Țara noastră e plină de surprize – e suficient să vrei să privești cu atenție în jur, să-i acorzi un pic de timp si de interes.

Muzeul de arheologie preistorică, dedicat culturii Cucuteni din Piatra Neamț este un loc care merită vizitat, și vi-l recomand – dacă ajungeți la poalele muntelui Pietricica …

În cazul meu, când am avut acest privilegiu – cred că a contat faptul de a fi chiar la cumpăna între ani, când timpul capătă valențe filosofice … căci am simțit o puternică admirație pentru cei care au creat pe aceste meleaguri o civilizatie pe care noi o numim ”a ceramicii pictate”.

Din perspectiva lumii noastre, obișnuită să facă din noutate o calitate indispensabilă a lucrurilor pentru ca ele să intre in acceptarea generală, a privi cu admirație în urmă cu 5.000 de ani, pare un lucru straniu sau cel puțin ieșit din comun. Dar am regăsit pasiunea pentru formele artistice și am intuit sensuri și simțiri religioase în viața celor care-au trăit aici cu mult înainte de geto-daci …

De aceea, aș dori să mulțumesc și să felicit custozii Muzeului de Arta Eneolitica Cucuteni pentru bucuria pe care ne-au făcut-o si impartasim cu voi cateva fotografii care surprind amfore, statuete antropomorfe, sigilii, altare si alte obiecte de inventar ale unor asezari in care se traia acum 5-6.000 de ani! La trecerea dintre ani, ne-am trezit meditand asupra trecerii … anilor!

Mai mult de-atât, am descoperit un lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit – respectul față de arheologi, față de munca lor minuțioasă și metodică. Da, istoricii – după ce au trecut perioada ”eroică”, au învățat că e important să înregistreze dovezile, să aibe un discurs pe dovezi nu pe ipoteze … Unui asemenea specialist i s-a dedicat o expozitie proprie –  e vorba de Dan Monah, și este unul din cei care s-au aplecat cu dragoste asupra cucutenienilor, pentru a-i înțelege și a-i aduce în felul acesta mai aproape de noi.

La Multi Ani, 2017!

This slideshow requires JavaScript.

Iată ce scria istoricul Dr. Dan Monah despre cei a căror viață a studiat-o câteva decenii:

Cucutenienii au avut vocatia ceramicii in cel mai inalt grad, incat te intrebi daca modelarea si si decorarea vaselor nu a fost singura lor ratiune de a fi. Chiar daca nu este asa, in istoria umanitatii ei vor ramane ca neintrecuti modelatori si pictori de ceramica. Avem certitudinea ca arta decorativa cucuteniana nu s-a limitat doar la decorarea ceramicii; câteva fragmente de pereți pictati ne semnaleaza ca obesesia decorarii policrome se manifesta si in constructii. Fara indoiala imbracamintea si incaltamintea ca si unele obiecte de uz comun erau, de asemenea, bogat decorate. Din pacate, din opera decorativa cucuteniana, singurul martor care ne-a ramas este ceramica. Este totusi suficient pentru a-i plasa pe cucutenieni printre cei mai dotati si mai sofisticati creatori de arta europeana preistorica.  


Ce putem sti noi despre chinurile unei omizi grase, in drumul ei spre stadiul de fluture zbenguitor? Dacă ar gândi, ar putea-o face – fie cu recunoştinţă – “Nu sunt complet altceva decât cea care am plecat atunci la drum” sau poate şi-ar anihila memoria pana la stadiul de mirare: “Nu se poate sa fi fost eu cândva o simpla târâtoare!”

E important cum ne supunem miracolului transformării sau, altfel spus: este important sa lăsăm timp miracolelor sa lucreze in noi pentru a ne transforma, păstrând insa vie esenţa noastră: sâmburele tare al Fiinţei temporale – mereu aceeaşi si mereu alta: clipa în care ne-am format ca popor.

Ce reprezinta două mii de ani pentru o piatra? Pentru unele mult, pentru altele nici măcar un început: in funcţie de interacţiunea pe care au avut-o cu omul. Cea păstrată in Natură, zace si acum, folositoare poate numai peisajului. Cea aleasa de om ca material de constructie, vorbeşte. Sau ar vorbi dacă i-am permite, pentru că la Sarmizegetusa Ulpia Traiana,  ea stă ascunsă in pământ, neputând striga până la noi despre urmele paşilor de legionari hotărâţi sa reproducă viaţa de la Roma in acest colţ frumos de lume, aflat la marginea Imperiului.

Lespezile drumurilor romane vor continua sa foloseasca drept material de constructie caselor din apropierea santierelor arheologice parasite. Dar asta va trebui sa ne doara până la sentimentul de vinovăţie.  Succesiunea generatiilor si a civilizatiilor, cat de barbare si distrugatoare s-ar dori, nu vor putea inlatura definitiv clipa formarii noastre ca popor latin …

Nu ştiu cum aleg să se plimbe conducatorii nostri, dar atunci cand ninge abundent noi le sugerăm cărările umblate. Si o vizita la fata locului. Dacă nu – un popas pe Blogul Dlui Profesor Gică Băeştean, ajută: http://prodacia.wordpress.com/