Nostalgice



O cumpana care se leagana intre doua stari …

O apasare pe care o simti pe basi si un zambet care vine dinspre cele inalte …

O reluare, mereu aceeasi – pentru unii -, data spre ridicare – pentru altii …

Un tipat combinat cu o inganare ragusita … reteta sigura de stoarcere a oboselii din organism, conditie a vindecarii: confruntarea directa cu faptul ca viata merge inainte si dupa retragerea noastra din scena!

Pe scurt, o stare de calm imperial in fata problemelor adevarate ale vietii. Un fel de doina a culegatorilor de bumbac, raniti la degete (pana nu vedeti o floare de bumbac ajunsa la maturitate – nu veti intelege esenta blues-ului).

Guy Davis. “Goin’ Down Slow”.

In incheiere, as dori sa observati perfectiunea publicului nordic, care s-a … topit in participare! … Dar … ia stati un pic!

Sa nu ne grabim, sa nu ne pripim … (o alta lectie importanta a Blues-ului!).

Hai sa verificam daca cei din sala sunt intr-adevar nordici sau … NU! Cata vreme “Loveless Caffe” este situat in apropierea Nashville-ului, despre care stim ca se afla in sud-estul Statelor Unite, in Tennessee! Chiar el,  supranumit “Music City” (pentru festivalurile de country) – sau “Athens of the South”, pentru ca au construit acolo o replica a Parthenon-ului din Grecia antica.

Cred ca merita sa impartasim mai jos o lectie de pozitionare, clasica … pentru a ne intreba la sfarsit daca Blues-ul se poate canta sau asculta pe stomacul plin? Personal, cred ca lucrul e imposibil, pentru ca starea de satietate te trage in jos cand e vorba de cele inalte, insa filmuletul de prezentare pare sa ne spuna contrariul … Enjoy! 🙂


Pentru a intelege de unde a aparut Janis Joplin si ce anume are in comun o negresa din secolul XX cu un filosof din secolul V idH, vă propun să ascultam impreuna pe Koko Taylor .

Am ales pentru seara aceasta “Time Will Tell”, unde ambianta extraordinara e creata de orga – cu acordurile ei alungite, potrivire perfecta cu starea de anxietate a eroinei care nu mai are rabdare cu timpul. Timpul care o desparte de următoarea întâlnire cu iubitul, bineînţeles :-)! Iubit, despre care stie ca nu stie cu certitudine ceva anume … o mostra de intelepciune antica, daca imi permiteti!

O negresa ajunsa in anii ’50 ai veacului trecut in Chicago, Illinois – pentru a deveni, in timp, Regina Blues-ului … ne incântă azi cu intensitatea trăirii ei scenice!

Apropierea intre Koko si Socrate este ca acela – era linistit si  multumit de stiinta propriei nestiinte, singura care-i dadea incredere ca stie ceva (celebrul “stiu ca nu stiu”). Iar Koko, lasand timpul sa dea raspunsul la framantarile pe care le traieste, alege sa joace cartea trairii nesigurantei cu maximum de convingere, din moment ce freamatul microfonului ei razbate pana la noi …

Cantareata si Inteleptul: amandoi simt limitarile propriei cunoasteri si chiar daca raspunsurile lor sunt diferite, tema fiind aceeasi, ii simtim atat de apropiati, desi ii despart veacuri …

Sa nu-mi spuneti ca “Socrate nu e strain de nimic din ceea ce-i omenesc” … ca mi-ati stricat surpriza! 🙂

Textul merita atentia noastra, mai jos găsiţi vă rog o varianta care va ajuta mai departe in parcursul cognitiv :-), audiţie plăcută tuturor!

“Cigarette ashes
His empty glass
They seem to tell me…
His parting kiss, oh
Brought tears to my eyes
Was it goodnight?
I wanna know now, or was it goodbye?
And only time
Only time, time will tell
Wrinkled up sofa
Scuff marks on the floor
Shows where he was sitting
Oh where he was sitting a moment ago
He’s never left this early before
Is this a sign? Oh I wanna know if he’ll be back for more
Only time will tell, oh…
I felt a change the moment you came walking,
Oh coming through my front door
This conversation was almost the same
Still I could tell that something was wrong, his feelings were changed
Now empty those ash trays
His glass put away, straighten my sofa… But will I ever, will ever erase from my mind the way you looked when you kissed me goodnight.
Only time will tell.”

(apud Maxi Lyrics)



Pentru ca am stabilit in sinea mea ca duetul dintre Don Giovanni si Zerlina este un moment definitoriu pentru muzica, va propun sa parcurgem diferitele interpretari, pe care le-am gasit pe net.

Propunerea 1 – “COLD” – sunt frumosi dar nu joaca scena (Anna Netrebko si Bo Skovhus)

Propunerea 2 – “WARM” – sunt deosebiti … si exploreaza drumul cel bun al interpretarii (Cecilia Bartoli si Thomas Hampson)

Propunerea 3 – “HOT” – sunt actori desavarsiti … scena e din spectacol – saracul Mazetto! (Hong Hei-Kyung si Bryn Terfel Jones)

Propunerea 4 – “PERFECTION” – Renee Fleming si Dmitri Hvorostovsky… fara cuvinte! Superb …

 


Saptamana care tocmai se incheie nu a fost deloc una obisnuita …

Am avut fulgere de-asupra Vaticanului, care s-au lasat (pentru unii) cu demisia Papei Benedict al XVI-lea; am aflat cu ocazia aceasta de proorocia lui Malachia – care isi incheie lista cu urmatorul (si ultimul!) Papa – singurul pe care il si numeste “Petrus Romanus” …;  am primit vizita asteroizilor si am putut vedea la televizor spaima celor din Rusia, care s-au trezit din senin in stare de asediu, de razboi: impotriva cui?!

Iata de ce, consideram ca revenirea la normal se poate face prin muzica – am ales de data aceasta o piesa clasica, pentru a exemplifica celor de azi care era moda in 1986. Ani grei de teroare comunista, fara drepturi sau libertati civile – insa cu gust rafinat pentru cultura. Printre vocile care dominau atunci scena muzicala, era una care stralucea: Aura Urziceanu.

« Previous PageNext Page »