuni pe care încerc să le împac în viața mea, întâlnind oameni mai inteligenți ca mine, de la care învăț mereu: de la unii, explicații coerente despre trecut, iar de la alții – metode de a comunica mai bine celor ce sunt azi în roluri de actori … în fapt, și istoria (prin educare) și publicitatea (prin comunicare) le regăsesc că își au rostul în prima linie a războiului informatic care ne cuprinde în vârtejul său. 

Tocmai de aceea, o scurtă meditație despre cel de-al șaselea simț, despre bunul-simț, se impune cu necesitate. Până la discursurile academice despre etica profesională, până la descrierea în amănunt a tentațiilor răului, care lovesc în credibilitatea istoricilor și publicitarilor deopotrivă, să ne întrebăm despre simțul interior care odată activat, ne schimbă felul de a percepe realitatea din jur …

O primă constatare: nu ascultăm toți cu același simț al urgenței … nu răspundem cu toții, la fel de prompt, renunțând la ale noastre și pare-se că suferim (unii mai mult, alții mai puțin) de o anumită surzenie atunci când e vorba să auzim chemarea binelui: nu avem bucuria ascultării … Observați vă rog că una este simțul auzului – și alta disponibilitatea ascultării.

O a doua constatare: nu vedem mulțimea infintă a lucrurilor minunate care sunt în jurul nostru, după cum rămânem orbi la suferința celorlalți, ne ferim privirea atunci când dăm de pomană, ne rușinăm și ne ascundem ochii, refuzând să privim realitatea, pierdem orele și ne stricăm vederea în ecranele computerelor, televizoarelor și mai nou, în jocurile realității virtuale, ca și cum am fi rămas incapabili de a surprinde cu ochii minții noastre o brumă de originalitate … Observați vă rog că una este simțul văzului – și alta cuprinderea minunilor, compătimirea și compasiunea.

Tot astfel, cred că putem distinge între simțul mirosului și recunoștința față de noblețea parfumului; între simțul pipăitului și mângâierea unui creștet de copil; între gust și degustare … și observând aceste diferențe, vom gândi de-acuma bunul simț ca un factor ponderator al celorlalte cinci? Poate e mai mult decât atât: bunul simț e o punte de trecere ancorată în cele cinci simțuri primare, prin care noi încercăm să absorbim lumea întreagă (numai de-am putea!) și care ne transportă pe celălalt mal, al înțelegerii raportului nostru cu această lume, căreia îi aparținem (în măsura în care i ne dăruim) și care ne aparține (în măsura în care o cunoaștem) … Drumul spre înțelepciune trece prin bunul simț.

Aș fi vrut să nu fi fost nevoie de acest articol. Dar îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute, să fac din bunul simț guvernatorul celorlalte cinci simțuri ale mele. Și, dacă va fi să pierd vreunul din cele cinci cu care – mulțumesc ! – m-am născut, știu că bunul simț mă va ajuta să le echilibrez pe cele ce-mi vor fi rămas.      

Dedic acest articol împreună cu muțumirile și admirația noastră, prietenului din Arad – Yehuda Ben Yosef, ghidul nostru orb, care ne-a invitat la o plimbare culturală și ne-a dezvăluit o parte din istoria plină de secrete a orașului de pe Mureș … 

primaria arad

 


Înțeleg că fiecare se bate pe timpul și atenția noastră. De asemenea, sensul activităților noastre dau măsura interesului și în ultimă instanță, trasează drumul vieții noastre.

Importanța timpului liber e cu atât mai mare, cu cât aici ne exprimăm opțiunile.

Ar fi interesantă o socoteală, din perspectiva sărbătorilor de care beneficiem – noi, românii, atât pe linia tradiției Bisericii cât și a Statului.  Însă ne-am îmbogățit în ultima vreme, având pe lângă ale noastre, și pe ale altora – căci facem parte, nu-i așa?, din istoria universală, măcar prin zgomotul valurilor care se sparg de sensibilitățile și apartenențele noastre …

Așadar: introducem 11 Septembrie in calendarul nostru – sau îl contemplăm de la distanță?

omagiu

« Previous PageNext Page »