Democratia are părțile ei slabe, iar faptul că cei fără principii etice și fără educație au drept de vot – la fel ca cei principiali și educați, face parte din jocul cu focul iubirii de-a dreptatea si adevarul.

În atari condiții, cei înfometați și dornici în a recupera nivelul de colesterol care să le asigure riscul de ACV și/sau infarct, se supun orbește promisiunilor nebunilor care cred că vor muri în funcție.

Ajuns la 79 de ani, Sepp Blatter are impresia că e nemuritor. FIFA, împreună cu UEFA, au adus fenomenul fotbalistic la cote de popularitate nemaiîntâlnite – dar acum cred că se joacă o carte politică importantă, care-mi aduce aminte de Olimpiada de la Moscova din 1980. Atunci, democrațiile occidentale au refuzat să participe la Jocurile Olimpice, pentru că au vrut să transmită un semnal de schimbare.

Și acum, cred că se urmărește același lucru: să nu se mai meargă în Rusia, în 2018.

Asta înseamnă că o serie de proiecte (a se citi finanțări) trebuie tăiate. Nu de alta, dar construcția de stadioane se dovedește a fi o rețetă de spălare de bani. Despre care săracii brazilieni, dacă vă aduceți aminte, au scandat îndelung pe străzile lor… Dacă au avut sau nu dreptate, rămâne de demonstrat – deocamdată, unul din cele mai scumpe stadioane care s-au construit vreodată, în capitala Brasil (Garrincha Stadium, vezi mai jos), sunt folosite pe post de … parcare! Asta să-nsemne că acel capitol intitulat ”notă de fundamentare și recuperare a investiției” – a lipsit din proiect?! …

Ce e curios e că la vârsta lui, Sepp Blatter nu se gândește la retragere. Probabil că nu a avut grijă să-și facă prieteni, alături de care să petreacă clipe de ”Povești, Povestiri, Amintiri” … vorba lui Ion Creangă.

mane garrincha brasilia football stadium


In Iran, legile pentru fotbalul feminin sunt astfel gandite incat acest sport sa nu poata exista: partidele se joaca fara spectatori, televiziunile nu au voie sa preia si nici sa transmita meciurile de fotbal feminin – in consecinta, venituri nu sunt disponibile…

In plus, legea musulmana le obliga pe fete sa poarte un echipament care sa le acopere bine de tot corpul, iar pe cap trebuie sa poarte salul denumit hijab!

Si totusi, Iranul are … NATIONALA DE FOTBAL FEMININ!

Din pacate pentru ele, fularul acela de pe cap este considerat periculos de catre FIFA – si de aceea, deocamdata nu au acces la meciuri internationale…

Iara noi, bolnavi de scenarita, ce vom zice? Ca nu s-a gasit inca un creator de moda agreat de forul international, care sa doreasca sa semneze un hijab cu numele sau …

In timp ce ne miram sincer de aceste lucruri, aflam de pe internet ca altundeva pe aceasta planeta a noastra, tocmai in … Suedia, ar exista o gradinita cu program egalitar, care si-ar fi propus sa elimine din limbajul educational, in egala masura, atat pronumele personal singular de genul masculin “el” cat si pe cel de genul feminin “ea”!!!  Fara “el” si fara “ea”, micutii suedezi s-ar pregati mai bine pentru ziua de maine!

In acest sens, povestile nu mai sunt cele clasice, cu baietei (Haensel) si fetite (Graetel) – ci sunt preferate cele cu animale, daca se poate avand acelasi gen … Foarte gustata de micutii egalitarieni ar fi una cu doua girafe care aveau acelasi sex, si care erau tare triste ca nu pot avea copii – pana in momentul in care au gasit un ou de … crocodil! 🙂

In felul acesta, cica s-ar pregati – in cadrul gradinitei “Egalia” din Stockholm -, cu temeinicie suedeza o generatie noua, cu desavarsire toleranta fata de homosexualitate, si eliberata total de orice retinere sau complex datorat aprioric diferentelor dintre sexe…

Si uite cum in Egalia nu mai e loc pentru Alba ca Zapada, iar la FIFA nu e inca loc pentru Nationala Feminina a Iranului – e simplu, nu?

In Egalia nu mai e loc pentru Alba ca Zapada


BBC News – London’s new year fireworks set to music.

Spectacol total la Londra, în noaptea de Anul Nou: LONDON’S CALLING cu muzică şi artificii – de fapt un challenge lansat Lumii SHOWBIZ-ului: o mănuşă plesnită de obrazul  FIFA care le-a refuzat organizarea unui Campionat Mondial, deşi petiţia le-a fost prezentată de însuşi principele moştenitor William (“We English People LOVE FOOTBALL”)…

Pe lângă poantele care circulă libere pe net, englezii ştiu să atragă atenţia în felul lor că rămân (totuşi) … una din marile puteri ale lumii!


ŞI CĂDEAU, MĂRI, CĂDEAU/ UNUL DE-ALTU’ SE LOVEAU/

SE-NFIOARĂ IARBA VERDE/ CĂ GERMANIA NU VA PIERDE!

CAD DUŞMANII CA POPICELE...

CUM AU AJUNS AICI

O vom denumi CEA DE A DOUA FINALĂ … DIN SFERTURI!

Şi va fi nevoie de multă pregătire psihologică pentru a rămâne concentraţi pe meci, căci după acest superexamen va urma un al doilea, la fel de “tare” – o semifinală pe viaţă şi pe moarte cu una din echipele cu pretenţii la titlu: Spania sau Portugalia sunt pe partea aceasta de tablou…

Pentru ambele echipe, atât pentru Germania, cât şi pentru Argentina – lecţiile psihologice are cine le ţine. În staff-ul ambelor formaţii se regăsesc campioni mondiali care pot povesti cu amănunte luptătorilor de astăzi despre gustul cupelor de şampanie din care au sorbit mai ieri…

Pentru a ajunge aici, Germania a depăşit Anglia. O Anglie care ne-a arătat că în 5 minute este în stare să răstoarne tabela de marcaj, indiferent de încărcarea acesteia… Mare păcat de golul lui Frank LAMPARD! Ar fi fost 2-2 şi s-ar fi intrat altfel la cabine. Englezii, cu spiritul lor de fair-play nu au primit instrucţiuni la pauză de a forţa un penalty – probabil că ar fi fost acordat în compensare…

Puternica echipă a Mexicului a fost şi ea debusolată de acordarea gratuită a unui gol din offsaid… Avea sau nu Argentina nevoie de acest “cadou otrăvit”? Cert este că Mexicul a trebuit să-şi schimbe tactica şi, alergând după egalare – a mai primit două boabe. Cinste lor că nu s-au lăsat până nu au înscris golul de onoare! Menţionăm pentru frumuseţe prestaţia lui Tevez şi setea mereucrescândă a lui Messi, după un gol care încă nu vine…  Ce se va acumula mai mult în sufletul tânărului leu argentinian: frustrarea sau foamea de gol?

Cele două optimi au fost câştigate de două dintre cele mai “convingătoare” echipe ale Mondialului sud-african. Urmează ca una din ele să plece acasă – şi, indiferent care va rămâne, se va încărca pe umeri cu datoria de onoare de a merge… până la capăt!

Pe masa FIFA ar trebui să existe deja un proiect al “video-challenge”-ului, pentru competiţiile viitoare – altfel, sportul rege riscă să rămână în urma timpurilor tehnologice pe care le trăim…

CUM AU JUCAT

… suntem în minutul 68 al acestei finale atât de aşteptate de microbiştii din lumea întreagă. Se iau la trântă din nou, la doar o zi distanţă faţă de meciul Brazilia – Olanda continentul cel mai experimentat şi continentul cel mai dăruit cu talent…

… e minutul 68 şi am avut timp să ne imaginăm indicaţiile de la pauză ale unui antrenor pasional: “Iubiţilor, nu-i nimic grav – am luat acel gol la începutul primei reprize. Atâta tot, dar puteţi să-i bateţi, trebuie să-i batem! Nu vă lăsaţi! Oricum trebuie să dăm gol ca să-i batem – aşa că 1-0 sau 0-0 e tot aia! Hai, capul sus, sunteţi pume, sunteţi tigri, pe ei, leii mei, copiii mei…”

… e minutul 68 şi pe tabela de marcaj nu s-a schimbat nimic, din acel minut trei în care Thomas Mueller a reuşit o deviere pe cât de subtilă pe atât de fermă a unei centrări “la întâlnire” marca Schweinsteiger! Nu numai că pe tabelă nu s-a schimbat nimic, însă pauza sfaturilor emoţionale nu a reuşit să schimbe nimic în jocul Argentinei! Să ai un jucător ca Messi şi să nu reuşeşti să-l pui în valoare?!

… e minutul 68, şi pe GREENPOINT STADIUM se predă o lecţie de combativitate germană. O lecţie poate dura şi un minut, o fracţiune de secundă chiar – cu o condiţie: să fie predată în mod autentic şi convingător. Thomas Mueller e căzut undeva la 18-20 de metri, DAR DIN CĂDERE – ÎL SIMTE PE PODOLSKI PE STÂNGA, ÎI ÎMPINGE SURPRINZĂTOR BALONUL, ACESTA ÎL SERVEŞTE PE KLOSE … şi înscrierea golului devine… O FORMALITATE!

’69 – Podolski nu are răgaz, parcă are pariul lui cu Klose, care să dea mai multe boabe în acest campionat mondial, încearcă o scăriţă…

’71 – Schweini dansează pe dreapta şi nu poate fi oprit decât prin fault…

’74 – Schweini face faza meciului, de data asta de pe stânga, face o demonstraţie a supranumelui de PANZER cât şi de acţiune purtată în regim de BLITZ … După un dans perfect, roteşte turela cu o pasă înapoi spre Arne FRIEDRICH – e 3-0!

Oricare echipă a planetei s-ar fi oprit un pic. Nu se mai putea întâmpla nimic – poate doar nişte nebuni de-ai lui Gerrard, îmbrăcaţi în roşu, cu tribunele-n spate şi cu motto-ul “Nothing is over until the fat lady sings” … Dar nu echipa Germaniei. Încearcă şi KLOOS un şut în minutul ’80 – dar e ziua lui KLOSE care mai are energia pentru a dedica o tumbă suporterilor în minutul ’89, după ce finalizează un contraatac al lui Oezil…

Nu s-a mai văzut aşa ceva. Planeta fotbal s-a cutremurat. Se vede că nu ştie cum să reacţioneze – parcă ar fi printre figuri de ceară, dar Merckel, la tribuna oficială, aplaudă …

Fabulous Germany