Materia și mișcarea pe vremea Raiului erau perfecte iar protopărinții noștri Adam și Eva încă nu fuseseră izgoniți să trăiască în spațiu și timp.
Odată ce veșnicia se transformă în timp istoric iar pacea eternă se degradează dată fiind la schimb pentru acumulările materiale … omul a început să ia în stăpânire Pământul și toate ale sale.
Competiția – până să aibă nevoie de mijloacele rafinate ale publicității și marketingului – a avut nevoie de arme tot mai sofisticate – și pentru aceasta, stau mărturie muzeele de istorie militară. E o legătură directă între vârful de săgeată din silex și cea mai sofisticată rachetă intercontinentală de azi (știați că se numește ”Satan”?! și ar putea – Doamne-ferește! – atinge ținte aflate la o distanță de 16.000 km ?!)… (1)
Competiția – care se traduce prin mai mult și mai repede – este pentru ceva: pentru un premiu, în cazul de față, pentru resurse. Obtuzi și incapabili de a dezvolta politici viabile, cei care conduc lumea au făcut din Orientul Mijlociu un teatru de război, pentru ca tonele de hârtie (bani tipăriți) să fie arse undeva, departe de posibilitățile noastre de înțelegere. Nu avem cum să ne dăm seama că un război înseamnă consumul unor resurse neproductive. Nu înțelegem că atunci când plantezi o bombă, în locul ei nu răsare o floare, ci un crater. Nu avem viziunea că undeva se golește un depozit de armament, că cineva primește bani pentru a-l umple la loc. Pur și simplu nu înțelegem sau nu ne interesează – sau, nu credem că actuala stare de lucruri poate și trebuie să fie schimbată.
Conducătorii lumii și consultanții lor economici au ajuns probabil la concluzia că mijloacele publicității și marketingului nu mai sunt de-ajuns. Au re-coborât competiția în arena ei patriarhală, clasică: războiul.
Mai contează motivele pentru care războiul se poartă, câtă vreme el distruge vieți omenești? Noi credem că nu. Dacă unii vor să impună cu forța democrația ca soluție unor popoare care nu sunt pregătite să o accepte, greșesc. Dacă alții vor să se mențină cu orice chip la masa puterii, sugerând că lumea e prea mare pentru a fi condusă de unul singur, dar numai bună pentru a fi condusă de patru-cinci națiuni ”alese”, greșesc. Dacă unii stau de-o parte pentru a profita de privilegiul unei presupuse neutralități, greșesc. Dacă alții se aruncă orbește în luptă, alegând una din părți, greșesc.
Trebuie să reinventăm toleranța, iertarea, conviețuirea în diversitate. Și mai ales (cum spune Părintele Claverie) – să avem înțelepciunea și răbdarea ca prin dragoste – și nu prin forță – să-i permitem celuilalt să-și dea el însuși, de unul singur masca jos și să-l ajutăm să devină o persoană demnă, respectând în el creația lui Dumnezeu.
”Bine ați venit!”, suntem salutați astăzi – în perioada Celui De-al Doilea Război Rece și al celui de-al Treilea Război Mondial, lansat împotriva ”terorismului”.
Pentru a accepta însă urarea – noi, românii – avem de strigat lumii întregi, tare cât să se-audă până la Casa cea Albă și Kremlinul cel Roșu, o întrebare fundamentală și încă nerăspunsă, care ne frământă social din Decembrie 1989: CINE SUNT TERORIȘTII?! Pentru că, nu-i așa – măcar în privința războiului rece, lucrurile sunt oarecum mai clare …
Asasinate teroriste la Paris, in 13 Noiembrie 2015. Cine sunt teroristii? Ce caută ei în capitala Franței? De ce se-ntâmplă aceste lucruri?! … Fiecare trebuie să-și pună aceste întrebări.
Calin Diaconu 