AUDIMAX - locul maximei audiente

Se implinesc noua (9) luni de cand studentul nostru a plecat in lume, la Muenchen, sa descopere tainele vietii si regulile scolii. Pentru ca a trecut peste prima sesiune de examene, se cuvine sa vorbim un pic despre Scoala ca atare: ce ne place, ce ne deranjeaza dar mai ales cum functioneaza lucrurile pe-acolo – la Technische Universitaet din Muenchen (Bavaria).

 

Despre Facultate in general – numai cuvinte de lauda! Citam din discutia avuta recent pe google/optiunea shared docs:

“La acest punct nu am ce critica, ci o lauda este de rigoare, caci salile sunt foarte bine dotate – ma refer la sisteme audio/video etc – cursurile cele mai importante se filmeaza si se pun pe internet. Scripturile (materialele) si ele se afla pe platforma universitatii. Pe scurt sunt foarte bine organizati in ceea ce priveste mediile”…

Diseminarea informatiei se face prin urmare judicios – si ne bucura sa auzim ca o Universitate Tehnica tine pasul cu vremea :-)!

Obisnuit din Romania traditionalista sa nu isi comenteze/critice Profesorii in nici un fel – pentru ca nu e nici frumos si nici bun acest lucru, studentul nostru face totusi o distinctie interesanta intre Pedagogi (oameni ai cartii, Leseratten pe germana) si Specialistii practicanti (aceia care au invatat din viata, si se bazeaza pe concret):

“Ei, la punctul profesorilor nu pot sa ma pronunt, deoarece sunt si unii care din punct de vedere pedagocic nu prea se pricep, altii care iti face placere sa-i asculti. Presupun ca asa este cam peste tot si nu vreau sa intru in detalii deoarece consider ca nu are rost. Un singur lucru nu-mi convine, si anume faptul ca un curs nu este tinut de profesori sau doctoranzi sau “staff universitar” in general, ci de… cum sa-i zic… oameni din domeniu. Asta nu e neaparat rau, deoarece exemplele din “viata reala” sunt intotdeauna binevenite, dar la materii grele si greu de patruns ar fi mai benefic un bun profesor decat un bun practicant.”

Ce s-a ales din relatia Profesor-Elev, care functiona atat de direct in Liceul abia absolvit? Ce a mai ramas din “gentle approach”-ul unor meditatii de tipul “unu la unu”? Unde sunt intrebarile care primeau pana nu demult raspunsuri personalizate?

“Ei bine, la punctul acesta vroiam de fapt sa ajung, caci este cel care ma deranjeaza cel mai tare. Problema pe care o vad la facultate este ca suntem prea multi elevi (sic!). Cursurile se tin de regula intr-un amfiteatru imens (suntem in medie 1000 de insi, in functie de curs) iar punerea intrebarilor devine foarte problematica. Imi placea sa-mi imaginez cursurile mai mult ca un dialog si mai putin ca un monolog, dar poate ca inca sunt prea la “inceput” ca sa pretind asa ceva.

Inca un dezavantaj al grupelor foarte mari este “zgomotul de fundal”. Este o mare galagie, in alte cuvinte.”

La intrebarea suplimentara daca nu exista si seminarii in afara cursurilor, si daca cei multi acum la inceput nu cumva abandoneaza pe parcurs (a se verifica in anii mai mari, cum functioneaza treaba), studentul nostru raspunde cu amabilitate:

“La noi se impart in trei: Vorlesungen/cursurile, Ubungen/ Exercitii sau seminarii, cu asistentul in cea mai mare masura si in grupe relativ mai mici, de doar 300-400 de insi si Tutorubungen in grupe intr-adevar mici (cca 30) care sunt tinute de studentii mai mari. Asta cu mersu’ la cursuri din anii mai mari suna intradevar interesant. O sa ma interesez si o sa va anunt.”

Dar examenele? Le-ai luat sau le repeti? Nu ne mai tine cu sufletul la gura :-)! Ai stiut? Cum au fost subiectele? Ti s-au parut grele?

“Intrebarile au fost foarte clar puse in ordinea dificultatii, primele doua sau trei subiecte relativ usoare/rezolvabile iar ultima jumatate destul de criptice (Cum ar veni sa iei peste 4.0, nota de trecere, 1.0 fiind cel mai bun rezultat si 5.0 cel mai slab. Ca sa treci iti trebuie 50% din punctaj, iar de acolo in sus se subtiaza) .

La unele materii s-au orientat dupa cursuri foarte mult (economie, mate, contabilitate) la altele ceva mai putin (logistica, entrepreneurship), cat despre note sunt in mare parte multumit. Nici un rezultat stralucit (mai putin la mate, datorita examenului usor) cateva bune da pentru care am si muncit foarte mult (economie, managementt science) dar si cateva proaste (restu’). In orice caz efortu’ depus a corespuns notelor, asta e sigur.

Despre medie nu pot sa-ti zic nimic sigur, doarece nu s-a afisat un rezultat comun (decat la fiecare examen in parte) si m-am aflat in prima treime la cele cu rezultate bune si in a doua treime, respectiv printre ultimii la alea mai proaste. Media, de aprox 2.6 este considerata bunicica din cate am inteles de la studentii mai mari.”

In fine, ca sa nu exageram cu intrebarile, l-am rugat sa ne mai spuna ceva despre atmosfera in general… despre mediul universitar.

“Aici iarasi sunt destul de nemultumit. Nu stiu exact de ce dar nu ma simt ca si cum m-as duce la facultate. Lumea din jurul meu nu-mi inspira inteligenta (bineinteles ca sunt surprins din cand si cand de cate o exceptie). Poate o fi din cauza admiterii (practic inexistente), dar iarasi ce inseamna o nota la un examen? Asta nu imi pot explica, dar poate ca pe parcurs o sa ne mai triem.”

Nu ma pot opri sa incerc… nici macar la Biblioteca nu simti cum duduie intelighentia, cum vibreaza sinapsele, cum se aduna intelepciunea dornica de inmagazinare?

“Ai dreptate, si intr-adevar aici este o oarecare atmosfera academica, insa o multime de oameni care stau si calculeaza, sau programeaza in functie de …, nu mi se pare asa fascinant (lumea nu prea foloseste carti, si “Mac-ul” pare sa fi inlocuit cu brio mediul clasic al invataceilor de alta data). O problema ar mai fi si spatiul foarte limitat, in timpul sesiunii nu ai nicio sansa sa mai prinzi vreun loc, acestea fiind in jur de poate 2000-3000 la vreo 80.000 de studenti in total.”

... si pe dinlauntru!


 


Blogul nostru are începând de luna aceasta un nou subiect: descoperirea treptată, de către un tânăr student al cărui anonimat deocamdată am hotărât să îl păstrăm, a capitalei Bavariei – frumosul şi liniştitul oraş München…

În prima lui scrisoare, studentul se arată impresionat oarecum plăcut de ordinea din jur şi ceva mai puţin plăcut – de arta birocraţiei dusă la extrem de unii funcţionari…

Căutând sensul regulilor respectate de nemţi cu o străşnicie care i-a definit ca popor supus şi ascultător, tânărul nostru cu autentic spirit latin se găseşte pe sine foarte diferit şi o lecuţă străin de locul unde a nimerit pentru desăvârşirea studiului!

Însă e abia la începutul perioadei şi e în mijlocul vâltorii unui oraş cuprins de febra OKTOBERFEST-ului… Poate vom avea ocazia să publicăm şi ceva poze de pe Wies’l!

Să-i dăm cuvântul…

“La insistenţele lui Călin, m-am hotărât să deschid ciclul “scrisori din Munchen” cu o prima relatare a impresiilor pe care acest oraş mi le-a facut.

Pentru inceput, orasul in sine mi-a placut, si inca imi mai place, foarte mult din mai multe puncte de vedere: organizarea care tinde periculos de mult spre perfectiune (am observat pana si indicatoare pentru biciclisti cu timpul estimat pana la destinatie), dar mai ales senzatia de siguranta pe care o ai cand colinzi strazile bavareze, datorata si faptului unei densitati de politisti pe metru patrat impresionanta.

Pe de alta parte, am avut ocazia zilele acestea sa cunosc un alt aspect al orasului, cred si al tarii, si anume prezenta unui spirit birocratic foarte accentuat. Ce inteleg prin acest “spirit birocratic”: in primul rand impunerea unor regului in mare parte lipsite de o utilitate practica si implicit de sens. Un exemplu concret: am fost astazi de dimineata la biblioteca centrala din Munchen ca sa ma inscriu si am aflat ca o asemenea inscriere in cazul meu (a unui cetatean strain) se poate face doar pe baza unui certificat de la primarie, cum ca eu locuiesc la Munchen. Intamplator aveam la mine contractul de inchiriere a camerei unde o sa-mi petrec, foarte probabil, buna parte din studentie, deoarece imi era necesar pentru abonamentul la metrou. Aratandu-i-l, doamna de la biblioteca mi-a explicat foarte calm, ca nu este suficient contractul si ca trebuie sa ma duc sa-mi procur acea fabuloasa hartie! Resemnat, m-am deplasat pana la primarie. Ceea ce nu inteleg este, de ce pentru doamna de la biblioteca nu a fost suficient contractul chiriei iar domnisoara de la primarie l-a considerat inutil, crezandu-ma pe cuvant ca locuiesc la Munchen in strada Am Herrgottseck numarul […]

Cam atata pentru inceput, pentru faza de acomodare”…

Va pup pe toti de aici din Munchen,  (sper ca la Bucuresti sa nu fie deja atmosfera de iarna)…”