Între India și Pakistan rivalitatea e mare, războiul e o stare de spirit iar împărțeala se face la nivelul credinței, dincolo de material – deci între religii, în cazul de față actorii sunt hindusii si musulmanii …

Privim stupefiați spectacolul care are loc la granița dintre cele două state, în fiecare seară, și ne întrebăm despre simboluri și progresul umanității în general (și al nostru în special): când ajungem să râdem privind un asemenea spectacol, înseamnă că nouă ni s-a moleșit naționalismul până la toleranță?

Ce spuneți – spectacolul detensionează sau alimentează creierele înfierbântate?

Enjoy!


La inceput au fost bancutele lui Funar, la Cluj – asa, sa faca un pic in ciuda fratilor maghiari. Sa-si faca simtita autoritatea dar mai ales sa faca pe plac unui vulg votant, care nu trebuia lasat sa mediteze asupra notiunii de “toleranta” sau asupra “interesului comun” …

Lumea din jur cuprinde insa toate culorile si noi trebuie sa ne lasam ochii mirati de diversitatea pe care o sesizam, e singurul mod sanatos de a alunga plictiseala.

Dar spune-i asta lui Funar in anii ’90 ai secolului trecut – era si atunci si e cred si acum prea complicat, mai bine incerci sa influentezi gandirea celor apropiati cu adevarat de tine, carora le poti atrage atentia asupra unor lucruri, atunci cand ti se pare ca le vezi.

Am fost neclar?

Sa incerc varianta simplificata. Drumul spre casa poate fi mereu acelasi, iar aglomeratia il poate face plictisitor si mai lung decat e cazul. Timpul e prea subiectiv si posturile de radio sunt numarate. La fel si playlist-urile lor: incep sa se repete de la un moment dat incolo. Sansa de supravietuire? Sa observi atent ceea ce se intampla in jurul tau, sa-ti pui intrebari, sa te gandesti la relatia cauza-efect, sa te bucuri rezervat atunci cand gasesti ceva nou … Poate acum am reusit sa ma explic mai bine?

Si mai simplu ne va fi – daca luam un exemplu, evident legat de tricolorul lui Funar si multimea culorilor care sunt in jur. Combinatia rosu-galben-si-albastru ma duce mereu cu gandul la … ati ghicit, echipa nationala de fotbal! 🙂

Nu, dragilor, la Romania! La tara pe care o iubesc pana la ne-emigrare. La tara despre care aflu ca e in pericol sa intre si in razboi extern, dupa ce razboiul cel dintre frati il vad la tot pasul. La tara care e si a lui Funar, si a lui Vadim – cand prieteni, cand dusmani de moarte. La tara care e bine surprinsa mai jos, in mersul ei de barcuta din hartie, care ia apa din toate partile, mirandu-ne pe toti ca inca mai avanseaza in lacul istoriei universale: inainteaza, pentru ca asa ni se pare noua, fiind optimisti. Dar catre ce si cat timp inca, spuneti-mi voi!

Poza e din Bucuresti – din pacate. Deci nu a fost nevoie sa merg pana la Cluj sa caut urme de vopsea tricolora pe bancutele din centru … ci a fost suficient sa-mi inalt ochii spre cer, la un stop, pe Bulevardul Iuliu Maniu (nimic intamplator, are legatura cu Unirea de la 1918 si cu greco-catolicii de care suntem mandri!).

Daca aveti rabdare si priviti inde-aproape (cu click pe poza!) veti afla cine e in spatele actiunii si veti aprecia lucrarea, gasind cel de-al doilea steag, incadrat de-al nostru. Frumos mesajul, insa poate prea incriptat – ce spuneti?

Trecut si Viitor pe Bulevardul Iuliu Maniu. Arta urbana.

Trecut si Viitor pe Bulevardul Iuliu Maniu. Arta urbana.


Ar fi foarte greu pentru cineva lipsit de grija propriei mantuiri sa ma convinga ca e deosebit de interesat de a mea…” zicea in urma cu trei veacuri John Locke (1632-1704).

Simt ca undeva in zona asta a gresit Traian Basescu.

A anuntat schimbari mari – o revolutionare a intregului aparat de stat, un nou statut al functionarului public, responsabilitate, profesionalism, performanta, dedicare – si a folosit pentru acestea oameni prea mici. Poti desfiinta o relatie cu partenerul alaturi de care ai castigat alegerile si poti da semnalul de iesire de la guvernare  prin varianta regizata a “biletelului roz”, aruncat ca o bomba intr-un show de televiziune… dar iti asumi o reactie a celui umilit in public.

A considera partidele un fel de secte ce trebuiesc desfiintate – este iarasi un act curajos, dar are un efect colateral imediat: iti atragi mai mult decat atentia celor pe care vrei sa-i desfiintezi!

Cum poti fi neiertator fata de cei care au pareri diferite fata de tine si iertator (bland) in raport cu ai tai atunci cand gresesc? Cum sa judeci cu dubla masura?

Mai mult decat alegerea unei tactici de lupta, e o intrebare ce tine de morala: Cat de curate sunt armele folosite in lupta cu sistemul ticalosit? (exista, aberant, o parte buna in inregistrarea generalizata a convorbirilor telefonice: stam de vorba sub lupa propriei constiinte)

Credinta nu exista fara convingere. Si daca nu ai rabdare sa ma convingi – poate ai probleme cu sistemul nervos sau cine stie, ma ignori? Convingator nu poti fi daca nu ai credinta de partea ta.

Daca ajungem la concluzia ca o singura solutie este cea corecta inseamna sa ne para rau celor care nu ne-am nascut in Partidul Democrat?!

Locke a exprimat convingerea ca mintea omului e o “tabula rasa” (tabla nescrisa) pe care cineva scrie in decursul anilor o poveste frumoasa, mereu diferita: asta e frumusetea diversitatii, Domnule Presedinte!