Cum stabilim de partea cui este adevărul? 

Hai să luăm un caz – greu-spre-imposibil, pentru că este din medicină și chiar nu suntem pregătiți pentru înțelegerea profundă a cauzelor producerii fenomenelor anatomo-patologice, nu avem nici studii de specialitate și îi respectăm prea mult pe medici pentru întregul lor efort cognitiv, depus pe parcursul unei vieți … pentru a face binele concret, palpabil: ce e mai presus de vindecarea și alinarea durerilor fizice?!

Tentați așadar de coronavirus și aflând surprinși că banalul spălat pe mâini pare să fie din nou la modă, vom recunoaște că strănutul, când îl auzim în jur – are deja alte conotații, simțim altfel pericolul care pândește la tot pasul. Tot mai mult se vorbește de izolare (carantină, dacă dai semne de boală) și autoizolare (izolarea la domiciliu, dacă ai fost în zone unde s-au semnalat cazuri) …

Se numără paturile de spital și ajungem la concluzia că multul va fi în curând prea puțin, dacă e să vină (și) peste noi, năpasta. După cum îi spune numele, pandemia (de la pan tot și demos – popor) – va ajunge, în cele din urmă, din urmă (sic!), pe toată lumea. Apoi, urma turmei va fi scăpată, desigur – de un nou vaccin antigripal, evident, îmbunătățit. Și tot așa …

Biblia ne oferă multe expresii memorabile, care ne pot ajuta în surprinderea adevărului zilnic. În cazul de față, pentru că tot vorbim de carantină și izolare, cred că se potrivește foarte bine o replică a Arhanghelului Mihail, pe când se lupta cu diavolul pentru trupul lui Moise (cf Iuda, 1:9) – ”Să te certe pe tine Domnul!” – în sensul în care să te pună în limitele tale, să nu mai crești, să te răpună prin limitare, prin identificare și demascare, Domnul Cel Atotputernic!

A defini răul este începutul obligatoriu a limitării puterii sale, în special a aceleia de a se propaga în lume, contaminând și îmbolnăvind pe cei sănătoși – transformându-i în unelte ale răului. Dar nici măcar după ce ajungi să-l cunoști prin îngrădire, nu ai dreptul (în creștinism) să-l judeci pe aproapele tău, aflat în suferință. Ci mai bine îți este ție să-l compătimești, să-l ajuți să treacă prin durerile care i-au cotropit sufletul și trupul. Creștinii au așadar o condiție asumată, care nu le e permisă spre laudă, anume iertarea profundă, iertarea din tot sufletul (da, și a dușmanului, mai ales!), pentru a ajunge la practicarea iubirii.

Pentru diavol, a nu se mai propaga în lume, din porunca lui Dumnezeu (și nu din slaba mea voință!) – este o condamnare suficientă. Dar dacă ne propunem, în lipsa unei minime decențe, să vrem noi a face vizibilă dreptatea și adevărul, asta deja se cheamă să grăbești cursul istoriei. Să cauți vaccinul pentru a câștiga bani din vânzarea lui. Iar din acest orgoliu de a scrie noi înșine istoria, din această lăcomie a câștigului necuvenit, pentru că este pe seama suferinței semenilor noștri, vom chema în cele din urmă, Apocalipsa, asupră-ne …

Tentatiile Sfantului Anton

Salvador Dali este unul dintre artiștii preocupați de redarea tentațiilor Sfântului Anton …

 

 


Este Apocalipsa un moment care ar trebui sa priveasca doar ultima generatie de locuitori vremelnici ai Pamantului? Sau dimpotriva, avem cu totii o participare la acest eveniment care va veni candva?

Prin aceea ca nu stim cand va veni, o putem considera ca fiind si a noastra, a celor ce suflam in prezent.

Ba chiar, existand posibilitatea ca ea sa fie a noastra, trebuie sa ne pregatim: fiindca Ziua Judecatii celei de pe Urma este atat sfarsit – cat si inceput. Sfarsitul a ceea ce vom fi apucat sa cunoastem despre farama de planeta pe care o locuim, particula a unui Infinit in expansiune, parte dintr-un intreg care ne uimeste cu legi complexe, cu forte care tin miraculosul echilibru atat de necesar vietii … Dar si inceputul unei noi vieti, a celei vesnice, pentru aceia care au trait si murit cu credinta vie in Fiul lui Dumnezeu.

Ziua Judecatii este un bun al umanitatii intregi, ea este pregatita de fiecare generatie chemata la suflare, munca si rugaciune.


Un grup de oameni de stiinta (vezi  www.thebulletin.org ) au pretentia de a sti sa calculeze cat de departe (sau de aproape) ar fi ajuns omenirea de finalul ei (“Doomsday” sau “Apocalipsa”)!

Cica tocmai am mai fi avansat cu un minut, ajungand de la 6 la 5 minute de momentul in care omenirea se va autodistruge.

Motivul? Din cate am inteles, oamenii politici au facut prea putin pentru dezarmarea nucleara si inca si mai putin pentru combaterea incalzirii globale.

Totusi, nu stam rau … Caci in 1953, dupa un test cu bomba cu hidrogen al Statelor Unite, ceasul mai arata doar … 2 (doua) minute !!!

Este deci timp sa mai dormim o vreme, pe-o ureche … ?!

Sfarsitul lumii construita de Dumnezeu nu poate fi citit pe un ceas construit de om ... fie el, de stiinta!


Dacă eu, ca individ – am şansa răscumpărării păcatului;  iar prin sinceră părere de rău, penitenţă si impartasirea Sfintelor Taine îmi pot spăla şi întineri sufletul… cum se poate ca noi, ca specie, să fim condamnaţi la un final apocaliptic?

Cum era lumea înainte de venirea lui Iisus? – Neîmpăcată!

Războaie şi certuri au fost şi după Sfânta Sa Naştere, numai că, la nivelul fiecăruia dintre noi (!) – avem şansa de a primi sau libertatea de a refuza „arvuna mântuirii” (Sf. Pavel): adică Sfântul Duh al Speranţei, Credinţei şi Iubirii.Pacea vine din acestea trei, iar minunea este faptul de a putea simţi, gusta şi trăi această pace încă de aici, de pe Pământ.

 Pacea nu vine după victorii sau înfrângeri, ci din trăirea credinţei. În felul acesta ne salvăm, ca indivizi. Ca specie însă…?