Sunt unul dintre aceia care cred că omul are suflet și prin aceasta o serie de virtuți și slăbiciuni care nu se pot explica întodeauna fizico-chimic, nici măcar psihologic sau filosofic … și de aceea, mai avem uneori nevoie să apelăm la teologie (unii) sau artă (alții) pentru a desluși – unii cu credința, alții cu pasiunea – misterele lumii în care ne învârtim: deseori fără direcție, dezorientați și mințiți de luminițe care se dovedesc a fi licurici (Poetul ne-a spus așa frumos: ”muști de-o zi” …).
Pentru că eu cred că sufletul există, trebuie să mă decid să am grijă de calitatea lui principală, care este nemurirea. Iar locul unde îmi doresc să parchez picătura mea de infinit nu poate fi decît un loc al liniștii, al armoniei, al Frumosului care este și Bine. Numai că această dorință a mea necesită două lucruri: din partea mea un efort minim, acela de a alege cu libera mea voință, să ajung acolo (deci să mă orientez, să vreau să mă îndrept spre Bine) și din partea lui Dumnezeu, cel mai mare dar – al mântuirii.
În relația de iubire dintre Creatorul meu și mine se interpun, bineînțeles, slujitorii răului, cărora le permitem (cu același liber-arbitru!) să ne facă rău acolo unde ne doare mai mult, în lăcomia și mânia noastră – atunci când ne lăsăm intrați în hora lor, atunci când dăm frâu liber slăbiciunilor noastre. O asemenea slăbiciune este frica, trista înlocuitoare a speranței.
În politică, ”arta compromisului”, locul predilect al minciunilor și fățărniciei, frica cea trist înlocuitoare a speranței este hrănită zilnic cu viclenia și egoismul realizării propriilor interese.
Dar despre minciună știm că nu rezolvă – ci amână (deci ne ține pe loc), multiplicând la infinit mizeria imoralității, până când, cuprinzând sistemul social în asamblu, vreo nouă revoltă sau (ad)mirabilă revoluție vine să ”repare” sau să ”restaureze” ceea ce a fost deja o dată pentru întotdeauna reparat, prin venirea Mântuitorului. Singura revoltă pe care o mai pot accepta, după ce România a promis că se leapădă de comunism și dictatură – este față de păcat. Dar Dumnezeu singur știe ceea ce ne așteaptă și ce are de gând cu noi, pentru că istoria este o frumoasă desfășurare a Voinței divine.
Zilele acestui final de an, ne-au adus în fața ochilor un Partid Comunist Român cosmetizat – iar pe masa Președintelui de origine și cu ținută regală o propunere greu de acceptat sau de refuzat: suspendarea, la cheremul majorității nou-create.
Rostul acestui articol? Să-mi aducă aminte în primul rând, că nu pot fi de stânga iar în al doilea rând, că nu voi face politică – fiindcă nu m-aș putea înscrie, în vechile și sănătoasele condiții ale votului cenzitar … În al treilea rând, că am o datorie, cu ajutorul prietenilor mei – să veghem ca opoziția la rău să aibă continuitate.
Așa să ne-ajute Dumnezeu!
Calin Diaconu 