”A câștiga încrederea celuilalt” este un proces fundamental al vieții sociale. Complexitatea conceptului de ”încredere câștigată (sau pierdută)” precum și rolul acestui concept în luarea deciziilor atunci când suntem în diferitele situații care necesită interacțiunea cu ceilalți, este dat de experiențele noastre anterioare (situațiile în care am mai fost cândva), preferințele noastre personale (vezi naivitatea expresiei ”dacă simt ceva pentru tine, îți ofer cu drag încrederea mea”) și importanța pe care o acordăm principiilor, după care alegem să trăim …
E greu celui fără principii, să priceapă cele de mai sus? Atunci, să dezvoltăm un pic de ce e important să avem un set de principii și cum ne ajută aceste principii ”personale” (însușite și trăite, nu inventate sau declamate), în raporturile noastre de încredere, cu ceilalți.
Li se mai spune și ”principii călăuzitoare” – fiindcă acționează ca o busolă, într-o lume plină de tentații și atracții. Beculețele Crăciunului și cadourile materiale care se oferă și primesc, creează iluzia unei lumi mai bune. Însă lumea nu se poate transforma ”peste noapte”, în luna Decembrie, fiindcă noi tocmai ce-am primit un cadou. În schimb, atunci când cineva drag își amintește de noi, în mod dezinteresat și fără intenții ascunse, sau și mai bine, se oferă să ne ajute – fiindcă realizează impasul și greutățile pe care le avem de confruntat, aceasta contează pentru măsura corectă a încrederii acordate. (Apropo, cadoul cel mai frumos pe care-l putem face de Crăciun, este timpul pe care-l oferim unui popas ”împreună”?).
Valorile și principiile, dacă le însușim ca mod de viață, ne oferă stabilitate interioară. Ele sunt izvor de încredere a discernământului între bine și rău (engl. ”confidence”), și ne ajută în alegerile pe care le avem de făcut. Nu ne schimbăm după conjuncturi, după ”cum bate vântul” – ci avem un drum al nostru. Cu toții ne dorim autonomia și tânjim să trăim (dacă s-ar putea, cât mai repede) ”pe picioarele noastre”. Pe termen lung, liniștea interioară a încrederii în sine – este oferită de ”lumina cărărilor” pe care mergem (vezi Psalmul 118), a legilor trăite interior, a principiilor după care am ales să ne purtăm viața. Încrederea pe care o avem în noi înșine, pentru a nu fi simplu fum (vezi ”înfumurare”, sic!) are nevoie de certitudinea pe care o primim în dar, atunci când urmărim și urmăm binele.
Încrederea ”în celălalt” este în legătură directă cu ”binele comun”, care presupune unire în jurul unor idealuri și valori comune. Timpurile de pace care vor veni, nu vor fi posibile fără bucuria con-viețuirii, fără recunoștința existenței celuilalt, care este diferit în multe privințe, dar de care mă leagă firul încrederii: ascultăm de aceeași Lege, a credințelor interioare. Moralitatea, care este premisa binelui comun, are nevoie de un set de principii pe care le vom aplica în viața de zi cu zi. Legile nu sunt simple reguli ce trebuie urmate, ci cărări pe care, dacă alegem să mergem, ne con-duc spre Lumină, Adevăr, Bine, Dreptate și Pace.
Sărbătoarea Zilei de 1 Decembrie ne-a adus împreună, și anul acesta, la Cimitirul Bellu Catolic din București, pentru a ne ruga și a cânta împreună cu frații și surorile Eparhiei greco-catolice, Imnul Național. La mormântul Fericitului Mucenic Cardinal Iuliu Hossu, am lăudat pe Bunul Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut Națiunii Române prin Generația Constructorilor de Țară de la 1918 și am trăit astfel, cu bucurie, Ziua Națională, într-o normalitate, pe care o numim ”democrație”.
Nu e deloc puțin lucru, realitatea de a ne putea exprima alegerile, folosind liberul arbitru (cu discernământ și responsabilitate), și recunoaștem în arhitectura prezentului, ca fundament, jertfa înaintașilor. Nu am inventat noi, cei de azi, democrația – ci ea ne-a fost oferită ca un model, care se cuvine cunoscut, cercetat și adaptat (dacă vom considera că e cazul – dar atenție, nu în principiile ei fundamentale!).
Avem nevoie de comemorare, nu numai fiindcă simțim că odată cu trecerea anilor, memoria ne slăbește, ci fiindcă înțelegem că este esențial și important pentru viața noastră, să cunoaștem mai bine viața lor, faptele și ideile unor oameni valoroși, de care am dori să ne lăsăm modelați și inspirați.
Dar (trebuie să subliniem acest fapt!) ne confruntăm cu o mare dilemă, pe măsură ce ne aproiem de figurile luminoase ale trecutului.
Pe cât de adevărată ne este admirația și pe cât de sincer respectul nostru (pentru ei), pe atâta de mică ne este ”pofta” de a le imita sacrificiul… Nu cred că e vorba de vreun blocaj mental sau de frică – ci de egoismul ne-renunțării la propria bună-stare.
Individualismul persoanei întâi singular (egoismul lui ”eu”), nu se poate ridica la unitatea de grup a persoanei întâi plural (unitatea în iubire a lui ”noi”), fără înțelegerea profundă a jertfei care e o condiție absolut necesară, dar care se ascunde în perechea de concepte ale solidarității și subsidiarității. Solidaritatea este acel punct în care renunți la pretenția de a face de unul singur lucrurile care te depășesc, în care înțelegi că ”Unirea face puterea”, în care ești dispus să admiți că ai nevoie de celălalt. Subsidiaritatea are la bază principiul natural ca ”Fiecare e dator să-și facă curat în curtea sa”: să nu ne fie rușine de muncă, căci ea face parte din antrenamentul zilnic, al demnității umane …
Fiecare generație trece la un moment dat printr-o criză identitară, pe care o conștientizează pe măsura maturizării ei – iar revoluția sau războiul (de care nu suntem feriți) par a funcționa ca simpli catalizatori ai procesului de conștientizare a valorilor comune, unificatoare.
Înțelegem cum, voința individuală, exprimată de opțiunea ”Eu mă sacrific!” – intră, mai dinainte înfrântă, la ”masa negocierilor și a târguirii conștiinței”, cu voința încă neformată a grupului din care spui (sau crezi) că faci parte: ”Noi, suntem gata să ne sacrificăm?” … în joc, la nivelul unei națiuni, fiind însăși idealul democrației: libertatea.
În timp ce ne obișnuim (până la nepăsare) cu prezența conflictelor, ascultând relatări ale luptei vecinilor ucraineni în confruntarea lor cu un dictator ce nu ține cont de viețile omenești curmate nedrept, am înțeles să folosim prilejul de comemorare de la 1 Decembrie, ca pe-un antrenament al memoriei, pentru că am simțit că rodul neimplicării noastre va fi în cele din urmă plătit. Cezarul vrea taxe, Dumnezeu ne vrea liberi …
Ca punct de plecare, pentru a nu rămâne blocați în dilema de care vorbeam (cum poate ajuta sacrificiul unuia singur, mersul istoriei, pentru neamul său?), s-ar cuveni să începem de la adevărurile cele mai simple. Să înțelegem, de exemplu, că Pământul pe care ne aflăm în trecere, se con-locuiește, că viața pe care o trăim, se con-viețuiește, că aerul pe care-l respirăm nu cunoaște frontiere, că internetul și informația le împărțim pe măsură ce le împrăștiem, sau că ideile circulă între noi și prin epoci …
De aici plecând, am putea căuta setul de principii și valori din care am toarce o funie roșie, o linie peste care nu vom trece: iubirea aproapelui (ideea binelui comun), exprimarea liberului arbitru și demnitatea umană ar putea fi preluate din Învățătura Socială a Bisericii Catolice, și ne-ar ajuta să facem pasul spre construirea unei identități a politicianului creștin-democrat.
Avem nevoie să înțelegem așteptările noastre, pentru a le surprinde ( vizualiza) în imaginarul colectiv, ca fiind în opoziție cu fanfaronii care s-au grăbit să aresteze cuvintele-cheie: ”Familie – Credință – Dreptate – Adevăr – Națiune” … Folosindu-se de ele cu intenție de învrăjbire, aceste mori stricate vor să împingă societatea spre haos (anarhie), pentru ca apoi să impună dictatura ca unică soluție, oferind pacea după un război cu miză falsă.
Politicianul creștin-democrat poate fi recunoscut prin echilibru și fermitatea pe care o oglindesc principiile pe care le afirmă, iar în rănile lui, vom regăsi disponibilitatea la jertfă personală. Gesturile sale vor oglindi iubirea aproapelui și va exercita cu noblețe naturală actul de conducere. Nu va face din interesul propriului adevăr o obsesie, ci va căuta să pună, înainte de afirmații – explicarea intențiilor. Va demonstra acordul acestor intenții cu Adevărurile înscrise în Constituție, … pe scurt, va avea puterea de a ne convinge că este apărătorul armoniei unei con-viețuiri, apărătorul normalității (care nu e nici banală, nici plictisitoare și nici de la sine înțeleasă).
Creștin-Democrația pare a se fi s-a retras (de-o vreme încoace) în inimile politicienilor de bună credință – și a rămas (deocamdată) ”în afara partidelor, dar în interiorul oamenilor politici responsabili”.
Când timpurile ne vor pune din nou la încercare, atunci când vom simți că se apropie anarhia și dictatura, vom regăsi în opțiunea creștin-democrată soluția și răspunsul pentru ieșirea din criză, în spiritul demnității umane.
Ea este garanția unei libertăți care ne educă la înfrânare, pentru a hrăni binele comun … Abia atunci, Magistra Vitae va redeschide paginile în care așteaptă strălucind, cuminți și ofertante (sic!), modelele de luptători ale Generației Cardinalului Iuliu Hossu (eventual, pentru oamenii Bisericii) și ale lui Iuliu Maniu (eventual, pentru politicienii laici). Între alții, la 1 Decembrie, noi ne-am amintit de eroii martiri ai Țării Crișurilor, Dr Ioan Ciordaș și Dr Nicolae Bolcaș … dacă le vom cerceta viețile, vom extrage setul de principii de care ne vom ști a ne ține, pentru a nu rătăci …
P.S. Mulțumim organizatorilor și gazdelor noastre pentru atmosfera de Sărbătoare a Zilei Naționale: Parohiei Sf Ana și în mod special Doamnei Preotese Liviuța Oțoiu, precum și Doamnei Marina German – care a lansat și la București cartea dedicată unei pagini de istorie mai puțin cunoscute (Primăvara anului 1919 în Ardealul de Nord): o Nepoată (azi octogenară), a cărei inimă tânără e plină de recunoștință pentru moștenirea de Familie pe care a primit-o, împreună cu darul libertății și credinței …
Ca în fiecare An, într-una din cele 365 de Zile ce ne sunt dăruite sub formă de Timp, ne propunem să lăsăm de-o parte egoismul și preocupările noastre legate de supraviețuire, pentru a ne ne mira că suntem o Țară, o Națiune strânsă sub Tricolor. Ne bucurăm și anul acesta de Ziua Națională, Ziua Marii Uniri, împreună cu frații și surorile noastre de-un neam și-un crez …
Sunt câteva puncte pe care aș dori să le împărtășesc:
Istoria se scrie de către oameni, împreună cu Dumnezeu. De la Dumnezeu vine darul, de la oameni sunt așteptate și sunt necesare munca și sacrificiul: munca ține de fapte și idei iar sacrificiul de lepădarea orgoliului și al interesului personal. Soluția ”Alexandru Ioan Cuza” ne arată că cel mai bun candidat este acela care poate determina o ”conciliere între rivali”;
Pregătirea unității naționale ne arată importanța profundă și rolul culturii: pregătirea poporului pentru primirea Darului Dumnezeiesc: renașterea culturală care începe cu Școala Ardeleană, trezirea sufletului românesc din letargia fanarului și realitatea roadelor unei libertăți a Vechiului Regat (Principatele Unite/1859, Principatele Independente/1877-8, Regatul României/1881) – între ele există o comunicare, o unitate de idealuri.
Fiecare generație este chemată să contribuie, cu muncă și sacrificiu, la consolidarea Unirii. Fragilitatea acestei construcții merită atenția noastră (rapturile teritoriale din 1940), încălcarea principiului înscris în textul Proclamației de la Alba Iulia: ”Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat”.
Suntem numai lucrătorii viei, nu proprietarii ei: să fim recunoscători! Să recunoaștem realitatea faptului că via nu e a noastră, ci o administrăm temporar. Să fim atenți la schimbul de generații – la arta predării și preluării: Unirea nu este materială – deși Statul are nevoie de taxele noastre; Unirea nu este înfăptuirea politicienilor naționaliști, ci a politicienilor care și-au orientat cariera spre ideea de Patrie.
Entuziasmul Unirii se hrănește zilnic din Iubire, Speranță și Credință – ea nu are nevoie de un dușman comun (deși asuprirea străină funcționează ca un ceas deșteptător), ci de sacrificiul orgoliului și ambițiilor personale, în slujba binelui comun și al interesului național. Nu putem face abstracție de simpatiile personale? Măcar de-am avea inteligența de a conduce patriotic, mulțumind Bunului Dumnezeu că facem parte astăzi din Marea Familie a Popoarelor Europene Democratice, pe care o numim Uniunea Europeană …
PS – … m-am gândit să vă ofer aici atât ceva ”vechi” (Textul – de altfele foarte actual și inspirațional – al unei Conferințe despre Unire, ținută de Ionel I.C. Brătianu, la Radio, în 1934) cât și ceva ”nou” (o imagine a Horei Unirii, generată de Inteligența Artificială Dall-E după un prompt ce reflectă inspirația și gândurile acestei dimineți (”Te rog să realizezi un tablou, astfel: stelele din steagul Europei poartă costume nationale românesti, si încing o horă a bucuriei pentru a exprima unitatea patriotică în spiritul valorilor democratice ale Uniunii Europene, din care facem parte …”)
Dacă suntem sau nu într-un război religios, mi-e greu să spun. Dar vechea ordine mondială e supusă unui foc continuu de întrebări dure, adresate cu pumnul în masă.
Zgomotul armelor a devenit asurzitor și ne obosește pe toți. Am notat câteva date, din care m-am gândit să reiau aici câteva, ”pe sărite”:
1 Septembrie 2021 (retragerea trupelor americane din Afganistan);
11 Octombrie 2021 (Grupul farmaceutic Merck promite pastila anti-covid);
20 Octombrie 2021 (Au loc întâlniri oficiale ale talibanilor cu vecinii lor, la Moscova. Coreea de Nord trage cu rachete balistice, de antrenament);
8 Noiembrie 2021 (Primul Ministru Irakian Mustafa al-Kadhimi, scapă cu viață dintr-o tentativă de asasinat);
1 Decembrie 2021 (94.000 de soldați ruși sunt masați la granița Rusiei cu Ucraina);
Miercuri, 8 Decembrie 2021 (O video-conferință de două ore, între Biden si Putin. Apropo, după ieșirea din scenă a lui ”Mutti-Merkel”, de cine va asculta Germania?);
17 Decembrie 2021 (Papa Francisc a împlinit 85 de ani, vârstă la care Papa Benedict al XVI-lea se retrăgea, prin demisie);
29 Decembrie 2021 (în Hong-Kong sunt ”puși la păstrare” câțiva jurnaliști pro-democrați, iar în Rusia se fac arestări în rândurile opoziției);
6 ianuarie 2022 (O intervenție rusească în Kazahstan, la cererea Presedintelui Nazarbayev, in varsta de 81 de ani);
Vineri, 14 Ianuarie 2022 (armata de 100.000 de soldați ruși la granița Ucrainei se vede tot mai clar, din satelit. Sunt o realitate aproape palpabilă. Cam ca virsul? Nici chiar așa. În alte părți ale Lumii mai civilizate, izbucnește scandalul ”Bottle Party”, având în centrul atenției pe Boris Johnson, un Prim Ministru al Regatului Unit);
15 Ianuarie 2022 (Atac cibernetic masiv, în Ucraina); 26 Ianuarie 2022 (Papa Francisc declară ”Zi de Rugăciune” pentru Ucraina. În alte părți ale Lumii, mai civilizații schimbă denumirea: din ”Bottle Party”, în ”Partygate Scandal”. Sună ceva mai convingător?);
Duminică 30 Ianuarie 2022 (Suntem anunțați că Sergio Mattarella a fost ales Presedintele Italiei, la 80 de ani! Mandatul de Presedinte in Italia este de șapte ani …);
4 Februarie 2022 (se inchide postul Deutsche Welle din Moscova);
Luni, 7 Februarie 2022 (Dacian Cioloș demisionează din funcția de Președinte al USR, sic!);
11 Februarie 2022 (Cetățenii americani se retrag din Ucraina);
Joi, 24 Februarie 2023 (Ziua în care mi se pare că am început să înțeleg de ce țin acest jurnal: petrolul sare de 104 USD/baril la burse. Breaking News. Câte zile va rezista Ucraina? …)
Erată: Joi 24 februarie 2023 s-a împlinit abia un an de la invazia trupelor rusești în Ucraina. In textul de mai sus, ma refeream evident, la 24 februarie 2022 …
Blocaj al minții care preferă a se concentra pe imaginar, în loc să lumineze drumul care duce spre izvorul Adevărului, frica poate paraliza mai rău ca o dilemă (aceasta-ți oferă măcar aparența unei amăgiri, o amânare a sentinței) …
Ce premiu binemeritat pentru Prințesă, altul decât acela de a-și afla Prințul inimii?! Sufletul-pereche, cel care, odată descoperit, expune deplina singurătate și imperfecțiune… Una din cele mai frumoase povești ale Fraților Grimm, exemplifică – în limbajul iubirii – despre uitarea promisiunilor și percepția diferită a realității, în funcție de interesele de moment.
După ce vom reciti, cu ochii de-acum, Povestea Regelui Broscoi(a Prințului Fermecat), probabil ne vom întreba: Ce ne trezește interesul? Ce ne plictisește? Cum de reacționăm diferit față de aceeași oameni, în funcție de dispoziția de moment și avantajele pe care le țintim? Cum de suntem gata să-i îmbrățișăm pe cei tineri și frumoși și de ce-i respingem pe cei bătrâni și bolnavi?
Există un soi de frică scârboasă, care ne face să negăm realitatea promisiunilor noastre. Ce bine că parte a palatului nostru de lut este Împăratul-Conștiință, cel care ne-aduce aminte de Etică și Morală, fără de care lumea, așa cum o știm, s-ar prăbuși rapid în anarhie …
Calin Diaconu 