Comentarii din Cetate



Anton Diabelli (1781-1858) a fost un Editor muzical genial – fiti atenti ce i-a trecut prin cap: a compus un vals si apoi a transmis scrisori catre 51 de compozitori si pianisti cu rugamintea/provocarea sa-i scrie variatiuni pe tema data de el. La-nceput, Beethoven s-a abtinut, dar apoi a trimis si el – nu mai putin de 33 (!) de variante …

“The publisher Diabelli sent out a request to 51 prominent composers and musicians to each write a variation to a waltz that he composed and each one accepted including Schubert, Czerny, Cramer, and the eleven-year-old Liszt. Everyone except Beethoven. Later, however, he gave in and wrote not one but thirty-three of these variations which ultimately put the other 50 to shame and came to be regarded as a masterpiece in itself.”

Iata o interpretare care merita intreaga noastra atentie … iar atunci cand sensibilitatea adoarme, e simplu sa ne intoarcem la ascultarea Temei (adica s-o luam de la-nceput, pentru a pricepe in cele din urma … !) 🙂

Iar pentru a intelege cat de mare e Sokolov – sa spunem despre el cu respect ca a refuzat sa concerteze in Londra in 2009, pentru ca regimul vizelor ii aducea aminte de Soviete … http://www.telegraph.co.uk/journalists/ismene-brown/4939085/Grigory-Sokolovs-visa-woes.html


Intre IP si IQ e o legatura directa. Fiecare IP cu IQ-ul lui …

Antenele – am crescut cu ele pe bloc. Prin acea furculita venea semnalul pana in casa omului: imi amintesc celebra scena in care unul statea pe bloc si invartea antena, sa prinda mai bine semnalul – iar sotia ii striga din casa, “mai la stanga – mai la dreapta, tine-o asa!” … omul ramanand blocat in cate-o pozitie imposibila, prizonier al unei situatii de disconfort si sacrificiu pentru bucuria celorlalti membri ai familiei!

Apoi, antenele au fost inlocuite de cablu. Cu sute de programe, mancatoare de timp, in detrimentul lecturilor particulare … Acceptul de cablare a insemnat de fapt consimtamantul de a ne lasa spalati pe creier – dar am facut-o fericiti, pentru ca pe vremea antenelor de pe bloc nu aveam mai mult de doua canale si o singura voce care vorbea si gandea in locul nostru. Normal ca atacul diversitatii asupra structurii in care ne-am format ne-a provocat durere. Poate ca am fost prea anesteziati sa o simtim atunci, insa acum intelegand retrospectiv – ne mananca …

Acum, e vorba sa se pregateasca o noua revolutie: “internet-tv” – ul, care va insemna sa ne decuplam de la cablisti si sa ne lasam cu totul pe seama providerilor de internet. Semnalul il dau giganti ca Disney sau ESPN – care-si pun programele live pe internet.

Daca ma gandesc ca intr-o lume aflata in criza, PROTV a decis sa ceara bani de la cablisti, renuntand la statutul de “must-carry” – ajung la concluzia ca lumea media a viitorului se va imparti din punctul de vedere al continutului in “free” si “paid”, iar totul va ajunge la noi printr-o singura teava – cea de internet, conectata la plasme sau la computere, intre care nu va mai fi o diferenta.

Fiecare vom avea IP-ul nostru, vom fi cunoscuti in obiceiurile noastre de consum si ni se vor transmite acele mesaje de care – stiam sau nu stiam – dar cu siguranta, aveam nevoie!


Dimineata de toamna. Imi beau ceaiul in gradina. Observ gazonul proaspat tuns si ma intreb daca va apuca sa creasca din nou pana la prima zapada. Iarna pare inca departe.

Langa unul dintre mesteceni, o broscuta de ceramica este rasturnata. Nu a fost atent gradinarul? S-a grabit? Hmm, sa ma duc sa o reasez la locul ei, in pozitie corecta. E placut sa ai ordine in jur: iti dai seama imediat daca lipseste ceva …

Repun lucrurile in ordine si ma pregatesc sa ma retrag in casa. Insa un miros neplacut ma face sa ma intreb daca nu cumva mai e ceva in neregula. Ba da! Uite o masa de mate singerande aproape de picioarele mele … PFFFUUAAHHH! Ce naiba e asta?

O chem pe Mama, dansa e mai in varsta … poate a mai vazut asa ceva in viata ei. Nu, nici Mama nu stie. Sora-mea, mereu pe fuga, refuza sa priveasca de aproape scena. Chem copiii. Nici ei nu au mai vazut asa ceva. Cu greu ma mobilizez sa filmez scena.

Va rog, nu va uitati la filmul de mai jos – e atat de scarbos, incat depaseste cu mult poza cu rahatul pe care am facut-o zilele trecute! Insa e tot din Romania zilelor noastre ….

 


Ce inseamna “perfect timing”? 

Cand unul vine dintr-o parte iar celalalt dintr-o alta, si se intalnesc la fix. Fiecare cu propria dorinta pe care numai celalalt o poate satisface. Potriveala perfecta. In filosofia chineza – Yin si Yang …

Dar exista un “perfect timing” si in drumul celor singuratici, care nu implica neaparat intalnirea cu jumatatea lipsa. Astfel bunaoara, mergi spre mare intr-o buna zi de dimineata si ai revelatia rasaritului: “Aha, Marea e in Est pe harta, deci e corect sa ma bata soarele in ochi!”, iti spui. Sau treci cu masina prin Obcinele Bucovinei, realizand cat de frumoasa e tara noastra si ti se pare ca intelegi filosofia “deal-vale” prin care Lucian Blaga incerca sa explice fuctuatiile molcome ale sufletului romanesc. 

Insa nici in oras nu ai cum ramane insensibil atunci cand “perfect timing”-ul se intampla sub forma unei parcari langa o gramajoara maro, urat mirositoare: te dai jos cu multa grija din masina, te intrebi ce cauta obiectul acela acolo sau mai degraba ce mai cauti tu aici, intr-o tara unde asfaltul e al tuturor si prin urmare al nimanui …

Atent masurand pasii, nu m-am putut abtine sa nu ma opresc asupra elementului care marca trecerea unui caine – comunitar sau nu, ce conteaza? – prin zona: cum a tintit el tocmai bordura, ce apare in poza ca o ingusta cale de mijloc barata in drumul ei spre nicaieri?! 

Iata cum expresia “calc pe urmele tale” capata alte valente si trebuie corectata in context: “calc cu grija pe langa urmele tale” … Asa suna mult mai bine, dar cine sa te inteleaga? …

Dupa unii, am fi intrat in Europa in anul 2007 si ne dam de ceasul mortii, cautand solutii in consultari stupide, care ne intreaba daca vrem sa traim o viata normala. Bad timing pentru referendum, Primare!

cacat de caine


Interesant, dupa concertul lui Roger Waters la Bucuresti, privesc cu alti ochi o poza din vremea constructiei Zidului Berlinului: desi se ridica in spatiul exterior, inimile oamenilor erau cele care sufereau teroarea. Pacat ca uneori nu ajungem la solutii … si ne multumim cu amanari.

Constructia Zidului Berlinului 1961

Constructia Zidului Berlinului 1961

« Previous PageNext Page »