Calin Diaconu

Noaptea trecută, cerul a strălucit de lună plină. Pentru cei aflați pe drumuri, cred că s-a văzut roșie, așa cum v-o prezint mai jos.

O lună lipsită de romantism, strigând pur și simplu la oameni să se trezească din nepăsarea care i-a cuprins și care nu poate duce la nimic bun. Binele și nepăsarea nu pot coexista – binele are nevoie de un spațiu al lui de manifestare, binele implică fapta.

Toate acestea, în timp ce meditam la numele pe care să-l punem satului de refugiați – cum vă sună ”Sirienii de Câmpie”?

Diplomații ar trebui – prin definiția care le e dată de meserie – să se ferească în a îmbrățișa o mentalitate sau alta. Nu în ultimul rând, pentru că mentalitatea este un substrat adânc, care de cele mai multe ori pune piedică nevoii de schimbare, de a fi ”la zi”, conectați la realitățile lumii-sat (sau globale, cum preferați).

Un diplomat ar avea nevoie să identifice – prin raportarea la colegii din alte țări – anumite reflexe pe care le exersează inconștient, în exprimarea unor idei de forță, de pildă: ”cine suntem?” sau ”ce avem de oferit?” … pentru că rolul diplomației economice, în cadrul unui război economic, este de a vinde avantajul competitiv al țării pe care o reprezintă.

Ce are de-a face mentalitatea cu actul de reprezentare? Răspunsul e atât de simplu pe cât ne-o îngăduie traducerea termenului ”mind-setting”. Cu alte cuvinte, cu ce atitudine, preconcepție, convingere proprie ești gata să te așezi la masă, atunci când în fața ta ai străinul pe care trebuie să-l convingi că țara ta e locul în care trebuie să vină să-și plaseze banii sau expertiza.

Scriu aceste rânduri pentru că recent am parcurs un drum prin Balcani, având mai multe întâlniri deosebit de interesante cu oameni de afaceri si diplomati din Bulgaria si Serbia. Spre deosebire de colegii lor români, care se prezintă ”a doua țară ca mărime din regiune, după Polonia” – frații bulgari și sârbi sunt mult mai modești. Pornind de la argumentul demografic (6 – 7 milioane fiecare), ei admit din start acest lucru: ”Suntem o piață de dimensiuni mici, nu ne putem compara cu România sau Polonia” – îi veți auzi spunând în introducere. ”Dar, vă invităm să ne priviți ca un HUB REGIONAL – pentru că raporturile noastre economice cu vecinii noștri sunt foarte bune. Facilitățile pe care le oferim dacă doriți să investiți în țările noastre sunt …” (și lista e de obicei cu atât mai coerentă, pe cât de dezavantajată e geo-strategic țara respectivă!)

În loc de a dormi un somn al suficienței care se bazeaza pe o mărime a populației și o armonie a teritoriului țării pe care o reprezintă, diplomația română ar trebui să recite mantra hub-ului regional cel puțin la nivelul vecinilor săi. E loc pentru toată lumea, dacă e pace și bună înțelegere. La urma urmei, ceea ce trebuie să înțelegem e competiția benefică 🙂 în care suntem în acest moment, în special cu frații noștri din Vestul Europei … Soluția care mă atrage pe mine personal este cea a unui triunghi – Marea Neagră, Baltică, Adriatică – dar până ca Estul să ajungă la o unitate a identității sale post-comuniste, va mai curge ceva apă pe Dunăre.

Daca nici lansarea celui de-al saptelea episod din Razboiul Stelelor – programata pentru Craciunul din acest an – nu va solutiona criza mondiala, ridicand pretul actiunilor Disney si mai ales proiectand imaginatia noastra intr-un viitor care se merita visat, atunci nu ne ramane altceva decat sa ne amagim nevoia de adrenalina cu micile declaratii belicoase venind din partea celor care oricum nu mai au nimica de pierdut (oare ce-ar avea de pierdut Coreea de Nord?) sau privind curiosi pregatirile unor parazi militare care se vor grandioase, si care pot rivaliza cu exercitii strategice in toata regula…

Mesajul Chinei e scurt si clar. Disciplina, avem. Armata, avem. Curand, si un Yuan acceptat printre valutele forte ale tezaurelor de pretutindeni … iar daca intre timp mai explodeaza cate-un depozit de materiale toxice in preajma vreunei aglomerari urbane, noi vom merge inainte. In realitate, exploziile astea sunt parca mai ceva ca-n filme – si nu as lasa totul pe seama erorii umane. Dupa a cata explozie vom realiza ca e o problema de securitate?

Apropo de securitate.

Filmele ultimei perioade ne pregatesc pentru un razboi al spionilor, din care intelegem un singur lucru – exista care va sa zica oare-s-icare limitari ale mass-media, nevoite a se limita la fapte stiintifice. Speculatiile, sa le lasam bloggerilor. Dar eu zic asa – duceti-va la Hacker, apoi la Mission Impossible 3 si daca mai aveti loc de-un pop-corn mediu, incercati si UNCLE, nu de alta, dar daca tot ne-am intors in perioada razboiului rece … 🙂

La finalul acestui maraton, va garantez ca veti privi cu alti ochi fiecare veste despre cate-o bomba care-a mai explodat pe nu-stiu-unde … Dar stiti ce, mai bine priviti pregatirile chinezilor, si amintiti-va ca pe vremuri, aveam si noi zile dedicate unor manifestari nationaliste – ca fost membru in garzile PTAP, stiu ce spun. Ce nu-mi place in filmuletul asta (si de-aceea m-am oprit asupra lui, probabil!) – e seriozitatea protagonistilor. Dar, daca asa a vrut redactorul-reporter?! Meseria de soldat e, la urma-urmei, una serioasa, chiar si-atunci cand suntem in vacanta – ati bagat de seama ca trei soldati americani aflati in vacanta (“off-duty”) au pus la pamant un terorist al carui Kalashnikov (sic!) s-a blocat, pe drumul care-i ducea spre Paris?! Ce senzatii mai tari poti avea la Paris, decat o bataie cu teroristul, in tren? “Crazy Horse” sau “Moulin Rouge” … fata de cafteala adevarata … te-ar adormi cu siguranta, nu-i asa?