Democratia are părțile ei slabe, iar faptul că cei fără principii etice și fără educație au drept de vot – la fel ca cei principiali și educați, face parte din jocul cu focul iubirii de-a dreptatea si adevarul.

În atari condiții, cei înfometați și dornici în a recupera nivelul de colesterol care să le asigure riscul de ACV și/sau infarct, se supun orbește promisiunilor nebunilor care cred că vor muri în funcție.

Ajuns la 79 de ani, Sepp Blatter are impresia că e nemuritor. FIFA, împreună cu UEFA, au adus fenomenul fotbalistic la cote de popularitate nemaiîntâlnite – dar acum cred că se joacă o carte politică importantă, care-mi aduce aminte de Olimpiada de la Moscova din 1980. Atunci, democrațiile occidentale au refuzat să participe la Jocurile Olimpice, pentru că au vrut să transmită un semnal de schimbare.

Și acum, cred că se urmărește același lucru: să nu se mai meargă în Rusia, în 2018.

Asta înseamnă că o serie de proiecte (a se citi finanțări) trebuie tăiate. Nu de alta, dar construcția de stadioane se dovedește a fi o rețetă de spălare de bani. Despre care săracii brazilieni, dacă vă aduceți aminte, au scandat îndelung pe străzile lor… Dacă au avut sau nu dreptate, rămâne de demonstrat – deocamdată, unul din cele mai scumpe stadioane care s-au construit vreodată, în capitala Brasil (Garrincha Stadium, vezi mai jos), sunt folosite pe post de … parcare! Asta să-nsemne că acel capitol intitulat ”notă de fundamentare și recuperare a investiției” – a lipsit din proiect?! …

Ce e curios e că la vârsta lui, Sepp Blatter nu se gândește la retragere. Probabil că nu a avut grijă să-și facă prieteni, alături de care să petreacă clipe de ”Povești, Povestiri, Amintiri” … vorba lui Ion Creangă.

mane garrincha brasilia football stadium


E timpul să ne luăm rămas bun de la 2010 – intrăm într-un nou deceniu, tot mai adânc în noul secol XXI!

Printre multe altele, anul care se încheie azi ne lasă amintiri frumoase legate de un Campionat Mondial de Fotbal la care nu am participat decât indirect, ca (tele)spectatori…

Închin un pahar pentru Sepp Blatter şi mai marii fotbalului mondial, şi pentru viziunea lor despre viitorul sportului rege… Să auzim de bine!

Mulţumim Bulgarush Band pentru muzica special compusă pentru acest filmuleţ pe care vă invit să-l ascultaţi până la sfârşit … :-)!