Că în aer pluteşte o stare de agresivitate generală – e de necontestat.

Criza mondială pune serios la lucru autorităţile din lumea largă, toţi sunt în alertă: acolo unde nu a ajuns (încă) valul problemelor financiare, loveşte mama natură sau, mai rău – terorismul sub cele mai dure forme ale sale!

Cupa Mondială ar fi trebuit să aibe ecouri în sufletele noastre:

  • să medităm asupra sunetului de vuvuzea şi cum ne va lipsi acesta de-acum încolo;
  • asupra şcolii de fotbal, supercompetiţiilor (dar şi a talentelor) europene;
  • asupra efectului distrugător al mediei laudative la care sunt supuşi jucătorii sud-americani;
  • asupra rodniciei seminţelor aruncate de organizarea unui Campionat Mondial în Asia sau America de Nord;
  • asupra realelor sau utopicelor noastre dorinţe de a retrăi, măcar la bătrâneţe – visul nopţilor de vară ale anului 1994 …

Toate acestea şi încă pe-atâtea ni s-au refuzat prin atentatele ugandeze, când 74 de oameni au trebuit să plece dintre noi, fără a afla câştigătorul competiţiei pe care, cu pasiune şi răbdare au urmărit-o 31 de zile…

Tristă stare a lucrurilor, în care forţele răului se opun micilor bucurii ale suporterilor … de pretutindeni!