Calin Diaconu

Familia Basescu si Presedintele Nicolae Timofti

Aparent in toate domeniile, competitia e buna – un adevarat leac anti-moleseala -, functionand pe principiul “whatever you can do, I can do better” (orice-ai face tu, eu pot face mai bine)…

Uite arta, de pilda. In muzica, stilurile se bat pentru intelegerea sonora a sufletelor noastre. Eu recunosc ca m-am lasat cucerit de blues in urma cu multi ani. Nu inseamna ca nu-mi plac alte exprimari, ca nu le recunosc valoarea. Dar cucerirea s-a produs – in termeni absoluti, am descoperit dragostea statornicita, fixata intr-un punct devenit central, unde interesul si placerea s-au contopit, facand sederea in spatiul respectiv intr-un anumit fel atemporala.

Dar sa cautam si in istorie. Nu m-am simtit atras de toate epocile in aceeasi masura: desi recunoastem importanta fiecareia, desi trebuie sa le parcurgem pe toate pentru a le intelege succesiunea, epoca moderna – cu a al ei secol plin de evenimente – ramane cel mai aproape de sufletul meu: 1815 – 1918, doua-trei generatii, dar cate infaptuiri … Cu greu poti alege dintre toate, si-ti este greu sa mentionezi ceea ce merita sa pomenesti mai intai: ti se ofera, generos – revolutii, razboaie, congrese de pace, reforme legislative … mai mult ca orice, pasi inainte pe care-i intelegi ca forme ale progresului unei natiuni care la inceput nu exista – iar la final stralucea pe harta Europei de Sud-Est.

Sa ramanem insa putin la Ziua de azi: 1 Decembrie.

Competitia politica a facut ca Premierul sa aduca in tara noastra pe un reprezentant de seama al unei Superputeri, China. Cate puncte a inscris, cu aceasta ocazie? Privind spre inimile romanilor prin prisma miliardelor promise, si-a asigurat probabil multe voturi.

Presedintele a simtit momentul – si a plusat. Parca am asistat la un joc de Poker, in care potul era chiar interesul national – lupta pentru inimile romanilor. De la Cotroceni, privirea spre inimile romanilor s-a facut direct, necenzurat de finante, cu apel la istorie, la visul de veacuri al romanilor …

Intre blues si politica, inima mea va asculta deocamdata de muzica. Pentru ca interesul national nu are nevoie de competitia electorala pentru a exista si a se exprima. Are nevoie doar de oameni politici profund morali, care deocamdata in tara noastra nu exista. Statul imoral nu poate fi reprezentantul intereselor nationale, oricat de incruntat s-ar vorbi de la tribune. Lipsa inexplicabila a cuplului Ponta-Antonescu de la Cotroceni ne-a lamurit (daca mai era cazul) ca politicienii romani nu sunt deocamdata suficient de maturi pentru a gestiona momente “astrale”.

De aceea, va propun sa ascultam un blues traditional – povestit de Guy Davis. Acesta, desi nu a fost vreodata pe plantatie, si-a asumat o interpretare, recunoaste ca e pe scena – dar inchide ochii si pare a crede cu adevarat in ceea ce face acolo. Poate fi un exemplu de urmat? Nu stiu, ceea ce resimtim ca ne lipseste – este adevarul. Iar mai grav de-atat, nu cred ca se poate.