Comentarii din Cetate



O criză face să apară la suprafață lucruri neplăcute.

Deja ne sunt puse înainte câteva lucruri – și vor mai apărea cu siguranță și altele, pentru că suntem abia la început:

(1) Înțelegem dintr-o dată, fragilitatea planurilor noastre, a calendarului propriu, pe care ne-am obișnuit să-l socotim minuțios, pe ore și minute, cu săptămâni și luni înainte … de parcă timpul însuși nu ar fi doar un dar primit de la Acela care a creat epocile pentru ca noi să pricepem rostul eternității;

(2) Înțelegem emigrația română în toată fragilitatea și toată disponibilitatea pe care o are la compromis, îi aflăm limitele răbdării și mecanismul prin care ajunge la vorba străbună ”fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea ...” – vedem cameriste, femei de servici, ospătari, piccolo, barmani, portari, șoferi … lucrători aflați la baza piramidei serviciilor în industria ospitalității italiene – care e acum în stare de șoc și paralizie … , ei revin în țară de teamă dar și pentru că au fost lipsiți de protecția legalității: vom afla poate mai multe, dacă stăm de vorbă cu ei (câți dintre cei reveniți aveau asigurări medicale?) … Dar aici, acasă, sunt copiii și părinții lor, în fapt – scopul ultim al acestui efort de înstrăinare forțată. Viața e timpul pe care-l petrecem împreună

(3) Înțelegem – din greutatea cu care acceptăm izolarea și carantina – o mică părticică din ce trebuie să fi simțit Episcopii greco-catolici închiși pe nedrept în fatidicul an 1948, atunci când au fost despărțiți cu forța de turmele pe care le păstoreau … dar știm, recitindu-le caietele de însemnări, că sufletul nu poate fi robit, că sufletul omului este o cazemată în care nimeni nu poate pătrunde, afară de numai Bunul Dumnezeu, dar numai atunci când omul însuși îi va deschide … (Cardinal Martir Iuliu Hossu)

Pe măsură ce vom avansa în boala aceasta socială, vom mai afla lucruri despre noi înșine și despre lumea în care trăim, căci adevărurile grele, adevărurile care necesită intervenția noastră reparatorie, adevărurile care ne deranjează – se vor așterne cerându-ne socoteală, în fața ochilor noștri uimiți … să nu uităm că la origine, ἀποκάλυψις (apokalipsis) înseamnă revelație sau … ridicarea vălului

 

 

 

 


Ce ne spune harta coronavirusului despre felul nostru de a fi, al celor cu sânge latin?

Cum se întâmplă că ne păstrăm statutul de insulă – sau poate vecinii noștri nu raportează corect numărul cazurilor? (Mai are vreun sens să întreb de ce ne uităm din reflex la capra vecinului, să vedem – ea cum suportă trecerea prin criză?!)

Din desenul de mai jos, observ că încă nu am ajuns la densitatea Iranului, a Italiei sau a Frantei … dar îmi pare că Moldova noastră de dincolo de Prut și bineînțeles, Marea noastră cea Neagră sunt cele mai ferite de pandemie! Sau poate și pe-acolo se moare – dar fie prin banal înec, sau poate fără ca virusul să apuce să-și semneze și să raporteze victima?!

Harta Coronavirus

Harta coronavirusului azi, 10 Martie, conform Bloomberg.

Crede fiecare ce vrea: de pildă, că ar fi o legătură strânsă între sistemul raportărilor și culorile hărții de mai sus … dar mie îmi pare că tragem tare să-i ajungem din urmă pe frații noștri latini, parcă am primi un premiu al inconștienței (sau poate sperăm la niște ajutoare, ceva?) – … oricum, niște pupăcioși șifonați, loviți adânc în orgoiu, în plin sezon de mărțișoare! Zău așa! …

Ce a ajuns să însemne Binele? Iată că pentru unii, un dar dezinteresat și … neotrăvitor!

Iar mai-Binele? Desigur, ajutorul, primit la nevoie.

Dar Binele Suprem? Acesta rămâne și ieri și azi și pururi, puterea iubirii atotprezente, văzute și nevăzute, a Domnului Dumnezeului nostru, care veghează asupra întregii Sale creații și a unor vase fragile de lut, pe care le păzește de toate formele agresive ale răului, dintre care cea mai grozavă este, să o recunoaștem: ura …

martisor

… și dacă mărțișoarele se vor dovedi otrăvite?!


Suntem conștienți că există realități imorale, necreștine, diforme, contondente … cum procedăm în fața lor?

Am putea să ne delimităm, de pildă. Putem să-l luăm pe NU! NOI? NICIODATĂ! … în brațe, să ne agățăm de el ca de-un colac de salvare și să sperăm că vom ajunge cândva, undeva, eventual pe-o insulă a celor perfecți …

Am putea să luptăm cu ele, de pildă. Putem să tăiem un cap sau două al hidrei cu mii de chipuri care se numește generic CORUPȚIE, pentru a constata apoi că înmărmurim în fața puterii de regenerare (prin reinventare) a răului …

Am putea să o luăm la fugă, de pildă. Prin forme mai mult sau mai puțin legale de emigrație, cu bagajul interior sau exterior mai bogat sau sărac, putem să ne procurăm pașapoarte străine, dar vom afla despre Pământ un lucru pe care-l știm deja, că este rotund și se învârte amețitor: dacă realitatea răului ține de sensibilitățile noastre, nu avem scăpare …

Atunci, mă întreb dacă am putea să preferăm vinului – narcoticele, iar starea de beție să o permanentizăm artificial, cât să ajungem a fi terorizați de rozul pe care ni l-am creat în jur? Sau am putea să recunoaștem starea noastră de fragilitate, căci nu există decât o singură boală fatală, ultima. Iar aceea poate fi – în cel mai fericit caz, iubirea de oameni a celor care înțeleg să-L urmeze pe Cel care iubindu-ne, S-a lăsat scuipat, batjocorit, umilit și omorât, fără altă vină decât aceea de a fi pus semnul egalității de iubire între planuri aparent ireconciliabile.

Poate exista iubire de Dumnezeu, fără iubire de oameni?

 

Scena din cartea mortilor

Viața omului, la judecata finală. Nu cât am produs, nici cât am condus… Ci, cât am iubit pe semenii noștri, și dacă am jertfit oareceva pe altarul acestei iubiri …

 


Istoria ne învață că există câte ceva bun în lucrurile urâte, contondente, care ne lovesc pe parcursul vieții … și depindem în analize de înțelegerea corectă a conjuncturilor. Să luăm de exemplu extrădarea timpurie a tinerilor revoluționari modoveni de către domnul reacționar Mihai Sturza: cum ar fi ajuns altfel să se plimbe prin celelalte regiuni istorice românești, cuprinse și ele de freamătul revoluționar de la 1848? Ideile circulă pentru că oamenii intră în contact unii cu ceilalți, pentru că exersează comunicarea …

Proclamația de la Islaz menționează  și ea, în 21 iunie 1848 – cele trăite la începutul lunii mai (in zilele de 3-5), la Blaj, pe Câmpia Libertății:

Frați români! Respectați proprietatea și persoanele, adunați-vă cât de mulți, armați-vă cu toți, însă imitați pe frații voștri transilvani. Vedeți cum se adunară atâtea miriade fără să se facă cea mai mică larmă, cea mai mică neorânduială. 

Se cuvine așadar să ne întrebăm: cum circulă ideile? Cum învățăm unii de la ceilalți – și poate nu e lipsit de importanță să mergem și mai adânc cu interogările: cine de la cine (sau cine pe cine) învață, sau – de ce nu? – cine pe cine ține în întuneric, și mai ales, cu ce scop?

Veți spune să ne ferim de întrebările retorice, fiindcă plictisesc cititorul. De acord. Însă mirarea pe care am avut-o descoperind (într-o inspirată incursiune online pe site-ul Bibliotecii Naționale a Austriei), un manifest datat 24 Iunie 1848, în care cetățenii imperiului (printre care și frații noștri transilvăneni) – erau chemați să vegheze la respectarea ordinii alegerilor … mă fac nu numai să-l redau aici, dar voi încerca și un mic rezumat. Nu de alta, dar suntem în an electoral – și vechile năravuri electorale se vor actualiza.

Bineînțeles, in contextul noilor tehnologii, ni se va părea poate că răul îmbracă forme noi … dar vă rog, amintiți-vă de lecțiile învățate și haideți să recunoaștem, cât de mult ne regăsim în cele de mai jos … Iar atunci când o lecție predată în urmă cu 172 de ani își păstrează valabilitatea, nu cumva acest lucru în sine devine o probă de verificare a adevărului?

Pe cine imitau transilvănenii, admirați de românii din afara Carpaților?  Iată pe cine. Încercăm o traducere a primului paragraf din acest Manifest …

An alle Staatsbürger der österreichischen Monarchie (1)_1

Către toți Cetățenii Monarhiei habsburgice.

Alegerea deputaților pentru Parlament este pentru fiecare cetățean una dintre sarcinile cele mai importante care-i revin; căci viitorul patriei depinde de imparțialitatea și oportunitatea aleșilor.

Fiecare cetățean liber nu este numai îndreptățit, ci are și obligația să exercite toată influența legală de care este capabil, pentru ca alegerile să transforme în reprezentanți ai poporului pe acei bărbați (cu adevărat) liberi și cu fermitate de caracter (de care patria are nevoie, n.n.), și să se opună cu maximă fermitate oricăror influențe ilegale pe care le-ar observa, cum sunt acestea: amenințările, înșelătoriile, mituirea, siluirea, folosirea în interes propriu a ignoranței, ocolirea legislației alegerilor, și altele asemenea, care pot fi numite generic ca uneltiri împotriva statului

Un cuvânt doar, despre (1) imparțialitatea și (2) oportunitatea aleșilor. Iată ce stă în forța acestor calități:

(1) Odată aleși, reprezentanții sunt ai întregului popor, au o responsabilitate care transcende interesele partidului sau familiei – au intrat într-o familie mai mare – a  poporului -, sunt eliberați de ceea ce le-ar putea îngusta judecata;

(2) Fiecare om, la locul lui – după pricepere și pregătire. Altfel, cât ai fi de bun la suflet, dacă profesional nu depui efortul cunoașterii, a educării inteligenței , al specializării într-o bucățică pe care să o stăpânești cu autoritate profesională … nu vei ajunge niciodată la nivelul cerințelor.


Știm că disprețul este de fapt o formă periculoasă de judecată: odată cu afișarea lui, devenim mai mici sufletește. E o formă de îndepărtare, de autoizolare într-un turn de fildeș, unde ne adormim conștiința condiției noastre de muritori. Ori, tocmai aici e frumusețea construcției acestei lumi: egalitatea noastră nu vine din drepturile câștigate prin te-miri-ce revoluție socială sau tehnologică și nici măcar din moștenire, ci din poziția perfect egală pe care o avem pregătită cu toții – și noi cei încă vii, și cei dragi ai noștri, trecuți la Domnul – în Ziua Judecății, atunci când va veni.

Așadar – să ținem departe de noi orice formă de dispreț, să ne ferim a judeca pe fratele nostru și să privim în jur, la ceea ce se întâmplă în lume, punând toată încrederea și chemând cu  rugăciunile noastre lumina adevărului pentru a înțelege freamătul acestor zile.

Suntem la începutul Postului Mare – și nu putem să nu ne întrebăm de unde panica aceasta indusă, de unde campania aceasta (în ea însăși molipsitoare), că vom fi răpuși în curând de un virus nou, pe deasupra și … încoronat?! Întreb un prieten, medic. Îi spun: Iartă-mă că te deranjez cu o întrebare banală, dar care este diferența dintre gripă și viroză? Îmi place de prietenul meu, și pentru că îmi cunoaște bine nivelul de inteligență (mă bătea la șah), și îmi explică așa, cu răbdare: ”Gripa e o formă de viroză, generată de virusul gripal de tip A și B și de virusul de tip parainfluenta” … ”iar viroza poate fi în mai multe locuri – de pildă, abdominal ” … Adică și gripa, tot un fel de viroză, îmi spun. 

Prietenul meu doctorul, are timp pentru mine. Înainte să ne luăm rămas bun, îmi spune o povestioară plină de haz, pe care o redau aici, fiind spumoasă!

Cică o Familie de Români se întorcea zilele acestea, cu mașina proprie, de la schi, din frumoasa Italie, dintr-o renumită stațiune din Munții Dolomiți – așa-numita regiune Alto Adige (pentru italieni) sau Süd Tirol, (pentru austrieci) … 

Sunt opriți la graniță, și întrebați de unde vin. Tatăl răspunde: 

Din Italia … 

Alerta s-a declanșat imediat. Turiștii sunt invitați să coboare, sunt poftiți într-un birou pentru o discuție mai amănunțită, cu șefii. 

Bună ziua, am înțeles că veniți din Italia … zice, din spatele unei măști de protecție, unul dintre inspectorii vamali. 

Da … vine din nou, confirmarea. 

Dar de unde, din Italia? … 

Omul, pe fază – înțelegând unde bate polițistul -, zice, plusând ca la poker, pe o soluție de tip cacealma (sau ”all-in” – atunci când joci totul pe-o carte): 

Din Tirolul de Sud … 

Mirarea se manifestă în tăcere, sub mască. Nu se vede mai nimic din felul în care gura, prin mimică, își exprimă neștiința. Orgoliul știe să ascundă, ignoranța știe să se auto-menajeze, experiența a învățat ”organul” să nu se expună, inutil. Izolarea perfectă e atunci când nu riscăm nici o întrebare suplimentară … 

Ah, din sud … 

Și, cu o răsuflare ușurată, polițistul vamal dă o rezoluție favorabilă acestui caz: 

Atunci e ok, puteți trece

Râd. Dar prietenul meu doctorul, de care nu am timp să mă bucur atâta cât aș vrea, pentru că ne despart – vezi bine – câteva sute de kilometri și mai ales … coroana Munților Carpați (deh, avem și noi, românii, o coroană care ne-a protejat prin veacuri ființa națională – și iaca, sunt bune și coroanele la ceva), îmi zice să mai aștept un pic, că mai e și o a doua parte a poveștii. Ascult, cu nerăbdare …

Ajunge în fine Familia de Români, acasă. Se întorc cei mici la Școală – și copiii, ca după vacanță – că tu pe unde-ai fost, că altul ce-a mai văzut, altul cu ce se mai laudă … Și natural, minunățiile Dolomiților nu puteau rămâne … nepovestite! Acum – nu avem de unde ști dacă românul s-a născut trădător sau s-a format astfel în vremea prigoanei comuniste, cert este că unul dintre colegi a alertat pe Doamna Profesoară, aceasta a anunțat conducerea Școlii, care l-a trimis direct și imediata acasă, pentru două săptămâni, pe micuțul lăudăros. În izolare, la domiciliu. Și el, și toată familia lui…

Oare s-or da prime pentru raportarea acestor cazuri de … posibili purtători de coronavirus?, mă întreb ascultând pe prietenul doctor, când de-o dată, gândul îmi fuge la o altă temă care mă frământă serios.

E vorba de comunicatul Bisericii Române. Da, acela de ieri seară, cel cu interzicerea pupatului icoanelor și cu lingurița proprie – sau cea de unică folosință – la primirea Sfintei Împărtășanii.

Doamne, iartă-ne! Am ajuns să Îți cerem cu voce tare, să iei în seamă socotelile noastre, pentru că avem așteptări bine definite și suntem nerăbdători să le împlinim. Ori, noi socoteală vom da, nu vom cere! Și o vom da, atunci când când vom fi chemați – urmând principiul fundamentalei egalități a celor vii și a celor morți – în fața Scaunului Măririi Tale, despre felul cum am folosit fiecare, darurile primite!

În afară de legi și regulamente, avem așadar nevoie de repere (morale), de raportare (a noastră, la Creator) și de raporturi (normale, de pace și bună înțelegere – cu frații noștri). Nu trăim singuri, nu putem fi (rămâne) izolați, creștinismul este o religie a iubirii aproapelui!

Dar să nu ne pierdem umorul și buna dispoziție! Și mai ales, să folosim din plin bunul simț: dacă ești bolnav, stai acasă, pune igiena pe primul plan, ia distanță firească față de cel care tușește, și celelalte …! 

Ieri seară, la jurnal, ascultând dispozițiile Bisericii Române pentru noi credincioșii, cărora ne-a vorbit așa, ca să o înțelegem și să o ascultăm, nu am judecat și nu am ascultat cu superioritate…  Ci m-am îngrozit pur și simplu de sensul grotesc și formele hâde ale exagerărilor noastre. Le-am consemnat aici, pentru că altfel, serios vă spun: aș fi preferat să le trec cu vederea … Dar se pare că așa e în pandemii: testăm sistemul social, economic, politic dar și … bisericesc, din care facem parte!   

(Scrisă în București, în autoizolare – dar cu promisiunea unui antivirus recent reînnoit pe computerul de uz personal, in ziua suplimentară a anului bisect 2020)

lingurite de unica folosinta

Aviz – jucătorilor pe Bursă: urmăriți evoluția prețului lingurițelor de unică folosință … 

« Previous PageNext Page »