Omul – fie politician sau simplu oengist, fiu al Bisericii sau sindicalist, atunci când se osteneşte să prindă un gând spre a-i convinge pe ceilalţi de adevărul şi dreptatea lui, spre a-i atrage lângă sine pentru o eventuală sporire a volumului sau amplificare a ecoului vocii sale (în repetiţie de canon sau aplauze prelungite, după caz 🙂 ), … omul acela se expune, vorbind, luminii.

Atrăgând atenţia asupră-i, fiecare vorbitor s-ar cuveni, mai înainte de orice, să-şi pună în serioasă ordine viaţa sa morală, forma existenţei sale putând influenţa grav credibilitatea mesajului exprimat!

Reflectoarele îi găsesc ... pe cei care le caută!


Comparatia omului cu pomul si a padurii cu societatea e veche si valabila.

Daca securea reprezinta moartea (sau pacatul), atunci putem distinge:

“Nu e totuna ca securea sa loveasca un pom dintr-o padure sau un pom-stalp al unei case… Vibratiile le resimte si preia in primul caz unul singur, iar in al doilea – intreaga casa.

NU AR TREBUI CA POMII SA SE FEREASCA A DEVENI STALPI;

CI STALPII SA SE FEREASCA DE SECURE!