Umanitatea presupune într-ajutorare!

De vorbă din ce în ce mai rar cu studentul nostru din München, pentru că s-a pus serios pe treabă, având de pregătit examene grele. Nu degeaba se spune că prima sesiune este cea mai solicitantă! Între două cafele servite online, am povestit despre o iniţiativă de secol XIX – a unui slujitor al Bisericii Catolice: Adolph Kolping… Şi la noi există căminul studenţesc, aşa că o comparaţie nu ar avea ce şi cui să strice! Să vedem dacă aflăm lucruri noi – judecând pe cele existente, prin comparaţie.

Î: Înţeleg că există mai multe feluri de KOLPING HAUSER? Câte ai descoperit până acum?
R: Nu ştiu de existenţa a mai multor feluri de Kolpinghauser, ce ştiu sigur însa că sunt foarte multe (aprox 250) şi raspândite prin toată Germania. Singurul pe care l-am mai văzut, pe lângă cel în care locuiesc, este cel din Rosenheim, un orăşel universitar foarte frumos la o sută de kilometri de Munchen.
Î: Cei care le conduc sunt oameni ai Bisericii?
R: Nu ştiu. Administraţia pare a nu avea nici o legătură cu Biserica.

Î: Există mesaje amplasate în acest sens, locuri special amenajate de rugăciune, etc.?
R: Mai mult decât locuri amenanjate special pentru rugăciune (te referi probabil la un fel de sanctuar) există o sală specială pentru intâlniri pe teme religioase (nu pot relata mai multe, din moment ce nu am luat parte încă la niciuna), cât despre casă serveşte mai mult instruitii “învăţăceilor” în artele ospitalităţii.

Î: Regulamentul KOLPING HAUS-ului unde stai tu… vi s-a dat tipărit, pe mail?
R: Mi s-a făgăduit în mai multe rânduri un regulament, însă până acum nu am primit nimic, deoarece, aparent încă mai lucrează la el… :-)!

Î: Sunteti încurajaţi să vă cunoaşteţi între voi? Există săli de petrecere a timpului liber?
R: Există o sală care s-ar putea numi “de petrecere”, însă este amenajată mai mult ca o bibliotecă (numai că fară cărţi). Cât despre socializare nu a fost nevoie de niciun ajutor, din moment ce lumea care locuieşte aici este în mare parte simpatică si deschisă.

Î: Preţurile mici înseamnă un ajutor?
R: Nu aş defini preţurile “mici”, ci mai degrabă “relativ” mici. Raportul calitate preţ este însă excepţional, condiţiile fiind foarte bune iar poziţia centrală. (Când m-am referit la condiţii excepţionale, am omis faptulcă până în ianuarie nu o să am bucătărie din cauza unei pierderi a conductei de apă caldă care a dus la mucegăirea pereteului… :-(! )

Î: Au fost daţi afară unii studenţi pe motiv de …?
R: Din câte ştiu eu nu a fost dat afară încă nimeni.

Î: Vi se asigură şi mâncare (o cantină) în apropiere?
R: Nu, mâncarea nu ne este asigurată, însă există multe cantine răspândite prin oraş, chiar dacă mâncarea este scumpă, în comparaţie cu cele din Bucureşti, iar calitatea nu tocmai minunată.

Î: Aveţi obligaţii speciale : să întreţineţi curăţenia în spaţiile comune, etc
R: La WG-uri (Wohngemeinschaften, apartamente cu mai multe camere, în care locuiesc câte şapte studenţi) există un “Putzdienst”, adică fiecare locuitor are datoria timp de o săptămână să cureţe spaţiul comun. Băile respectiv holurile sunt curăţate de cămin.

Î: Naţionalităţile celor prezenţi, vârstele lor, preocupările lor…
R: Am întâlnit un colectiv foarte colorat, dintr-o gamă de vârstă de la 18 la 25 de ani. Provenienţa este în cea mai mare parte Germania (cunosc şi un bulgar iar până acum suntem trei români!). Cât despre preocupări prima afirmaţie rămâne valabilă. Sunt de la fizicieni la ingineri, de la învăţăcei la – cei care fac Zivildienstu, nu am idee cum se spune in română… -.

Un fel de ... cămin, pe germană!


Blogul nostru are începând de luna aceasta un nou subiect: descoperirea treptată, de către un tânăr student al cărui anonimat deocamdată am hotărât să îl păstrăm, a capitalei Bavariei – frumosul şi liniştitul oraş München…

În prima lui scrisoare, studentul se arată impresionat oarecum plăcut de ordinea din jur şi ceva mai puţin plăcut – de arta birocraţiei dusă la extrem de unii funcţionari…

Căutând sensul regulilor respectate de nemţi cu o străşnicie care i-a definit ca popor supus şi ascultător, tânărul nostru cu autentic spirit latin se găseşte pe sine foarte diferit şi o lecuţă străin de locul unde a nimerit pentru desăvârşirea studiului!

Însă e abia la începutul perioadei şi e în mijlocul vâltorii unui oraş cuprins de febra OKTOBERFEST-ului… Poate vom avea ocazia să publicăm şi ceva poze de pe Wies’l!

Să-i dăm cuvântul…

“La insistenţele lui Călin, m-am hotărât să deschid ciclul “scrisori din Munchen” cu o prima relatare a impresiilor pe care acest oraş mi le-a facut.

Pentru inceput, orasul in sine mi-a placut, si inca imi mai place, foarte mult din mai multe puncte de vedere: organizarea care tinde periculos de mult spre perfectiune (am observat pana si indicatoare pentru biciclisti cu timpul estimat pana la destinatie), dar mai ales senzatia de siguranta pe care o ai cand colinzi strazile bavareze, datorata si faptului unei densitati de politisti pe metru patrat impresionanta.

Pe de alta parte, am avut ocazia zilele acestea sa cunosc un alt aspect al orasului, cred si al tarii, si anume prezenta unui spirit birocratic foarte accentuat. Ce inteleg prin acest “spirit birocratic”: in primul rand impunerea unor regului in mare parte lipsite de o utilitate practica si implicit de sens. Un exemplu concret: am fost astazi de dimineata la biblioteca centrala din Munchen ca sa ma inscriu si am aflat ca o asemenea inscriere in cazul meu (a unui cetatean strain) se poate face doar pe baza unui certificat de la primarie, cum ca eu locuiesc la Munchen. Intamplator aveam la mine contractul de inchiriere a camerei unde o sa-mi petrec, foarte probabil, buna parte din studentie, deoarece imi era necesar pentru abonamentul la metrou. Aratandu-i-l, doamna de la biblioteca mi-a explicat foarte calm, ca nu este suficient contractul si ca trebuie sa ma duc sa-mi procur acea fabuloasa hartie! Resemnat, m-am deplasat pana la primarie. Ceea ce nu inteleg este, de ce pentru doamna de la biblioteca nu a fost suficient contractul chiriei iar domnisoara de la primarie l-a considerat inutil, crezandu-ma pe cuvant ca locuiesc la Munchen in strada Am Herrgottseck numarul […]

Cam atata pentru inceput, pentru faza de acomodare”…

Va pup pe toti de aici din Munchen,  (sper ca la Bucuresti sa nu fie deja atmosfera de iarna)…”