Pentru că a iubit și înțeles fibra neamului românesc din perspectiva unei chemări care încearcă apropierea de adevăr cu metode științifice, istoricul Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari in 1940.  Adevărul nu convine celor care-și consumă energiile în minciună. Adevărul deranjează, e incomod și trebuie înlăturat. 

Anul acesta, Domnul Radu Preda, un teolog ortodox plătit din banul public pentru a studia crimele comunismului, il asasineaza din nou pe marele istoric, cu următoarea afirmație halucinantă, despre Unirea Românilor cu Biserica Romei:

 

„Atanasie semnează ceea ce Nicolae Iorga numeşte «cel mai ruşinos act semnat de un vlădică românesc vreodată», adică acceptă toate concesiile doar ca să fie garantat că nimeni nu-l dă jos din scaun. Pe scurt, a fost un carierist în sutană. În rest, de partea greco-catolicilor au mai trecut preoţi, protopopi oportunişti. Acest fel de oameni se găsesc în toate epocile şi peste tot“, spune Radu Preda.   

 

Citeste mai mult: adev.ro/ou788v

 

A pune în gura unei autorități o afirmație pe care îți clădești apoi punctul tău de vedere convenabil e o exagerare permisă în relațiile publice și comunicare și mai ales, in politică, unde menținerea în funcție echivalează cu păstrarea puterii. Nepermisă e minciuna, când vine din partea cuiva a cărui poziție e înființată pentru un interes public și care e susținut financiar de la buget, prin contribuabilii plătitori de taxe pentru a se ocupa de restabilirea adevărului istoric. Aici, imparțialitatea e o datorie sfântă și parte din descrierea postului …

Singurul aspect pozitiv al atitudinii partinice pe care șeful IICMER  o manifestă față de românii uniți, este acela de a ne obliga să ne documentăm: ne-am trezit la rândul nostru, în fața obligației de a ne întreba în legătură cu poziția reală a istoricului Nicolae Iorga despre ORTODOXIA și CATOLICISMUL ROMÂNESC?

Astăzi, (tocmai în 30 Decembrie!) când calendarul de perete ne avizează trist asupra celor șapte decenii scurse de la instaurarea oficială a minciunii în țara noastră, prezentăm un material care poate explica (celor interesați de adevăr), cum gândea Nicolae Iorga problematica religiei Românilor: Nicolae Iorga Conceptia Romaneasca a Ortodoxiei 1940

Iorga, Nicolae. Conceptia Romaneasca a Ortodoxiei. 1940

Nicolae Iorga, Concepția Românească a Ortodoxiei.

 

Mulțumirile noastre se îndreaptă de aceea nu numai către Radu Preda (căci ne-a stârnit curiozitatea de a afla adevărul!), dar mai ales către Misiunea Română din München pentru că, departe de casă, în exil forțat (politic, nu economic!), au înțeles grija față de adevăr și respectul față de istorie ca acte de iubire față de Țara pe care au continuat să o slujească și după instaurarea comunismului, impus cu forța de către ocupantul sovietic.

Știm că nu există competiție între cei care vor Binele, și mai știm că Adevărul tace smerit în fața interogărilor sfruntate, de aceea ne rugăm pentru liniștea sufletească a fratelui nostru Radu, fie ca Dumnezeu să-i încălzească inima și să-i redea chemarea pentru care a acceptat a se sacrifica în fruntea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc! E nevoie de oameni bine pregătiți și bine intenționați, care să cotrobăie ”sine ira et studio”  în trecutul nu prea îndepărtat, ale cărui reverberații le simțim încă, astăzi!

1947 – 2017 … Șapte decenii de minciună au avut parte (ironia soartei!, dar știm că nimica nu este întâmplător), de funeralii de stat odată cu moartea Regelui Mihai I și cred că din fotoliul lor, o întreagă generație de istorici tăcuți – s-au rușinat de vina resimțită față de mistificare și lipsa de interes pentru cercetarea adevărului. E o vină pe care trebuie să ne-o asumăm, toți cei care am tăcut.

Istoria – adică drumul consemnat (prin documente și izvoare) al prezentului, dinspre trecut spre viitor, o înțeleg ca pe o descriere a popasurilor unor realități care s-au succedat dintr-o posibilitate în alta, prin liberă consimțire a omului și mereu condiționată alegere între Bine și Rău.

Cunoașterea adevărurilor din trecut (sau a istoriei adevărate?) pune sub presiune  toți strategii de azi, cei care se întrec în calculul probabilităților – iar prilejuri vor fi multe, în Anul Centenar 1918 – 2018!

Invazia sovietică în Estul Europei, la finalul celui de-al doilea Război Mondial, a afectat fundamental reconstrucția  țării, prin lipsa de legitimitate a furtișagurilor comise și minciunilor rostite, la care am subscris noi toți cei care am tăcut, însă mai puțin mulțimea acelora care nu s-au clătinat, a acelora care nu și-au clătit conștiințele, care nu s-au complăcut în comoditatea ”călduță” a sistemului propus de dictatura socialistă.

Au existat asemenea oameni? Sigur că da! Iar dacă au existat, este datoria imediată a IICCMER să cerceteze viața, gândurile, reacțiile acestora – cât mai ales rostul moștenirii pe care ne-au lăsat-o. Existența oamenilor superiori moral, experientarea – fie și numai prin lectura vieții lor a caracterului tare, neclintit, al unor înaintași care au trăit sub alte vremi pe aceleași meleaguri unde suntem noi astăzi,  ne învață că în ultimă instanță există o singură alternativă posibilă în istorie, iar viitorul poate fi privit cu seninătate, dacă alegem corect, în prezentul ce ne este îngăduit.

De multe ori, intervenția omului în istorie este brutală – și de multe ori, normalitatea se retrage cu discreție în fața crizelor induse. Dar suntem la începutul Anului 2018, și putem alege să-l începem prin a ne cere iertare fraților noștri. Apoi, să medităm la fragilitatea simplității Adevărului: de ce ne este atât de greu să recunoaștem părțile bune ale celui de-alături?! 

Dacă vă părem preocupați de înțelegerea trecutului – nu o facem pentru a recupera valori materiale, ci pentru a poposi, într-o pioasă tăcere a contemplării lucrurilor luminate de Adevăr: cât de trainice sunt, cu toată simplitatea arhitecturii lor! Putem modifica scrierea istoriei, putem interpreta datele istoriei in favoarea noastra, putem chiar ascunde și putem necunoaște cu intenție lucrurile care nu ne convin, dar nu putem schimba istoria!

Să poți asculta vocea trecutului unui neam care a suferit numeroase nedreptăți, fie din lectura jurnalelor ținute prin închisorile comuniste, fie din povestirile celor care au trăit teroarea, fie din cercetarea arhivelor fostei securități … e un privilegiu și o misiune pentru noua generație de istorici. Ajutați-ne să înțelegem ceea ce s-a întâmplat, după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial – și vom înțelege altfel lumea construită dupa Anul 1989!

Avem nevoie de cercetările voastre – nu pentru a striga cuiva că nu toți românii au fost colaboratori ai securității, ci pentru a cinsti memoria acelor câțiva – care au fost mai buni decât noi pentru că au înțeles la timpul potrivit pericolul ocupației sufletelor.

Cei care s-au opus valului de minciuni ne-au salvat pe toți de la piere, mărturisind că moartea nu e altceva decât o simplă trecere la cele veșnice! Anul 2018 să ne fie un prilej pentru iertare, în această zodie a clepsidrei nemiloase, căci fără iertare viitorul păcii nu este posibil.

Și cum iertarea este doar de la Unicul și Preamilostivul Dumnezeu, care se oferă înțelegerii noastre prin Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, să ne rugăm împreună fraților, pentru mai multă bunăvoire între oameni și pentru vremuri de pace!

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu, Amin!

Căci pe cât este de adevărat că lecțiile istoriei nu se pot asculta într-o sală de clasă plină de zgomot, de proteste și monologuri defăimătoare … tot așa, avem convingerea că – discretă cum o știm – ”magistra vitae” va aduce la un moment dat liniștea în rândul elevilor necopți la minte, care insistă să continue pauza lor ineficientă și lipsită de bun gust în care se relaxează, probabil  de prea mult bine.

___________________________

PS – Mulțumirile noastre speciale se cuvin transmise si Doamnei Mariana Iancu, redactorul unui Articol despre Biserica Română Unită cu Roma, publicat în 2017 – ca un cadou subtil, chiar în ziua de naștere a subsemnatului (5 august, sic!) … dar și Părintelui Ioan Dăneț, Parohul Bisericii-Catedrale Sf Vasile cel Mare din Bucuresti, care mi-a semnalat această apariție și mi-a solicitat să aduc lămuriri și un punct de vedere. 


Gheorghe Lazar - ne mai inspira si azi, sau trecem la modelul american al Scolii Eficiente?

Biblioteca Societatii “Steaua” publica in 1916, anul intrarii Romaniei in primul Razboi Mondial, un omagiu “celui dintai invatator de ideal national – Gheorghe Lazar – la o suta de ani de la deschiderea scolii lui”: carticica este semnata de Nicolae Iorga, “invatator de acelasi ideal”… Intr-o analiza a esentialului, pe care il descrie cu pana usoara – stiind ca va fi citit de masse -, Iorga reconstruieste atmosfera din Principate – dupa un veac de grecizare fanariota a fiintei poporului nostru.

Primele Scoli Romanesti de dincoace de Munti – cea a lui Asachi in Moldova si respectiv a lui Gheorghe Lazar in Tara Romaneasca ofera, aproape spectaculos, sansa predarii in limba română a unui discurs naţional … abia la inceputul veacului al XIX-lea!  Explicand filonul patriotic din care provine Gheorghe Lazar, Iorga nu are cum sa nu pomeneasca de atmosfera de competitie intre românii neuniţi şi cei uniţi din Ardealul conectat mai devreme la Ideea de ŞCOALĂ NAŢIONALĂ. Astfel, retinem “puternicele si marile cuvinte”  ale unui Samuil Micu Clain, care deplânge soarta neamului său descendent din Traian:

“Neamul nostru cel românesc odată şi el să număra între puternicele neamuri şi între oamenii cei tari si între înţelepţi şi învăţaţi, iar acum atâta de supus şi de ocărât iaste, şi cu atâta prostie încărcat, cât nici învăţătură, nici ştiinţă, nici arme, nici legi, nici orânduială bună întru tot neamul care se zice astăzi Români, nu iaste, ci, ca neşte nemearnici şi orbi, într-un labirint învârtindu-se şi înfăşurându-se, de la străini şi de la varvari doară şi de la vrăjmaşii neamului nostru cer şi se împrumutează şi de carte şi de limbă şi de învăţătură. O, grea şi dureroasă întâmplare!”

Ajutat de schimbările politice din prima jumătate a secolului al XIX-lea, anume revenirea la domniile pământene după Revoluţia lui Tudor, Şcoala de la Sfantul Sava organizată de Gheorghe Lazăr constituie pentru Iorga (în anul 1916!) un moment de preschimbare a lipsei de identitate în fiinţă naţională, anume prin începuturile Învăţământului Românesc la Sud de Carpaţi.

Dacă punem alături, aceste începuturi fragile ale învăţământului nostru, cu problemele pe care zic că le au americanii astăzi, rămânem şi mai mult pe gânduri. Intr-o cercetare data publicitatii in Decembrie 2011 de catre  NATIONAL BUREAU OF ECONOMIC RESEARCH – doi cercetatori americani Dobbie si Fryer isi pun intrebarea ce anume face SCOLILE SA FIE MAI EFICIENTE, adica sa aibe rezultate mai bune … (pentru download studiu aici – http://nber.org/papers/w17632 ).

De unde ingrijorarea lor? E simplu – desi ocupa locul 4 in randul tarilor OECD in ce priveste banii investiti in educarea unui copil din ciclul primar/gimnazial – 10.768$/capita … sunt destul de tristi ca se situeaza, la categoria “15 ani”, pe locul 25 la mathe, locul 17 la stiinta si 12 la citit … ca sa spunem asa, nu au un Return on Investment (ROI) foarte bun! 🙂

Dar daca Americanii (sau te-miri-ce Print al Desertului din Dubai) rezolva in mod obisnuit problema competentelor prin importul de creiere, putem astepta acelasi lucru de la cei care conduc astazi Romania? Pana una alta, pentru a reduce riscul esecului – am inceput “scoala paralela” a meditatiilor (la americani, e oficial si se cheama “Tutoring Programs”) …