Stramosii nostri cautau in Italia legaturile cu vechea Roma: era perioada in care ne miram de radacinile latine, ne indatoram cu sentimentul ca suntem descendenti ai unui neam care a condus candva lumea, redescopeream apartenenta noastra la un Imperiu care s-a intins pe trei continente – simbolul lumii civilizate.
Astazi, suntem atrasi in aceeasi masura – sau poate chiar mai mare, uneori (!) – de parfumul medieval al oraselor si comunelor italiene. Cetatile in care, dupa absorbtia valurilor barbare, s-au redescoperit valorile “citadine”, pe langa cele cavaleresti-nobiliare.
Cand puterea si simbolistica scutului se transfera de la un conte sau duce la “partidele” – “nobililor” si “popolarilor” (dupa cum am aflat la Bibbiena, se puteau numi: piazzolini – cei “de sus”, din piata centrala si fondaccini – cei “din vale”, ocupati in principal cu agricultura …), putem spune ca am asistat la renasterea democratiei, in forma ei medievala! O competitie stimulata sub forma de jocuri anuale, in care deosebirile sunt puse in lumina pentru a evidentia completarile necesare: mestesugarii si agricultorii nu puteau unii fara ceilalti!
Pentru ca orasul medieval se apropie de cetatea antica, se cuvine sa facem observatia ca de-asupra partidelor raman cele doua caste conducatoare: nobilimea si clerul, a caror pozitie nu va fi pusa in discutie decat tarziu, in veacul al XVIII-lea …
Daca nu am concluziona in mod deschis ca avem foarte multe de invatat de la societatea medievala, acest articol ar ramane poate fara o concluzie ferma. Asa ca incheiem intr-o nota de speranta, caci din trecut avem numai de invatat!
